Versuri de la un prieten

Mă gândeam eu ieri că dacă tot e sâmbătă astăzi şi nu mă duc la şcoli sau la mine în Maramureş, am să îi rezerv ceva mai mult timp blogului. Îmi făcusem chiar şi un „plan de bătaie”, care ar fi inclus vreo patru postări pentru ziua de azi, doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu aia din târg. Asta pentru că cineva care nu a avut somn azi-noapte s-a gândit să îmi trimită nişte versuri, cu rugămintea să le postez; cum este vorba de un prieten bun şi cum versurile în cauză nu îmi displac, îi voi face hatârul ăsta şi voi căuta şi o melodie care să se asorteze cât de cât cu ele. Şi tot el, prietenul meu, m-a rugat să vă spun că poezia aceasta a pornit de aici.

Secunda

Ce mică e secunda asta mare,
Ce urma-şi lasă peste-o viaţă-ntreagă;
Dar oare cine poate să-nţeleagă
Că de-o secundă nu are scăpare?
Ce mică e secunda asta mare,
Distanţă dintre viaţă şi uitare,
De la iubire pân’ la nepăsare,
De la un vis sublim la resemnare,
Drum dintr-o zare-n altă zare.
Ce mică e secunda asta mare
Şi ce scurt drumul de la rai la iad
Când într-o clipă ce-i frumos dispare
Şi multe ceruri pe umeri ne cad.
Ce mare e secunda asta mică!
Ea te coboară, tot ea te ridică,
Dar într-o zi mecanismul se strică
Şi ea, secunda, redevine mică,
Iar tu, mai mic ca ea, tremuri de frică.

sursa: youtube (user – NCherryYNDourVEVO)

Ţucu-vă!