sursa: youtube (user – max1509)

Dacă ieri a fost o zi foarte plină pe aici, cea de azi este mult mai cuminte şi mai romantică; după ce am început-o cu „Iubire” a lui Lucian Blaga, o vom încheia tot într-o notă romantică, chiar dacă pe acorduri muzicale. Câştigătorii detaşaţi ai precedentei ediţii a topului cu muzică romantică au fost domnii de mai sus, însă pentru mine surpriza cea mare a fost alta, respectiv situarea lui Frank Sinatra, cel care câştigase cu o ediţie înainte, doar pe ultimul loc. Cele două nou-intrate şi-au împărţit al doilea loc, şi cum nu am avut nici un alt criteriu de departajare, am ales să meargă mai departe Diana Ross, pentru simplul motiv că Nat King Cole este prezent şi în topul cu „vechituri” exact cu aceeaşi piesă. Clasamentul complet îl găsiţi în imaginea de mai sus, aşa că nu voi mai insista în privinţa lui; mulţumiri celor tuturor 16 care şi-au făcut timp să poposească pe aici şi să lase votul lor în urnă. Prin urmare, vom merge mai departe cu piesele care aparţin trupei Scorpions şi Dianei Ross, cărora le vom pune alături propunerile geaninei şi alexandrei, adică piese interpretate de Aerosmith şi Hinder. Hinder s-au calificat la mustaţă, fiind la egalitate cu Tony Bennet în privinţa numărului de susţinători, dar cum au fost propuşi ceva mai devreme, ei au fost cei care au avut prioritate. Lista celor patru piese pentru care puteţi vota până marţea viitoare e ceva mai jos, iar ea este urmată, ca întotdeauna, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Cu topul cu „vechituri” nu mai avem treabă astăzi, că nu mai este timp şi pentru el, aşa că nu vă pot promite decât că va fi cu siguranţă mâine, împreună cu cel dedicat muzicii europene. Cam atât deocamdată, să vă fie tuturor seara şi noaptea senine!

  • Hinder – „Lips Of An Angel”
  • Diana Ross – „Smile”
  • Aerosmith – „I Don’t Wanna Miss A Thing”
  • Scorpions – „Send Me An Angel”

sursa: youtube (user – HinderVEVO)

sursa: youtube (user – donnyvango)

sursa: youtube (user – TARROT76)

sursa: youtube (user – ScorpionsVEVO)

La o porţie de muzică romantică îi invit şi pe ratzone, luna pătrată, vultureşti, cella, meşterul manole, memyselfandela, lunabeteluna, peter, sorin, dana, lili3d, cristi, ana maria, anastasia, pishky, denisaschtieloctocat, marius, oana clara, alex, melly, androxa, kadiadiverse, shogunu’, bineînţeles că şi pe teo negură, dar oricine altcineva este binevenit aici.

Comentarii
  1. lunabeteluna spune:

    aerosmith…si hai sa bagam si un romanticism romanesc in topul asta, ca poate o fi buna varianta rea

  2. Dana spune:

    Scorpions şi A-Ha! Un sfârşit de săptămână plăcut 🙂

    • Călin spune:

      A-Ha! deci tu eşi aia care votează cu scorpionii!!! s-a notat, drăguţă, un sfârşit de săptămână din ăla care să îţi meargă la suflet!

  3. […] Icepickk, Colţul cu muzică, Teo Like this:LikeBe the first to like this […]

  4. geanina spune:

    ciaoooooo….
    votul meu merge la…Aerosmith – “I Don’t Wanna Miss A Thing” 🙂
    a prin bre, piesa asta :). noapte faina…..

  5. psi spune:

    scorpions este alegerea mea. noapte bună să ai!

  6. […] Coltu, Mesterul, Dictatura,  Raza, Icepickk, Share […]

  7. Andreotti spune:

    din moment ce l-am pierdut pe Nat King Cole…nici nu mai stiu ce sa zic…sa fie Aerosmith cu trei sferturi de gura:)))))))))))))))))
    si propun A-HA…ca-mi plac mie:P

  8. anastasia spune:

    Aerosmith – “I Don’t Wanna Miss A Thing”
    o seară frumoasă!

  9. Scorpions – “Send Me An Angel” de la mine , astazi am picat la ore tarzii sory

    • Călin spune:

      aici e deschis veşnic, aşa că nu ai de ce să îţi ceri scuze 🙂 . i-am notat pe scorpioni, cu mulţumiri pentru vot. o seară frumoasă!

  10. Aerosmith de data asta pentru că nici eu nu vreau să pierd nimic 🙂 ! Susţin propunerea Hello, cu Lionel Richie. O seară frumoasă de la Deva

  11. diverse spune:

    aleg Diana Ross – “Smile” 🙂
    seara buna!

  12. romanianstampnews spune:

    Hinder zic la această ediţie, nu le-am mai ascultat această piesă, e o surpriză plăcută pentru mine. Au un aranjament foarte bun, sound-ul este excekent, micul fragment cântat pe două voci la terţă pică foarte bine, au un baterist bun… Şi clipul îmi place (inclusiv îngeraşul… 😉 )

  13. lili3d spune:

    Să fie Aerosmith

  14. CELLA spune:

    fără să-mi tremure nici mîna nici inima : Scorpions – Send Me An Angel !!!

  15. […] Coltu, G1B2I3, Mesterul, Raza 45.958950 23.570869 Share […]

  16. Cristi spune:

    Votez pe Diana Ross si sustin propunerea Oanei.

  17. Alex spune:

    De departe votez Scorpions, fără nicio şovăială! Îmi plac prea mult, ca să mai stau pe gânduri.
    Multumesc pentru prilejul de a-i reasculta.
    O seară bună, dragă Călin! 🙂

  18. Teo Negură spune:

    Aerosmith din partea mea, Caline, desi, sincer sa fiu, de data asta nu ma prea incanta cam niciuna, Nat a iesit, futu-i 😀

    • Călin spune:

      nu fi tu necăjit, peste Nat dai mâine la vechituri 😉 . am vrut să fiu şi eu politicos, aşa că l-am expulzat pe el şi am lăsat-o pe Diana Ross în top. Aerosmith s-a notat, seară faină!

  19. oanaclara spune:

    Multumim pentru invitatie!

    Votez Aerosmith – “I Don’t Wanna Miss A Thing” si propun :

    Zi faina!

  20. Luna patrata spune:

    Scorpions – “Send Me An Angel”

    • Călin spune:

      cred că ar trebui să vorbesc cu băieţii ăştia de la Scorpions să îţi trimită un înger, că tare eşti insistentă 🙂 . mulţumesc de vot, seară faină să ai!

  21. Lips of an angel… 🙂

  22. Doru spune:

    Aerosmith şi “I Don’t Wanna Miss A Thing”, boier dumneavoastră!
    Cele bune!

  23. Ana spune:

    ‘mna seara! 🙂 Vad ca s-a adunat multa muzica buna pe aici pe la tine, ca de obicei! Astazi votam Aerosmith!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.