Am ajuns la cea de-a treia întâlnire cu topul cu muzică indie și am să încep prin a vă spune cum arată clasamentul precedentei ediții, care i-a avut pe primul loc pe The Decemberists, urmați de Belle and Sebastian și Good Old War la egalitate pe cel de-al doilea loc, iar al treilea loc a fost ocupat tot la egalitate de The Shins și Damien Jurado, ale căror piese vor părăsi topul. Dintre cele trei propuneri ale precedentei ediții cele mai multe voturi le-au strâns Bear’s Den și Old Man Canyon, care îi vor înlocui pe cei situați în coada clasamentului la ediția de acum cinci săptămâni. Care sunt cele 5 piese ale ediției de astăzi puteți vedea în imaginea de alături, dar și în videoclipurile/slideshow-urile aflate ceva mai jos și le puteți vota în formularul aflat sub videoclipuri (pot fi votate maximum 3 din cele 5 piese). Sub primul formular de vot veți găsi cele trei propuneri pentru ediția viitoare, dintre care vă puteți desemna cel mult două favorite în formularul din finalul acestei postări.
Votarea pentru actuala ediție se va încheia în data de 18 noiembrie, urmând ca cea de-a patra ediție a topului să o găsiți aici începând cu data de 20 noiembrie.
sursa: youtube (user – thomyorke74)
sursa: youtube (user – BearsDenVEVO)
sursa: youtube (user – ladysonja)
sursa: youtube (user – OMC VIDEOS)
sursa: youtube (user – goodoldwarVEVO)
Am ajuns și la cele trei propuneri, care sunt aduse de Astronauts, Ciaran Lavery și Matt Simons.
sursa: youtube (user – AlterKMusic)
sursa: youtube (user – CiaranLaveryVEVO)
sursa: youtube (user – MattSimons)