to like or not to like…(din ciclul „datini şi apucături din blogosferă”)

Posted: 18/11/2012 by Călin in d-ale mele
Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

De multă vreme m-am gândit să scriu câteva rânduri pe tema asta, dar m-am tot abţinut; de ce m-am abţinut chiar nu ştiu, pentru că eu obişnuiesc să zic ceea ce gândesc, uneori chiar la modul cel mai prăpăstios cu putinţă, iar cu statutul de public enemy no. 1 sunt familiarizat şi oricum nu ţin să fiu tare iubit de toţi cei care bântuie prin blogosferă. Aşadar, am văzut acum ceva vreme, nu foarte multă, un îndemn la „luptă” al unui confrate de prin blogosferă, îndemn care, în rezumat, s-ar traduce cam aşa:

Haideţi, fraţilor, să mergem,
Mii de like-uri să culegem,
Să dăm şi să oferim,
Hiper-altruişti să fim.

Trebuie să spun din start că nu am absolut nimic cu autorul îndemnului, pe care chiar îl apreciez şi pe care îl şi citesc din când în când, pentru că merită citit. Am însă ceva cu îndemnul ăsta lansat într-un grup pe facebook, îndemn care nu face decât să încurajeze un comportament nociv, şi aşa destul de răspândit prin blogosferă şi pe facebook, acela da a da like-uri cu nemiluita, aşteptând să primeşti înapoi aceeaşi cantitate de like-uri. Comportament care nu are absolut nimic în comun cu altruismul sau cu dezinteresul. O postare slabă va rămâne tot slabă şi dacă primeşte o căruţă de like-uri, iar una bună tot bună va rămâne, chiar dacă va avea mai puţine like-uri decât una proastă. Calitatea unei postări nu e dat de numărul de like-uri adunate de-a valma într-un grup pe facebook, calitatea unei postări e dată de conţinutul ei, de ceea ce transmite altora, de numărul de cititori efectivi (nu imaginari). Pe de altă parte, „to like” ştiu că înseamnă „a plăcea”. În îndemnul respectiv se zicea ceva de genul: „haideţi să citim în această zi cât mai multe din postările din grup, să dăm like acestor postări; să dăm like şi share postărilor din grup chiar dacă nu le citim, să dăm dovadă de altruism.”. No bun, dar cum mama hingherilor să zici că îţi place ceva ce nu ai citit sau nu ai văzut? Ştiu, se poartă, dar mi se pare, cum ziceam şi mai devreme, un îndemn nociv. Ceva de genul „haideţi, fraţilor, să încurajăm nimicul, să îl promovăm, să zicem că ne place orice, oricât de prost sau de mediocru ar fi.”.

Prin urmare, cred că se înţelege din cele de mai sus că sunt categoric împotriva like-urilor date într-o veselie, doar aşa, ca să fie într-un număr cât mai mare. Nu mi se par decât o încurajare a nimicului, a mediocrităţii, a celor care nu au de spus nimic. Pe lângă asta, nici nu trebuie să îmi spună nimeni ce şi cum să fac cu like-urile mele, pentru că încă mai obişnuiesc să gândesc şi de unul singur şi sunt destul de mare ca să ştiu ce îmi place şi ce nu. Şi acum o întrebare pentru voi, cei care treceţi pe aici: voi cum procedaţi, daţi like-uri la sfânta nimereală, la tot ce vă pică sub deget (sau sub mouse), ori daţi „like” doar la ceea ce vă place cu adevărat?

sursa: youtube (user – )

Comentarii
  1. slowaholic spune:

    UN MAAARE LIKE pentru postarea asta!
    Nu pot să apăs Like nicăieri dacă nu văd/citesc şi dacă nu îmi place cu adevărat, chiar dacă este scris de cineva care în mod obişnuit îmi place. Nu pricep obsesia pentru like-uri, în special pe Facebook, unde zău dacă are vreo noimă. Pe blog să spunem că justifică o urcare în clasament, dar cam atât. Am văzut multe bloguri foarte bune cu puţine like-uri pentru articole excepţionale, gândite de autor, nu luate de-a gata din alte părţi, dar pentru faptul că autorii respectivi nu stau să apese în neştire like pe alte bloguri, nu sunt apreciaţi suficient.Văd mereu şi postări foarte slabe sau luate de-a gata din alte surse, ‘coafate’ şi modificate puţin şi care înregistrează nenumărate like-uri doar pentru că bloggerul respectiv petrece enorm de mult timp trecând pe la toate blogurile cunoscute şi apăsând like fără să parcurgă articolele, de cele mai multe ori (presupun că) fără niciun discernământ. E un cerc vicios care promovează nimicul, după cum spui. Bravo pentru articolul ăsta!!!!

    • Călin spune:

      e un cerc vicios, cum zici şi tu, doar că nu prea duce nicăieri. poate doar la o poziţie mai bună în nişte liste sau topuri care nu spun nimic, şi tocmai de-asta nu spun nimic, pentru că se poartă trocurile astea ieftine.

  2. Adriana spune:

    Nu mă pot abține: like!

    Deși sunt la asentimentul tău, parcă aș da 5000 de like-uri ”de la mine pentru tine” și postarea ta. Știu și înțeleg ce vrei să spui. Mi se pare incredibil de stupid să susții în felul acesta blogosfera. În plus, în cazul domeniilor plătite precum al meu, degeaba îmi dai share dacă nu intrii pe site. Și-n plus, asta a spus-o cineva care nu știe importanța comentariilor pe domeniile plătite, din punctul de vedere al google-ului. (al receptivității, feed-back-ului)
    Așadar, dacă vreți să faceți un bine, măcar citiți postarea omului, de e slabă, mergeți mai departe, la alt post, decât să o share-uiți, fără măcar să o citiți.

    • Călin spune:

      trebuie să recunosc că în prima parte a îndemnului, omul zicea „citiţi şi daţi like”. cu partea cu cititul sunt perfect de acord, deşi nu o să îmi impună niciodată cineva cât şi de unde să citesc. partea mai aiurea e cea cu „daţi like şi share chiar dacă nu citiţi, dovedind astfel altruism”. asta e o gogomănie mare cât China, e ceva ce nu îşi are rostul. până la urmă, fiecare e liber să citească ce vrea şi ar fi de preferat şi să dea like doar la ceea ce îi place nu să facă un fel de troc de doi bine cu like-uri. aaa…şi bine ai venit într-un colţ în care predomină muzica, doar că azi mi s-a pus pata şi a trebuit şi să mai zic câte ceva 🙂

  3. Crisa spune:

    Like pentru…cuvinte și un big like pentru clip 🙂

  4. Mi-ai mai dat un motiv de satisfactie ca n-am cont pe nici o retea de socializare.:)La tine chiar dau like(lucru rar pentru mine) pentru ca la muzica nu ma prea pricep(adica habar n-am!) si deci nu-mi permit sa comentez ca nestiutor.Dar daca imi place, imi place!Like!!Bun subiect ai abordat!

    • Călin spune:

      de vreo săptămână bună îl tot pritoceam şi mă mâncau degetele, dar am tot amânat, ba din lipsă de timp (în principal), ba din lipsă de chef. doar că până la urmă tot a trebuit să zic, că doar eu nu ştiu să tac; ce să fac, aşa e soiul 🙂

  5. indiferent spune:

    Doar daca-mi place cu adevarat !

  6. psi spune:

    să like, să nu like? 😀 ne ştim de atât de multă vreme, călin, că nu cred că aş mai avea ceva de spus pe tema asta, ceva care să te surprindă măcar. eu la acele like-uri lăsate cu toptanul şi comentariile siropoase le spun ” pupat de conduri” şi ştii deja că nu mă pasionează, am stârnit furtuni şi antipatii refuzând să am un astfel de comportament.
    pe facebook am câteva persoane cu care îmi place să comunic acolo, nu toţi din întreaga listă, printre ele fiind şi tu, iar pe blog nu stau să măsor dacă şi cine mă comentează, ar fi absurd să o fac, dat fiind faptul că textele mele au tentă literară…

    • Călin spune:

      nu ştiu dacă să like, dar dacă nu îţi place, atunci NU 🙂 . îmi place expresia asta cu „pupatul de conduri”, dar parcă mie totuşi îmi aduce mai mult a pupat de posterioare 😉 .
      iar cu comentatul la tine, chiar e adevărat ce zici. ce să comentezi la nişte versuri??? „tulai, vai ce hiper-mega-ultra talentoasă eşti”, ori altele pe acelaşi calapod? dacă ai ceva de zis, care să aibă şi cap şi coadă, zici, normal, dar dacă nu, atunci nu mai zici nimic. eu cam aşa procedez, şi-s multe locuri pe unde citesc, dar nu las comentarii.

      • psi spune:

        călin, unii se simt datori să mă compare cu mari clasici în viaţă… alţii se cred mici maioreşti, uitând că pe eminescu, chiar acel titu maiorescu l-a băgat la balamuc! 😀
        eu îmi ştiu şi măsura, dar şi locul… şi cred că toţi cei care am ajuns să ne cunoaştem întrucâtva ştim că suntem oameni obişnuiţi, chiar dacă fiecare avem harul lui…. că unii încă nu ştiu că adevărul iese el la iveală totdeauna, chiar şi pe blog, asta e poveste veche… şi va mai fi.

        • Călin spune:

          asta cam aşa e, şi nu o să schimbăm noi lumea, deşi e frumos să ne facem măcar iluzii că am putea să o schimbăm 🙂

          • psi spune:

            o putem schimba în măsura în care nu renunţăm să ne purtăm ca nişte oameni, integri, sinceri, congruenţi, călin. astfel, cei falşi se vor elimina, treptat… cei buni se vor recunoaşte.

          • Călin spune:

            uite, eu nu-s aşa de optimist; eu zic că cei falşi nu se vor elimina, doar eventual în ideea că vor merge pe alte drumuri, care să nu se intersecteze deloc sau cât mai puţin cu ale ăstorlalţi. acolo unde vor găsi alţii asemenea lor, zic eu că mulţi tare, şi unde se vor simţi tare bine. sau nu 🙂

          • psi spune:

            apoi eu prefer să am doi cititor, da buni, decât hoarde de pupători de-ăştia care se mieroşesc pe lângă tine şi la spate au toporu… şi ruleta să măsoare.

          • Călin spune:

            drept să spun, şi eu prefer tot aşa 🙂

  7. Cristi spune:

    Si eu zic sa fie sanatosi, inclusiv cel care m-a blocat pe Facebook si care a comentat la aceasta postare a ta, doar pentru ca i-am raspuns civilizat la un moment dat. 😀

    • Călin spune:

      nu ştiu ce aveţi voi de împărţit, dar cum nici nu e treaba mea, am să mă abţin 🙂 . cândva poate că fiecare din voi va înţelege că a greşit puţin sau că a reacţionat puţin exagerat.

      • Cristi spune:

        N-am cu nimeni nimic de impartit, Calin, in blogosfera sau in alta parte. 😀

        • Călin spune:

          eu nu ştiu chiar în detaliu despre ce e vorba, aşa că nu ar fi corect să fiu de partea unuia sau a celuilalt. şi tot voi crede în continuare că aţi reacţionat puţin exagerat amândoi, poate chiar în momente când nu era cazul sau nu eraţi deloc vizaţi 🙂

  8. anastasia spune:

    eu dau foarte rar „like”,chiar trebuie să-mi placă postarea, subiectul, imaginea sau…whatever.
    n-am cont pe FB, deci habar nu am cu ce se manâncă…
    nu comentez la o postare dacă nu am ce să spun…
    şi clar NU încurajez mediocritatea!!!

    păcat că sunt mulţi! 😦
    o seară plăcută, Călin!

    • Călin spune:

      nici eu nu-s unul din cei mai guralivi comentatori din lumea asta; sunt postări la care efectiv nu ai ce spune, sunt altele al căror subiect îţi este străin, iar atunci e mai bine să taci.
      sunt foarte mulţi şi, încurajând transferul de like-uri, ajungi să îi faci să creadă că mai sunt şi buni; ceea ce e extrem de departe de adevăr.
      o seară plăcută şi ţie!

  9. romanianstampnews spune:

    Părerea mea o ştii. Ce fac, cum fac şi mai ales de ce fac, o vor judeca alţii, să fie sănătoşi.

  10. vacitim spune:

    Ziua buna la dvs.! Eu in ultimele zile mi-au facut mare curatenie pe FB; am ramas in lista doar cu putine persoane, persoane pe care mintea mea le poate asocia cu ceva, iar in ceea ce priveste grupurile, sunt membru in unul singur si asta pentru ca e restrans la echipa de organizare a unui proiect la care lucrez. Urasc like-urile aiurea, din reflex, si mai vad si pe unii care mai si multumesc pentru ca le primesc… Cred ca sunt eu de vina, insa nu pot intra in niciun grup din asta blogoricesc din new media cu accente de strategie de marketing.
    Asa ca te inteleg… Sunt necunoscut pe acișilea prin blogosfera, altfel, la ce idei am, cred ca atentam la locul tau de lider as most wanted 😀

    • Călin spune:

      ziua bună şi la dumneavoastră!
      uite, eu nu am nici o treabă cu grupurile, deşi uneori nu le prea văd rostul; hai să zicem că îţi poţi promova postările, la asta-s bune, nu pot contesta. dar să te aştepţi să năvălească toţi pe tine cu like-uri şi cu laude, asta e puţin absurd. nu ţin tare mult la titlul de „most wanted”, sunt dispus să îl cedez oricui 🙂 . dar tot voi spune ce am de spus 😉

  11. Zamfir POP spune:

    Scuze: am dat „like”, chiar dacă … AM CITIT ŞI SUNT DE-ACORD! Folosesc acest sistem, mai ales acolo unde, deşi îmi place, nu am timp sau nu am ce să comentez. Ca semn că am venit, am citit, mi-a plăcut!

    • Călin spune:

      şi eu dau „like”, dar îl dau dacă îmi place ceea ce e acolo, că-s rânduri, că-i poză, că-i muzică…cu timpul stau şi eu tare prost, rar am vreme să mai şi comentez, aşa că te înţeleg foarte bine 🙂

  12. Kadia spune:

    eu dau like daca imi place sau sunt de acord. Si mai dau like la topurile tale ca sa stiu ca am votat :)))

  13. 9 spune:

    Uite cum sunt prima care-ti dau like. 🙂
    Am prea putin timp sa …bantui prin blogosfera si sa dau like cu nemiluita. Dau atunci cand ma indeamna constiinta. 😉
    Nici nu astept sa mi se dea la schimb, sau sa ma comenteze lumea asa din…datorie. 🙂

    • Călin spune:

      fix aşa şi eu, mai ales că în ultima vreme nici nu am prea avut vreme să trec prea des pe la alţii. iar pe unde trec, citesc, eventual comentez, dacă am ce şi mai am şi timp, iar „like” înseamnă „a plăcea” 🙂

  14. DAP spune:

    Postarea asta merita un „like”. Asa ca… 🙂

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.