cele mai bune albume – anii ’90 (3)

Posted: 04/07/2014 by Călin in muzici amestecate
Etichete:, , , , , , , , ,

De o vreme încoace nu a mai fost mare lucru pe aici înafară de Una dintr-o mie, dar azi ieșim puțin din rutina ultimelor zile. Și dacă am început ziua cu o piesă din Statele Unite și o voi încheia uitându-mă la meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal (iar dacă la prima partidă, cea dintre Franța și Germania nu am o favorită certă, la cea de-a doua tare m-ar unge la suflet să câștige Columbia, după cum la fel de bine mi-ar pica să câștige mâine Belgia și Costa Rica), la ceasul ăsta ne oprim puțin în Marea Britanie, pentru a asculta câteva piese de pe albumul OK Computer al trupei Radiohead. Albumul a fost lansat în 1997 și a fost bine primit atât de public, cât și de critici, iar în topurile albumelor din Belgia, Noua Zeelandă și Marea Britanie a ajuns pe primul loc. Piesele pe care le-am ales de pe acest album sunt, în ordinea în care le găsiți mai jos, The Tourist, Let Down, Lucky, No Surprises, Paranoid Android și Karma Police.

sursa: youtube (user – Locustinq)

sursa: youtube (user – scatterbrain)

sursa: youtube (user – MarkTurver1990)

sursa: youtube (user – parlophone)

sursa: youtube (user – scatterbrain)

sursa: youtube (user – emimusic)

Anunțuri

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s