mosul…care, neavând altceva mai bun de făcut, s-a gândit că tare m-aş bucura dacă mi-ar da ceva de lucru. Nici măcar nu a făcut un efort foarte mare pentru asta, nu a făcut decât să îmi lase vreo trei cd-uri pe care eu să le trimit la trei dintre cei care aţi trecut în ultimele săptămâni prin colţul meu şi aţi votat în Topul celor mai frumoase cântece de Crăciun. Vreo trei pentru că, după ce a citit ce a scris pishky la una din postările mele, a decis că ea va primi oricum un cd din partea lui. Filmul dimineţii mele de astăzi, dimineaţă în care am purces la îndeplinirea dorinţei moşului, ar fi următorul: scris pe bileţele absolut identice numele tuturor celor care au votat măcar la una din ediţiile topului (şi au fost 36 cei care au votat), luat una bucată vas de ceramică (cu care ocazie l-am studiat şi eu mai temeinic şi am văzut că pe „talpa” lui scrie „handmade in Greece”) pe post de urnă şi introdus bileţelele în el, dotat persoana proprie cu un fular zdravăn pe ochi, astfel încât să nu mai văd absolut nimic, amestecat bileţelele şi extras trei dintre acestea. Prin urmare, la ceasul ăsta vă pot spune şi către cine se vor duce cele 3 cd-uri (care sunt de fapt 4) pe care Moşul mi le-a lăsat să vi le trimit. În rezumat (şi în imagini) filmul acestei dimineţi ar arăta cam aşa:

Aşadar, soarta cd-urilor a fost decisă, iar ele vor merge, după cum urmează: Dire Straits – Brothers In Arms la freestar 9, Eric Clapton – 641 Ocean Boulevard la ali drg şi Dire Straits – Communiqué la allure. Pe ele, dar şi pe pishky, am să le rog să mă contacteze pe adresa de e-mail papornitacuvorbe@gmail.com, pentru a-mi comunica adresa la care să trimit cadoul Moşului şi modalitatea de trimitere (prin poştă sau curier, cu menţiunea că cheltuielile de transport intră în sarcina Moşului). Iar dacă cd-urile Moşului au ajuns doar pentru trei (care sunt patru) dintre vizitatorii blogului, pentru ceilalţi voi lăsa eu aici nişte cântece de Crăciun venite tocmai din Irlanda.

  • U2 – I Believe In Father Christmas
  • Altan – Don Oíche Úd i mBeithil
  • Christy Moore – Fairytale Of New York
  • Keith & Kristyn Getty – God Rest Ye Merry Gentlemen
  • Celtic Woman – Carol Of The Bells
  • The Irish Rovers – The Christmas Traveller
  • Altan – Soilse na Nolag
  • Dolores O’Riordan – Away In A Manger

sursa: youtube (user – matteman93)

sursa: youtube (user – Sportymike)

sursa: youtube (user – jestvisiting)

sursa: youtube (user – TheSevenTastic)

sursa: youtube (user – PWestlake0114)

sursa: youtube (user – ThePubOnTheCorner)

sursa: youtube (user – Roddie Mazzuchi MacSwain)

sursa: youtube (user – littledolores21)

Iar cu urările eu voi veni ceva mai târziz, pentru că trebuie să fie cineva care să stingă lumina în blogosferă 🙂 .

Comentarii
  1. […] nici nu s-a sfârşit bine anul şi a început un altul că uite norocul îmi surâde din tolba moşului lui Călin, care a decis că sunt una dintre câştigătoare şi sigur norocoase. Parcă a ştiut […]

  2. Pishky spune:

    Saru’mana mosului ca s-a gandit totusi si la mine ! Felciitari si celorlalti norocosi! :i iti multumesc si tie, Calin!

  3. psi spune:

    şi eu cred în father christmas! 😉
    zile liniştite să ai călin! iarăşi am petrecut frumos la tine!

  4. 9 spune:

    Multumeste-i te rog mosului, daca te mai intalnesti cu el pentru darul lasat. 🙂 Cine spune ca nu stie Mosul, tot, tot? 🙂 Pai a fost o perioada acum vreo 20 de ani in care ascultam Dire Straits, la caseta, e adevarat, non stop. 20 de ani??? Mama ce repede a trecut timpul!
    Sunt o norocoasa bag de seama. 🙂
    Multumesc inca o data si iti doresc sa ai un Craciun asa cum ti l-ai dorit. 🙂

    • Călin spune:

      dacă mai dau nas în nas cu el, promit să îi transmit 🙂 . mie îmi pare bine că unul dintre cd-urile Moşului merge la cineva care se va bucura de el. un Crăciun frumos, liniştit şi fericit să ai, lângă cei care îţi sunt dragi!

  5. Andreotti spune:

    Darnic Moș fuse!!
    Norocoșilor – felicitările mele! Sincere și „neînciudate”:)))
    Călinule, mă bucur că ai fost Elful Moșului! Nimic mai frumos!

  6. Ali Drg. spune:

    ti-am trimis pe mail-ul pe care l-am ghicit prin telepatie:))
    P.S. filmul diminetii arata weird.
    Si multumim de melodii.
    Si multumim de cadouri Mosului ♥

    • Călin spune:

      filmului nu am ce să îi fac, dacă aşa a fost să fie, aşa a fost; nu am cum să dau timpul înapoi. iar Moşului o să îi transmit mulţumirile când m-oi mai întâlni cu el; anul ăsta, dacă nu la anul…

Lasă un răspuns către M-am hotărât… « freestar9 Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.