Posts Tagged ‘Wishing Well’

Recunosc, nu intenționam să postez absolut nimic azi. Dar absolut nimic, pentru că timpul nu e foarte generos în perioada asta cu mine. Doar că sunt nume pe care mi-e tare greu să le trec cu vederea, să nu zic măcar două-trei cuvinte și să adaug acelor cuvinte și câteva melodii. Un astfel de nume e Loreena McKennitt, cântăreață, compozitoare și instrumentistă canadiană, născută în 17 februarie 1957. Iar dacă asculți puțin, foarte puțin din ceea ce cântă, nu ți-e deloc greu să îți dai seama că are origini irlandeze și scoțiene.

Cel de-al doilea nume la care mă voi opri, mai puțin cunoscut pe la noi, vine din Statele Unite și este Rickey Medlocke (născut în 17 februarie 1950). Chiar dacă a cântat ocazional alături de Lynyrd Skynyrd la începutul anilor ’70, iar din 1996 a revenit la această trupă, Rickey este cunoscut în special datorită activității la trupa pe care a înființat-o după terminarea liceului, trupă pe care a botezat-o Blackfoot (numele fiind al unui trib din Montana, din care Rickey se și trage) și al cărei vocalist și chitarist a fost până la desființarea ei, la începutul anilor ’90. Iar de acum ar cam fi vremea să las muzica să vorbească.

sursa: youtube (user – Urkatu Kz)

sursa: youtube (user – Queenigma)

sursa: youtube (user – Yao Wen Liang)

sursa: youtube (user – Queenigma)

sursa: youtube (user – amindenandel)

sursa: youtube (user – KatanaSwordGuy117)

sursa: youtube (user – amindenandel)

Cea de-a doua leapşă la care am rămas restanţier este cea pe care mi-a pasat-o Ana Maria, o leapşă de sfârşit de vacanţă. Care vacanţă la mine încă nu s-a prea arătat, dar a veni şi vremea ei; drept urmare, am să vorbesc din amintiri legate de alte vacanţe sau concedii, şi sper că ăsta nu-i un impediment major. Înainte să trec la leapşa propriu-zisă, trebuie să îi spun câteva vorbe grele celei care m-a fericit cu ea, vorbe grele care trebuie să fie chiar mai grele decât cele destinate unei Marii de rând, pentru că e vorba de o Ana Maria, adică o persoană care se sărbătoreşte şi azi, dar şi mâine. Şi cum nu mă ştiu la urări, îţi doresc să îţi fie anii frumoşi, cerul mereu senin, visele să îţi fie înalte şi să ai mereu puterea să le atingi. „La Mulţi Ani!” şi o melodie undeva la sfârşit 🙂 . Să trec acum şi la obiectul postării, adică la leapşă.

1. Munte sau mare?

Răspunsul meu e destul de categoric şi este munte, chiar dacă nu exclud marea; da, exclud ideea de litoral românesc, de gloată mâncătoare de mici şi seminţe, de nesimţire, dar există alte variante chiar ok. Totuşi munte, pentru că acolo simţi, probabil mai bine decât oriunde altundeva, cât de mic şi neînsemnat eşti. Munte pentru cântecul de chitară din fiecare seară, în jurul focului, munte pentru cerul spuzit de stele, pentru lacuri glaciare şi izvoare, pentru lipsa betoanelor şi aproape a oricărei urme de civilizaţie, pentru…lipsa de semnal la telefon 🙂 .

2. Iarna sau vara?

Răspuns nedefinit, şi vara, dar şi iarna, cu un plus parcă pentru…toamnă, pentru penelul măiastru care revarsă peste lume o nebunie de culori.

3. Care e destinaţia la care visezi să ajungi măcar o dată în viaţă?

Muntele Fuji, şi nu oricând, ci atunci când are loc sărbătoarea Muntelui Fuji, când Kitaro cântă (sau bate)aproape trei zile şi trei nopţi fără întrerupere la nişte tobe tradiţionale japoneze.

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?

Nu aş putea zice că am vizitat o ţară de la cap la coadă, dar din cele pe care le-am vizitat cred că Elveţia mi-a plăcut cel mai mult. Mi-a plăcut şi pentru peisajele deosebite, dar şi pentru că toate sunt la locul lor, pentru că oamenii sunt detaşaţi, zâmbitori şi…corecţi 🙂 .

5. Care a fost cel mai frumos oraş din afara ţării pe care l-ai vizitat?

Am fost prin destul de multe oraşe, inclusiv în faimosul Paris, dar de departe Praga este oraşul care mi-a mers la inimă. Istorie la fiecare pas, străduţe înguste, de burg medieval, castelul Hradcany, care domină oraşul de pe colina lui, frumuseţe nealterată de trecerea timpului.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?

Oraşul care m-a dezamăgit cel mai mult a fost Timişoara, parcă mult prea lăudată în raport cu ceea ce oferă; oferă infracţionalitate cât cuprinde, clădiri care te aştepţi să cadă peste tine în orice moment, plus un centru, care e frumos, dar e doar centru, nimic în plus. Cel care mi-a plăcut cel mai mult este Sibiul, iarăşi detaşat; pentru centrul lui, pentru că e îngrijit, curat, pentru muzeul satului, pentru multe altele.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

Nu-s foarte uşor de impresionat, dar cred că două tot aş putea găsi; unul din ele ar fi Parcul Naţional Retezat, iar al doilea ar fi Muzeul Astra din Sibiu.

8. Ce obiectiv turistic ai recomanda unui străin?

Taman cele două pe care le-am menţionat mai sus 🙂 .

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?

Aici chiar nu ştiu, poate că aş vrea să ajung în Granada şi Barcelona, pentru că în Spania încă nu am pus piciorul.

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

Obişnuiam să cumpăr ilustrate, însă am renunţat şi la ele, din cauza aparatului foto; căni, brelocuri, magneţi şi alte prostioare de-astea nu prea sunt de mine.

Leapşa e „la liber”, o poate lua cine doreşte, şi pentru că tot am pomenit de Granada…

sursa: youtube (user – valdezalcantara)

Şi pentru că i-am promis ceva sărbătoritei de azi (şi de mâine), ei îi voi oferi ceea ce e mai jos.

sursa: youtube (user – MagicMan610)

ceasul e destul de tîrziu, aşa că nu voi spune decît vreo două vorbe despre albumul „Heaven and Hell” al trupei Black Sabbath, al nouălea album al acestei trupe, dar primul după plecarea lui Ozzy Osbourne şi înlocuirea acestuia cu Ronnie James Dio. albumul, lansat în 1980, s-a bucurat de succes, ajungînd pe locul 9 în topul albumelor din Marea Britanie, respectiv pe locul 28 în Statele Unite. de pe „Heaven and Hell” vă invit să ascultaţi în continuare piesele „Neon Knights”, „Children of the Sea”, „Heaven and Hell”, „Wishing Well” şi „Die Young”. să vă fie tuturor noaptea senină!

sursa: youtube (user – jamsonic1)

sursa: youtube (user – DIOCIRCLE)

sursa: youtube (user – BlackSabbathVol1)

sursa: youtube (user – TheGrabsplatter)

sursa: youtube (user – sentenced666)

ţucu-vă!