It’s allright!!! Cam în felul ăsta îmi venea să strig şi să hăulesc după ce am citit cearceaful care zăcea alături de un cd în plicul pe care l-am primit pe la ceasurile 11 din zi. Oricât de neverosimil ar părea, mai primesc şi veşti bune, mi se mai întâmplă şi din astea; mult mai rar decât mi-aş dori eu, foarte adevărat, dar până la urmă e important că totuşi mi se mai întâmplă. Dacă vreţi mai multe detalii, o să vă dezamăgesc crunt, pentru că nu consider că e cazul să zic mai mult, până la urmă e ceva ce mă priveşte doar pe mine; ceea ce e important e că toate-s acolo unde trebuie să fie, că lucrurile-s la locul lor şi că am scăpat de întrebările idioate care m-au măcinat de foarte multe zile încoace. Şi dacă toate-s la locul lor, topul de azi nu va fi la locul lui, va fi doar mâine, pentru că azi vreau să sărbătoresc vestea primită. Oricum, un top tot va fi, dar va fi restanţa de ieri, adică topul cu muzici romantice, care va veni ceva mai încolo. Şi cum orice sărbătorire trebuie să aibă parte şi de ceva muzică, am adus cu mine şi nişte muzicanţi 🙂 de clasă, pe care-i găsiţi mai jos în următoarea ordine:  Electric Light Orchestra (cu „Here Is The News„), Free (cu „All Right Now„), Black Sabbath (cu „It’s Alright„), Bob Marley (cu „Everything’s Gonna Be Alright„), Bobby McFerrin (cu „Don’t Worry Be Happy„), Bon Jovi (cu „Have A Nice Day„) şi U2 (cu „Beautiful Day„). Să vă fie tuturor ziua frumoasă şi să primiţi măcar o veste bună!

sursa: youtube (user – ELOVEVO)

sursa: youtube (user – ScreamDream3000)

sursa: youtube (user – DieSinister)

sursa: youtube (user – Voorhees14)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – BonJoviVEVO)

sursa: youtube (user – U2VEVO)

Comentarii
  1. Bob Marley-Everything’s Gonna Be Alright
    m-ai nimerit cu melodia asta :d îl ador pe omul ăsta !

  2. Sunt super melodiile astea. Oricum favoritele mele şi pana acum erau melodiile lui Bon Jovi şi Bob McFerrin. Mă bucur pentru tine, pentru vestea buna pe care ai primit-o şi sper să primim toţi una – sau cel putin să ne meargă bine (sper să aibă efect mâine).

  3. Andreotti spune:

    iuhuuuuu…să-ți fie fiecare zi numai așa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!…mă bucur de starea cea bună!!!

    …cu dedicație:)

    • Călin spune:

      ar fi prea frumos să fie aşa fiecare zi, dar cred că nu m-aş supăra şi probabil aş reuşi să mă şi obişnuiesc 😀 . mulţam de dedicaţie, seară faină să ai!

  4. Ana spune:

    Eu cand ti-am spus ca nitica muzica buna face minuni! Si optimismul tau e debordant – atatea melodii despre zile bune si fericite pe metru patrat e deja molipsitor! 😉

    • Călin spune:

      eheeeiii…muzica asta e efectul veştii bune, nu ea a generat optimismul 😉 . dar…zile bune să fie la toată lumea, că eu nu am nimic împotrivă 🙂

  5. Ma bucur sincer ca esti fericit!!!! Se mai intampla si lucruri bune, vezi?… 😉

  6. Luna patrata spune:

    Super! Imi place cand oamenii primesc vesti bune. 😉

  7. altcersenin spune:

    „Oricât de neverosimil ar părea, mai primesc şi veşti bune, mi se mai întâmplă şi din astea”
    ei, vezi! 🙂 ma bucur pentru tine, s-ti fie de bine! 🙂

  8. Teo Negură spune:

    Asta trebe udata, clar! 🙂 Ma bucur mult pentru tine, mai caline, ti-am zis sa nu te mai nelinistesti atata 🙂 Ce e important, ii bine, iar restul or veni de-amu 😉

  9. geanina spune:

    a durat ceva pana sa ajunga vestea asta buna!!! ofof…bine ca a juns :). parca iti si vad bucuria din ochi :P. zi faina….

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s