Archive for the ‘Rock 100’ Category

winner CommuniqueUn picuţ după miezul nopţii, după ce a expirat timpul destinat votării în grupele lui Rock 100, l-am rugat pe nenea random.org să mă ajute să aflu cine sunt câştigătorii celor 4 CD-uri. Când a fost vorba de Communique al trupei Dire Straits, a fost simplu, pentru că 6 din cei care au votat nu au sărit nici o grupă, având fiecare câte 40 de voturi. I-am trecut frumos pe cei 6 în ordine alfabetică într-o listă şi l-am rugat şi mai  frumos pe nenea random să îi amestece bine şi să îmi genereze o listă random; ceea ce a şi făcut, şi mi-a dat lista din imaginea de alături, iar CD-ul cu Dire Straits va merge la cea din capul listei, adică la Alexandra Ali.

tabelUn picuţ mai cu dichis a fost când am ajuns la desemnarea celorlalţi 3 câştigători, pentru că s-au adunat exact 476 de voturi. Nu am avut de ales şi le-am trecut pe toate într-un tabel, dându-i fiecăruia câte un număr. O bucată din acel tabel se poate vedea în imaginea alăturată, iar o altă bucată se va putea vedea ceva mai jos. După ce am terminat distracţia asta m-am dus încă o dată la random.org şi i-am cerut secvenţe de câte 3 numere, numere cuprinse între 1 şi 476, prima dintre aceste secvenţe desemnând practic câştigătorii. Cele 3 numere din prima print 4secvenţă le puteţi vedea în chenarul roşu din imaginea aflată în dreapta (pentru toate imaginile din postare se poate da click pentru mărire). Aveam 3 numere, adică 434, 3 şi 380, acum nu îmi mai rămânea decât să caut în tabelul pe care tocmai îl făcusem în dreptul cui se află acele numere. Din prima bucată de tabel, cea aflată puţin mai sus, în dreptul numărului 3 se poate vedea Alisa. Care sunt celelalte două câştigătoare (da, numai doamne şi domnişoare am avut între câştigători, pare-se că random.org nu i-a prea avut la inimă pe bărbaţi) puteţi vedea puţin mai jos, însă până îmi va permite wordpress să încarc încă o imagine fără să o suprapun peste precedenta, am să vă spun că ele sunt Cami Negruş şi Laura Ghecenco.

tabel 2Prin urmare, am aflat cine sunt câştigătorii, avem în dreapta şi bucata de tabel în care se văd numele aflate în dreptul cifrelor 380 şi 434, acum mai rămâne să aflăm ce CD va merge la Alisa, care se va duce la Cami Negruş şi care va lua calea Galaţiului, către Laura Ghecenco. Aici fiecare dintre cele 3 câştigătoare va trebui să îşi exprime opţiunea printr-un comentariu la această postare, ţinând cont şi de opţiunile exprimate anterior (dacă ele există). Astfel, dacă prima care va lăsa un comentariu va opta pentru Santana, următoarea va trebui să opteze pentru unul din celelalte două CD-uri rămase. Iar ultima…ultima nu va mai trebui să opteze, pentru că va mai rămâne un singur CD. Să vă reamintesc şi care sunt cele 3 CD-uri:

  • Santana – Greatest Hits
  • Gotthard – Need To Believe
  • Staind – 14 Shades of Grey

Odată rezolvată şi această problemă, voi mai avea nevoie de câte o adresă la care să vă trimit CD-urile; a cui e acea adresă nu-i problema mea, poate fi a lui tata, a bunicii, a prietenului, pentru că eu voi trimite CD-urile la adresa la care îmi veţi spune să le trimit (cheltuielile de transport sunt suportate de mine, fireşte). Iar adresa am să vă rog să mi-o comunicaţi la adresa de e-mail papornitacuvorbe@gmail.com.

Cam asta a fost despre câştigători, iar acum aş vrea să le mulţumesc celorlalţi, celor cărora de această dată nu le-a zâmbit zeiţa Fortuna, pentru ajutorul dat la realizarea acestui top. Sunt conştient că marea voastră majoritate nu aţi votat pentru a câştiga aceste premii (care oricum sunt simbolice) şi că treceţi pe aici pentru muzică. Care muzică sper că v-a fost pe plac şi sper că va fi în continuare pe gustul vostru.

Şi încheiem, fireşte, cu nişte muzică.

sursa: youtube (user – Евгений Берёза)

sursa: youtube (user – TSIARTAS10)

sursa: youtube (user – Jaziraa)

sursa: youtube (user – Tânia Tâni YouTube Channel)

sursa: youtube (user – paradoxymoron12)

premiileSe apropie momentul în care se va încheia votarea pieselor din topul pe care l-am botezat Rock 100. Mai exact, asta se va întâmpla mâine seară, pe la ceasurile 8, iar dacă vor mai fi cumva voturi lăsate după acea oră, ele nu vor mai fi luate în calcul. Mai avem şi 4 premii, care chiar se vor da celor care au votat în acest top şi vor merge la 4 dintre ei. Deocamdată ele îi aşteaptă cuminţi pe aceştia, fiecare din ele a primit şi câte un plic, în care va intra înainte să îşi ia zborul către cel la care va ajunge. Dacă te tentează şi pe tine, până vineri mai poţi vota şi tu în grupele lui Rock 100, dar nu mai târziu de ora 20, iar linkuri către toate cele 40 de grupe sunt aici.

Şi avem aşa: albumul Communiqué cu Dire Straits, care va merge la cea sau cel care a lăsat cele mai multe voturi valide. Dacă vor fi două sau mai multe persoane la egalitate, random.org va decide la care din ele va merge CD-ul cu pricina.

Pentru celelalte 3 CD-uri (cam impropriu spus „3 CD-uri”, pentru că Greatest Hits cu Santana e de fapt un pachet cu 3 CD-uri) voi face o tragere la sorţi, tot cu ajutorul lui random.org. Prin urmare, voi extrage alţi 3 câştigători, iar aceştia vor trebui să îşi aleagă CD-ul preferat dintre cele trei de mai jos:

  • Santana – Greatest Hits
  • Staind – 14 Shades Of Grey
  • Gotthard – Need to Believe

Prin urmare, astea sunt CD-urile. Cine sunt câştigătorii vom afla sâmbătă la ora 12 (nu voi posta mai devreme, să nu zică lumea că îi discriminez pe cei somnoroşi), iar ei vor trebui să lase câte un mesaj la postare cu CD-ul pe care îl vreau. Cum comentariile apar în momentul postării lor, vor vedea şi ce au solicitat cei dinaintea lor (dacă e cazul). Astfel, să zicem că avem 3 câştigători, X, Y şi Z. În momentul în care Z vede lista câştigătorilor, X comentase deja şi optase pentru Santana; în acest caz, Z va mai putea opta doar pentru unul din celelalte două CD-uri. Pentru cel de-al treilea va fi cel mai simplu, pentru că el nu va mai trebui să facă o alegere, rămânând un singur CD. Sper că am fost destul de limpede, dar dacă aveţi neclarităţi, nu ezitaţi să întrebaţi.

Notă: Trebuie să o spun şi pe asta, pentru că aşa e corect. Dacă printre câştigători se va număra şi Laura Negoi sau Laura Ghecenco (în această ordine), CD-ul cu Staind va fi „adjudecat” de ea, pentru că de multă vreme şi-a manifestat dorinţa de a-l avea. Este un dacă, pentru că nu voi afla nici eu nu cine sunt câştigătorii decât sâmbătă.

Şi acum vă las şi nişte muzică, adică exact piese de pe cele patru CD-uri care îşi vor afla câştigătorii sâmbătă la ora 12.

sursa: youtube (user – Atlantic Records)

sursa: youtube (user – Azahar Sevilla)

sursa: youtube (user – Cjmormon1993)

sursa: youtube (user – amindenandel)

sursa: youtube (user – VoisLillia)

sursa: youtube (user – Atlantic Records)

sursa: youtube (user – amindenandel)

sursa: youtube (user – Marcos Luera)

rock 100 II 40Am ajuns şi la borna cu numărul 40, practic ultima bornă a lui Rock 100. Dincolo de această bornă vor mai fi două săptămâni în care cei care nu au votat o mai pot face, iar odată trecută şi acea perioadă vor mai fi două postări, ambele chiar la început de decembrie, una în care voi anunţa clasamentul rezultat din voturile voastre, iar a doua în care voi anunţa cine sunt câştigătorii celor 4 CD-uri (trei dintre ei vor fi desemnaţi de random.org, prin tragere la sorţi, iar pe cel de-al patrulea îl voi desemna eu – în funcţie de numărul de voturi lăsate). Prin urmare, grupa cu numărul 40 este cea care trage cortina peste Rock 100, iar această grupă include piese cu Jimi Hendrix, Kamelot, Steppenwolf, Scorpions şi Genesis. Care sunt cele 5 piese veţi descoperi în lista care e ceva mai jos, urmată de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Şi acum, pentru ultima oară, câteva rânduri pentru cei care pun piciorul în premieră aici:

  • pentru a vota trebuie să lăsaţi comentarii care să includă un clasament al tuturor pieselor (o ierarhie de la primul loc până la locul 5);
  • se va putea vota în toate cele 40 de grupe ale acestei runde încă două săptămâni după ce va fi postată ultima grupă; o listă a grupelor ce au fost deja postate (şi care va fi actualizată pe măsură ce vor apărea noi grupe pe blog) găsiţi în această pagină, cu link-uri către fiecare grupă;
  • la finalul rundei (adică după ce vom parcurge toate cele 40 de grupe) toate comentariile la grupele acestei runde (şi mă refer doar la cele care includ clasamente complete) vor intra într-o tragere la sorţi în urma căreia 3 vor fi desemnate câştigătoare, iar cei care au lăsat acele mesaje vor primi cele 3 premii constând în cd-uri (SantanaGreatest Hits, Staind14 Shades of Grey, GotthardNeed to Believe); şi va mai fi şi un al patrulea premiu pentru cel sau cea care va lăsa cele mai multe clasamente complete, iar acesta va fi tot un cd, adică albumul Communique cu Dire Straits;
  • şi pentru că este un top, acesta va avea şi un clasament, tot la finalul acestei runde, mai exact la două săptămâni după postarea ultimei grupe (se va mai putea vota în acel interval de timp în toate grupele). Clasamentul va fi stabilit prin însumarea punctelor pe care practic le daţi voi, prin ierarhiile pe care le lăsaţi, pieselor: piesa de pe locul întâi primeşte 5 puncte, cea de pe locul doi primeşte 4, iar următoarele 3 puncte, două puncte şi 1 punct.

Iar acum ar cam fi timpul să vedem cum arată mai în detaliu grupa cu numărul 40:

  • Jimi Hendrix – All Along the Watchtower
  • Kamelot – Anthem
  • Steppenwolf – Born To Be Wild
  • Scorpions – Still Loving You
  • Genesis – Selling England By The Pound

sursa: youtube (user – Blalack Studio)

sursa: youtube (user – bluette57)

sursa: youtube (user – fritz51139)

sursa: youtube (user – max1509)

sursa: youtube (user – Diego Bianchi)