Posts Tagged ‘concurs’

Billy IdolA venit vremea să anunț și câștigătoarea concursului pe care l-am organizat în colaborare cu Amprenta Advertising, concurs care o va duce pe cea care a câștigat (împreună cu încă o persoană) la concertul lui Billy Idol de pe Cluj Arena.

Fără să mă mai întind, am să vă spun că cea către care merge invitația dublă oferită de Amprenta Advertising este d’agatha, care spunea că muzica lui Billy i-a adus aminte de tinerețe și că și-ar dori tare mult să revadă Clujul. Și dacă tot își dorește să îl revadă, va avea ocazia.

Pentru a intra în posesia invitației câștigătoarea va trebui să îi scrie un e-mail lui Lucian la adresa lucian.contiu@amprenta-advertising.ro, căruia va fi nevoie să îi furnizeze câteva date personale, iar invitația îi va fi trimisă după aceea prin curier.

Prin urmare, cam asta ar fi, felicitări câștigătoarei, iar acum vă las în compania lui Billy Idol.

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – emimusic)

Billy IdolPe 30 iunie pe Cluj Arena va avea loc concertul lui Billy Idol. Pentru cei care nu au idee despre cine e Billy Idol, să facem o scurtă trecere în revistă: născut pe 30 noiembrie 1955 în Stanmore (Middlesex, Marea Britanie), a cântat inițial în trupa Siouxsie and the Banshees, pe care a părăsit-o în favoarea trupei Chelsea. La nici una din cele două trupe nu a stat prea mult, iar împreună cu un coleg de la Chelsea, Tony James, au pus bazele trupei de punk rock Generation X, prima trupă de punk ce avea să apară în cadrul show-ului Top of the Pops de la BBC. În anul 1981 s-a stabilit în New York, unde a lucrat cu fostul manager al trupei KISS, Bill Aucoin. Cel de-al doilea LP, Rebell Yell (1983), a fost cel care i-a adus consacrarea. 7 albume de studio a lansat până în prezent, pentru 2014 fiind preconizată lansarea unui nou album, a fost nominalizat de 3 ori la Grammy Awards, de 10 ori la MTV Video Music Awards (pe care l-a câștigat o singură dată, cu Cradle of Love) și o dată la BRITT Awards, unde de asemenea a câștigat.

Acum, că am terminat cu istoria, vă reamintesc că pe 30 iunie Billy Idol va fi pe Cluj Arena. Bilete pentru concert se pot cumpăra prin rețeaua Eventim, iar Amprenta Advertising oferă în fiecare zi (de luni până vineri, până pe 13 iunie) câte o invitație dublă celor care participă la concursul organizat de ei exact aici.

Și dacă tot am pomenit de concurs și nu am avut de multă vreme așa ceva pe aici, să vă zic că avem și aici unul, în colaborare cu Amprenta Advertising. Va fi un singur câștigător, iar el/ea va primi o invitație dublă la concertul pe care Billy Idol îl va susține pe Cluj Arena. Ce trebuie să faci? Lasă un comentariu la această postare și convinge-mă că meriți acea invitație. Sau scrie pe blog la tine (dacă ai un blog), cu link-uri către Eventim si concursul organizat de Amprenta Advertising (în acest caz, fă cumva să ajungă și la mine link-ul postării). Sau compune un cântec, fă un desen, fă ceva cât mai original, care să mă convingă că meriți acea invitație pentru două persoane. Iar dacă ai cele mai convingătoare argumente/cel mai spumos comentariu, invitația va merge la tine. Câștigătorul concursului va fi anunțat peste două săptămâni, adică fix pe 10 iunie, astfel că aveți timp  suficient ca să mă convingeți.

sursa: youtube (user – emimusic)

TIMAFDin 27 septembrie Clujul va fi gazda ediţiei din acest an a TIMAF  – Transylvania International Music & Art Festival (puteţi accesa pagina oficială a festivalului aici), aflat la cea de-a treia ediţie. Cam tot ce ţine de muzică şi arte se va regăsi sub „umbrela” ediţiei din acest an a festivalului, care se va bucura, ca şi în anii precedenţi, de participare internaţională.

Dar să vorbim puţin despre muzică, mai exact de concursul de muzică ce se va desfăşura în cadrul acestui festival. Poate că premiul pus la bătaie de organizatori (3000$) nu este neapărat cel mai mare, dar nici de lepădat nu e, însă pe lângă acest premiu participanţii au şansa de a cânta alături de invitaţi de marcă şi de a fi văzuţi de diferiţi impresari sau reprezentanţi ai unor case de discuri . Înscrierile pentru acest concurs au început deja, astfel că, dacă ai talent, te poţi înscrie şi tu. Ce trebuie să faci?

  • Să postezi pe wall-ul festivalului: https://www.facebook.com/MusicArtFest un link către o melodie proprie cântată de tine, un mix sau un cover;
  • Să trimiţi un mail la adresa inscriere@timaf.com în care să oferi datele tale de contact (mail și telefon), mai multe informații despre tine/trupa ta și linkuri către alte melodii interpretate de tine/trupa ta(reprezentații live, mixuri, etc.);
  • Dacă le-ai făcut pe primele două, nu îţi rămâne decât să te pregăteşti, pentru că urmează să fii contactat de organizatori.

Poate că tu, cel care ai citit aceste rânduri, nu eşti în măsură să participi la acest festival. Dar poate unul dintre prietenii tăi este. Ori poate unul dintre prietenii prietenilor tăi. Aşa că…CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE!