Posts Tagged ‘Vecina’

romanesc 42Astăzi o luăm de la capăt cu cele patru topuri, ajunse de acum la ediția cu numărul 42. Prima constatare care se impune e că am încurcat puțin ordinea, ar fi trebuit să fie rock clasic astăzi și doar vineri topul cu muzică românească, dar nu cred că se va face gaură în cer din cauza asta. Cum s-au împărțit voturile vostre la precedenta ediție se poate vedea din imaginea alăturată, așa că nu am să insist asupra votului, pentru că lucrurile sunt cât se poate de clare. Primele trei piese merg mai departe, iar ultimele două ne părăsesc.

La propuneri a fost din nou simplu, au fost două, lăsate de Ale și Dan, astfel că ambele se vor regăsi în această ediție. Lista completă a celor cinci piese din această ediție o găsiți puțin mai jos, urmată ca de fiecare dată de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Iat voturile și propunerile voastre pentru următoarea ediție le puteți lăsa prin comentarii la această postare până în data de 23 aprilie.

Acum să ne oprim puțin la modalitatea de votare, pe care vă amenințam că o voi schimba începând din această săptămână. Și nu o schimb doar pentru că îmi face mie plăcere să vă fac viața mai grea, însă numărul mare de egalități din ultimele runde ale topului m-au făcut să mă gândesc la o altă modalitate de vot, care să permită o departajare mai ușoară a pieselor. Acum, mare lucru nu s-a schimbat, voturile voastre trebuie să conțină tot 3 piese (cele mai bune din punctul de vedere al fiecăruia), însă ele trebuie așezate în ordine, respectiv în ordinea în care stau în preferințele voastre. Altfel zis, un vot ar trebui să arate cam așa: 1. piesa X; 2. piesa Y; 3. piesa Z. În funcție de locul ocupat, fiecare piesă votată va primi un număr de puncte: 1 punct cea de pe locul 3, 2 puncte cea aflată pe locul al doilea și 3 puncte cea de pe primul loc. În ce privește propunerile nu există schimbări, fiecare din cei care votează poate lăsa o propunere sau poate susține o piesă deja propusă de altcineva. Nu știu dacă am fost destul de limpede, dar mai bine nu știu să explic, astfel că nu îmi rămâne de acum decât să vă las în compania muzicii.

  • Compact – Păsări cu ochi de foc
  • Timpuri Noi – Vecina
  • Celelalte Cuvinte – Iarbă prin păr
  • Krypton – Fără teamă
  • Vali Sterian – Exercițiu

sursa: youtube (user – Valeriu Sterian)

sursa: youtube (user – Giuseppe86)

sursa: youtube (user – BlackHaz391)

sursa: youtube (user – Bogdan)

sursa: youtube (user – Harheli Buddha)