Am cam ajuns pe ultima sută de metri a lui Rock 100, înafara celor două grupe de azi urmând încă două grupe mâine, după care îi punem punct. De fapt îi punem doar punct şi virgulă, pentru că vor urma alte două săptămâni în care se va mai putea vota în toate grupele, după care va mai fi o postare în care voi prezenta clasamentul, plus încă una în care voi anunţa câştigătorii CD-urilor, ultimele două postări fiind planificate pentru începutul lunii decembrie. Oricum nu va fi pustiu pe aici în perioada următoare, chiar dacă în următoarea săptămână îmi voi lua o semi-pauză, în care voi pregăti „meniul” pentru Topul celor mai frumoase cântece de Crăciun, a cărui a treia ediţie va debuta de luni într-o săptămână (pe 25 noiembrie, dacă bine am calculat eu). Dar pentru că mai e ceva vreme până atunci, să vedem ce ne rezervă grupa cu numărul 37 a lui Rock 100, grupă ce include piese cu Whitesnake, Joe Satriani, The Cranberries, Joan Jett şi Scorpions. Lista pieselor o găsiţi puţin mai jos, urmată de videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora, iar acum e vremea pentru rândurile destinate celor care se află în premieră aici:
- pentru a vota trebuie să lăsaţi comentarii care să includă un clasament al tuturor pieselor (o ierarhie de la primul loc până la locul 5);
- se va putea vota în toate cele 40 de grupe ale acestei runde încă două săptămâni după ce va fi postată ultima grupă; o listă a grupelor ce au fost deja postate (şi care va fi actualizată pe măsură ce vor apărea noi grupe pe blog) găsiţi în această pagină, cu link-uri către fiecare grupă;
- la finalul rundei (adică după ce vom parcurge toate cele 40 de grupe) toate comentariile la grupele acestei runde (şi mă refer doar la cele care includ clasamente complete) vor intra într-o tragere la sorţi în urma căreia 3 vor fi desemnate câştigătoare, iar cei care au lăsat acele mesaje vor primi cele 3 premii constând în cd-uri (Santana – Greatest Hits, Staind – 14 Shades of Grey, Gotthard – Need to Believe); şi va mai fi şi un al patrulea premiu pentru cel sau cea care va lăsa cele mai multe clasamente complete, iar acesta va fi tot un cd, adică albumul Communique cu Dire Straits;
- şi pentru că este un top, acesta va avea şi un clasament, tot la finalul acestei runde, mai exact la două săptămâni după postarea ultimei grupe (se va mai putea vota în acel interval de timp în toate grupele). Clasamentul va fi stabilit prin însumarea punctelor pe care practic le daţi voi, prin ierarhiile pe care le lăsaţi, pieselor: piesa de pe locul întâi primeşte 5 puncte, cea de pe locul doi primeşte 4, iar următoarele 3 puncte, două puncte şi 1 punct.
Iar acum ar cam fi timpul să vedem cum arată mai în detaliu grupa cu numărul 37:
- Whitesnake – Here I Go Again
- Joe Satriani – Speed of Light
- The Cranberries – Zombie
- Joan Jett – I Hate Myself for Loving You
- Scorpions – Rock You Like A Hurricane
sursa: youtube (user – emimusic)
sursa: youtube (user – Bocimir)
sursa: youtube (user – TheCranberriesVEVO)
sursa: youtube (user – spacialkritur)
sursa: youtube (user – ScorpionsVEVO)