sursa: youtube (user – Unstaged Music)

Este din nou joi, iar asta înseamnă că e vremea să dăm praful deoparte de pe nişte „vechituri” frumoase, nişte „vechituri” nemuritoare. Am început cu Bob Dylan, iar asta înseamnă că el a fost câştigătorul ediţiei precedente; de fapt, a fost unul dintre câştigători, pentru că a împărţit primul loc cu Bill Haley, într-un clasament final în care am avut parte de două egalităţi, clasament pe care îl găsiţi în imaginea alăturată. Prin urmare, au fost 16 voturi în urnă, voturi pentru care le mulţumesc tuturor celor care au trecut prin secţia de votare, voturi care au decis ca Elvis Presley şi Paul Anka să ne părăsească. Mergem mai departe cu piesele care le aparţin lui Bill Haley şi Bob Dylan, cărora le-am pus alături pentru această ediţie alte două piese, interpretate de Buddy Holly şi de The Troggs. Lista completă a pieselor o găsiţi mai jos (puteţi vota în acest top până miercurea viitoare inclusiv), după ce vom mai arunca o privire la regulile după care „funcţionează” topurile din acest colţ cu muzică, iar după listă veţi găsi, ca de fiecare dată, videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor (unele de o calitate mai slabă, dar vorbim de piese care au trecut de 40-50 de ani). În privinţa regulilor, nu-s multe de spus, doar cele câteva rânduri de mai jos:

  • voturile voastre vor fi trimise printr-un mesaj la această postare, care mesaj trebuie să includă doar piesa pe care o preferaţi din cele patru ale ediţiei respective (eventual şi propunerea pentru ediţia viitoare, în cazul în care vreţi să faceţi şi o propunere);
  • fiecare din cei care votează poate să facă o propunere pentru ediţia următoare a topului; piesele nou intrate în top vor fi alese dintre aceste propuneri, în funcţie de numărul de susţinători pe care îi adună (iar în caz de egalitate va avea câştig de cauză propunerea care a fost făcută mai devreme. Propunerile nu sunt nicidecum obligatorii, cei care nu vor să facă o propunere pot susţine una din piesele propuse de altcineva sau pot să se limiteze la vot.

Cam asta ar fi pentru azi, mie nu îmi rămâne decât să vă las în compania muzicii şi să vă doresc tuturor să aveţi o seară şi o noapte senine!

  • The Troggs – „Wild Thing”
  • Bob Dylan – „The Times They Are A-Changin’ „
  • Buddy Holly – „Peggy Sue”
  • Bill Haley – „Rock Around The Clock”

sursa: youtube (user – nyrainbow4)

sursa: youtube (user – THENORTHERNSONGS)

sursa: youtube (user – FiftiesRockVideos2)

sursa: youtube (user – UnstagedMusic)

la o porţie cu “vechituri”, iar mai spre seară la un ghiveci muzical, îi invit şi pe  vultureştidana, vizualw, geanina, luna pătrată, meşterul manole, alt cer senin, cristi, lunabetelunaiulia, lili3d, ironic blondepsi-words, anastasiaschtiel, peter, zinnaidaalex, melly, androxa, oana clararokssana, theodora, loredana, denisacella, diverse, phozone, bineînţeles că şi pe teo negură, dar oricine altcineva este binevenit aici.

Comentarii
  1. marian spune:

    Pe Buddy Hully nu l-am inghitit niciodata deci, iese din discutie.Aia de la The Troggs…n-au prea multe bucati memorabile.Bill Halley { fara The Comet’s…mai putea insemna ceva…intreb ?}Ramane BOB DYLAN si The Times They Are aA Chaging…nu de alta dar…nu uita ca el a lansat Blowing in The Wind asa ca…BOB DYLAN este castigatorul la aceasta editie a ” vechiturilor” !Pentru ” editia ” viitoare propun …Am observat ca nu prea bagi …broscari , daca ma-nsel cer scuze anticipate si…pune-o si matale pe seama varstei .Pentru data viitoare iti propun sa ” repari ” aceasta …”gresala” si iti sugerez un Gianni Morandi si o melodie din filmul…cu acelasi nume „In ginnochio a te ” de prin ’64 . Si nu numai Gianni Morandi…poate fi si Bobby Solo cu ” Unna Lacrima sul viso” cam tot din aceeasi perioada . Adevarate cantece de dragoste , adevarate cantece romantice si mai ales adevarate ” vechituri ” !

  2. anastasia spune:

    Bob Dylan – “The Times They Are A-Changin’ “ – de a mine

  3. Dana spune:

    The Troggs, bineînţeles cu o susţinere din nou pentru QED 🙂

    • Călin spune:

      The Troggs voi nota şi eu, tot bineînţeles, şi voi mai nota încă o susţinere a unei propuneri făcute de QED. Bag de seamă că aveţi gsturi asemănătoare. O seară frumoasă pe Cibin!

  4. QED spune:

    Aleg Bill Haley. Sunt foarte vechi, pe unele dintre ele nici nu le-am auzit. In schimb, am dat peste o melodie superba care s-ar incadra la „vechituri”: The Drifters – Save the last dance for me. Superba melodia.

    • Călin spune:

      Am notat că votul tău s-a dus către Bil Halley, iar pe The Drifters îi lăsăm ca propunere, că oricum nu s-a înghesuit lumea să facă propuneri. Iar muzica…având în vedere că nu-s din vremurile alea, şi eu am găsit-o „săpând”, pentru că sunt bolnav de muzică (între altele) 🙂

    • vacitim spune:

      Bob Dylan sa fie si imi place melodia de mai sus, o sustin pentru propunere 🙂

  5. diverse spune:

    Aleg The Troggs – “Wild Thing” 🙂

    Zi buna!

  6. Alexandra spune:

    The Troggs! Propun Mungo Jerry, cu In The Summer Time.

  7. geanina spune:

    ciaooo…
    votul meu merge la Bob Dylan – “The Times They Are A-Changin’ “ de aceasta data 🙂
    zi faina…

  8. […] Colțul cu muzică,Teo, Luna Like this:LikeBe the first to like this post. […]

  9. lunabeteluna spune:

    bob dylan si noapte odihnitoare!

  10. Pishky spune:

    votul meu merge spre Bob Dylan! Toate cele bune!

  11. Alex spune:

    Faine „vechiturile”! Toate-s faine, dar aleg Bob Dylan.
    O seară frumoasă, dragă Căline! 🙂

  12. […] Colţu cu muzică, Clipe de Cluj, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Rokssana, Schtiel, […]

  13. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius , Ilarie , Ana U […]

  14. pandhoraa spune:

    Buddy Holly cu Peggy Sue dar raman sa-l mai ascult pe Bob Dylan 🙂

  15. eliza spune:

    Desigur ca The Troggs- „Wild Thing”. O seara frumoasa sa ai!

  16. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius , Ilarie , Ana U […]

  17. oanaclara spune:

    The Troggs – “Wild Thing” 🙂

  18. lili3d spune:

    Bob Dylan
    Seară frumoasă.

  19. […] Coltu,  Deyya,  Madalina,  Mesterul,  Zamfirpop, Teo Negura. Share this:DiggLinkedInRedditEmailStumbleUponPrintTwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  20. […] Coltu, Dana, Luna Patrata, Mesterul Manole, Ulise 45.958950 23.570869 Share this:FacebookTwitterDiggEmailPrintStumbleUponLinkedInRedditLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  21. psi spune:

    bob dylan spun şi eu! 🙂

    • Călin spune:

      Bag de seamă că avem un duel între Bob Dylan şi The Troggs pentru primul loc. Iar votul tău s-a dus în direcţia lui Bob. O seară frumoasă!

  22. Teo Negură spune:

    Clar, fara echivoc, merg pe mana celor de la The Troggs, mereu mi-a placut piesa 😉

  23. Luna patrata spune:

    Bob Dylan – “The Times They Are A-Changin’ “

  24. Cristi spune:

    Votez cu Bob Dylan.

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.