Posts Tagged ‘Carol Of The Bells’

Surpriză mare pentru mine când am văzut ierarhia stabilită de voturile voastre în ediția din acest an a lui Best Christmas Songs. Surpriză mare în primul rând pentru că 3 din cele 6 piese din finală nu au strâns nici măcar un singur vot, toate voturile mergând spre 3 piese.  Nici un vot pentru Jethro Tull, nici un vot pentru John Lennon, tot nici un vot pentru Trans Siberian Orchestra. Bronzul merge anul acesta către Queen, argintul este al lui Tom Waits, iar câștigători, pentru a treia oară consecutiv, sunt Lynyrd Skynyrd, iar piesa lor (Christmas Time Again) este prima care câștigă de două ori acest top.

sursa: youtube (user – casual29)

Nu mă surprinde neapărat că Lynyrd Skynyrd au câștigat din nou, însă m-a surprins maniera destul de categorică în care au făcut-o, adunând de două ori mai multe voturi decât Tom Waits și de 4 ori mai multe decât Queen. Asta a fost povestea lui Best Christmas Songs 2017, însă la anul vom avea aici o nouă ediție, cea de-a opta. Iar acum, la final de ediție, vă las în compania unor cântece care nu au fost prezente anul acesta în top.

sursa: youtube (user – B Moor)

sursa: youtube (user – Lindsey Stirling)

sursa: youtube (user – Marcusvdgg71)

sursa: youtube (user – MattinglyAlexander)

sursa: youtube (user – Sportymike)

sursa: youtube (user – PTXofficial)

specialMergem mai departe (și ne vom și opri aici pe ziua de azi, urmând să ne întâlnim însă și mâine) cu un cor de băieți din sudul Londrei, Libera Choir. Dirijat de Robert Prizeman, corul include aproximativ 40 de băieți cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, majoritatea proveniți din corul parohiei St. Philip’s, Norbury. Și acum vă las în compania muzicii și sper să vă facă plăcere această întâlnire cu un alt cor de excepție.

sursa: youtube (user – Libera Official)

sursa: youtube (user – Libera Official)

sursa: youtube (user – Libera Official)

sursa: youtube (user – Libera Official)

sursa: youtube (user – Libera Official)

sursa: youtube (user – Libera Official)

specialCum am promis de ieri, mergem și azi mai departe cu maratonul muzical dedicat Crăciunului. Ne vom opri și astăzi pe alte meleaguri pentru a asculta colinde, și nu o singură dată, că de două ori, iar mai spre seară vom asculta și niște variante mai rock ale unor cântece de Crăciun. Dar pentru început vom poposi în Irlanda, pentru a asculta câteva cântece de Crăciun specifice Insulei de Smarald.

sursa: youtube (user – clarksiler)

sursa: youtube (user – ThePubOnTheCorner)

sursa: youtube (user – jetuber)

sursa: youtube (user – Laura Rice)

sursa: youtube (user – Sportymike)

sursa: youtube (user – TheTrueSeven)

sursa: youtube (user – lunescent2007)

sursa: youtube (user – Calu Capel)