Posts Tagged ‘U2’

Cu o oarecare întârziere vin și sferturile de finală ale lui Best Christmas Songs 2019, dar totuși vin, iar până în seara de ajun vom ajunge să cunoaștem și câștigătoarea ediției din acest an. În această fază a topului avem 4 grupe de câte 6 piese, din fiecare grupă urmând să se califice în semifinale primele trei. Din fiecare grupă vă puteți desemna, ca și în runda precedentă, 3 piese favorite, votarea putându-se face ca de obicei în formularul din finalul postărilor.

Să vedem ce surprize ne-a făcut random.org, cu ajutorul căruia am aflat alcătuirea celor 4 grupe. În acest prim sfert de finală îi găsim pe Enya, Greg Lake & Ian Anderson, Trans Siberian Orchestra, The Band, U2 și Mahalia Jackson. Mergem acum la muzică, iar în finalul postării găsiți și buletinul de vot.

 

 

 

 

 

 

 

 

Am ajund ceva mai târziu astăzi cu cântecele de Crăciun, dar până la urmă important e că am ajuns. Mai avem foarte puțin din această primă etapă a topului, adică exact încă o grupă înafara celei de acum, care ne prilejuiește o întâlnire (sau reîntâlnire) cu Elvis Presley, Nat King Cole, Barbara Streisand, Mahalia Jackson, Twisted Sister și U2. 

Regulile sunt aceleași, adică cele de mai jos:

  • în prima etapă avem 8 grupe, fiecare alcătuită din câte 6 piese, iar dintre acestea voi puteți vota maximum 3 în formularul de la finalul fiecărei postări
  • vor trece în sferturile de finală primele 3 clasate din fiecare grupă, iar sferurile de finală și semifinalele se vor desfășura exact după aceleași reguli, doar că vom avea patru, respectiv două grupe
  • în toate cele 8 grupe din prima rundă se va putea vota până în data de 10 decembrie, iar între 11 și 14 decembrie vom parcurge împreună etapa sferturilor de finală
  • în 18 și 19 va veni rândul semifinalelor, iar finala va fi în 22 decembrie, urmând ca în seara de 25 decembrie să aflăm care este cântecul pe care voi l-ați desemnat ca fiind cel mai frumos cântec de Crăciun

Iar acum, dacă am trecut și de reguli, ar fi timpul să trecem și la muzică. Cele 6 piese pot fi ascultate ceva mai jos, iar sub ele veți găsi și formularul de vot, în care vă puteți desemna preferatele.

 

 

 

 

 

 

 

christmas-3Am trecut cu bine peste sferturile de finală și am ajuns la semifinale, pe care le veți găsi azi aici; una vine chiar acum, iar cea de-a doua ceva mai către ceasurile 5 ale după-amiezii. Tot câte 6 cântece vom avea și aici, ca și în grupele din sferturile de finală, și tot doar 3 dintre ele vor merge în finală. Și dacă vor merge 3 din fiecare grupă, maximum 3 piese veți putea vota și voi în formularul pe care-l veți găsi la final de postare.

Nu știu cât de greu sau ușor v-a fost să votați în rundele precedente, dar cu siguranță în semifinale nu va fi ușor deloc, iar în finală va fi chiar mai greu. Asta pentru că din 64 de piese, câte au fost la început, mai avem doar 12, cele care au primit cele mai multe voturi din partea voastră. Iar pentru prima semifinală ele sunt aduse de Trans Siberian Orchestra, Loreena Mckennit, Lynyerd Skynyrd, U2, Chris Rea și Cinderella. Iar dacă vreți să vedeți ce vă rezervă cea de-a două semifinală, după ora 17 o găsiți pe blog. Era să uit să vă zic că în ambele semifinale se va putea vota până mâine (marți) la ora 24, pentru că miercuri vom avea ultimul act al topului.

sursa: youtube (user – Atlantic Records)

sursa: youtube (user – vanefreja86)

sursa: youtube (user – István H.)

sursa: youtube (user – Justin Duarte)

sursa: youtube (user – Chantal666)

sursa: youtube (user – nikkystyx)