S-a încăpățânat să facă 70 de ani, după care, într-o zi de Crăciun, la două zile după aniversarea lui, a plecat. Probabil jucând pe calculator jocul lui preferat, pentru că acel joc era deschis pe calculator când a fost găsit. De la Crăciunul lui 2015 lumea muzicii rock este mult mai săracă.
În momente de acest gen cuvintele se încăpățânează să nu vină, se opresc undeva și rămân acolo, astfel că nu îmi rămâne decât să vă las în compania muzicii.
Știu, am spus că nu este vorba despre Enya, The Cranberries, U2 sau Altan în această plimbare, dar pe Enya tot trebuie să o pomenesc, fie și numai pentru că este sora celei pe care o vom asculta astăzi. Moya Brennan, cunoscută și ca Máire Brennan, și-a început cariera muzicală în 1970, la vârsta de 18 ani, cântând în trupa înființată de familia ei, Clannad, iar cariera solo și-a început-o în anul 1992, lansând de atunci 11 albume de studio, plus altele 3 live. Poate ar mai trebui să adaug că a fost nominalizată de două ori la premiile Grammy și o dată a câștigat Emmy Awards. Iar dacă va fi și o a treia parte a acestei plimbări, rămâne să vedem mâine.
După ultima postare din ciclul Christmas special, cea cu muzică celtică, mi-a cam rămas gândul la Irlanda, iar asta înseamnă că astăzi și (probabil) mâine vom poposi din nou în Insula de Smarald. Și pentru că atunci când vine vorba de muzică, Irlanda nu înseamnă doar Enya, U2, The Cranberries și The Dubliners, chiar dacă mulți nu ar putea să spună mai multe nume, cele care ne vor însoți în plimbarea noastră muzicală sunt mai puțin cunoscute. Spun „cele” pentru că e vorba de două (sau poate trei) cântărețe, iar prima dintre ele este Karan Casey.
Născută în Ballyduff Lower (Irlanda) în anul 1969, Karan Casey a fost încurajată de părinți să cânte, atât la școală, cât și în corul bisericii. Ulterior a studiat pianul, iar la Royal Irish Academy of Music a studiat muzică clasică, în aceeași perioadă cântând în două trupe de jazz și una de muzică irlandeză. În 1993 a emigrat în Statele Unite, unde a studiat jazz la Long Island University, participând frecvent și la sesiunile de muzică irlandeză. În 1994 a cântat alături de trupa Atlantic Bridge, ulterior alăturându-se trupei Solas, trupă înființată în acel an și care cânta muzică tradițională irlandeză. În 1997 a înregistrat primul album solo, intitulat Songlines, iar după despărțirea de Solas, care a avut loc în 1999, a înregistrat alte 6 albume solo. Cam lungă această prezentare, dar îi pun punct aici și vă las în compania muzicii.
sursa: youtube (user – sonice57)
sursa: youtube (user – Alex Tokmakchiev)
sursa: youtube (user – fomgar)
sursa: youtube (user – TG Ciarán)
sursa: youtube (user – tomtscotland)
sursa: youtube (user – InnocentInjury)
sursa: youtube (user – jolysable)
sursa: youtube (user – gcbfolk)
sursa: youtube (user – Jose Ramon Castañon Rodriguez)