Posts Tagged ‘When Mountains Fall’

baladeleDacă e miercuri, e seară cu balade rock la Romanian Rock Radio. Şi nu ştiu prin ce miracol, azi baladele nu au concurenţă pe maidanele pe care 22 de inşi fugăresc o minge. Vom avea azi o emisiune ce are la bază propunerile unora dintre voi, 18 din piesele adunate în ea fiind propuneri venite de la voi, iar pe final, ca un fel de bonus, vor mai fi şi câteva piese pe care vi le propun eu spre ascultare. Vom avea mult mai puţine nume sau piese în premieră comparativ cu precedentele ediţii, iar „distribuţia” va fi alcătuită din Avantasia, Axel Rudi Pell, Bon Jovi, Cinderella, Circus Maximus, Cruachan, Goo Goo Dolls, Gotthard, Guns N’Roses, Hinder, Kamelot, Metallica, Poets of the Fall, Queensryche, Scorpions, Sonata Arctica, Stratovarius, Sturm und Drang, The Gathering, Virtuocity, W.A.S.P. şi White Lion. Sper că nu am sărit peste nici unul din numele ce vor fi în emisiune, iar dacă totuşi am sărit, îl veţi găsi la locul lui în emisiune. Şi pentru că între cei care cândva demult solicitau piese (adică acum mai bine de o lună) se numără şi două persoane din blogosferă (de două ştiu eu, dar poate or fi mai multe), să le atenţionez şi pe psi şi Irina că în această seară a venit vremea să îşi audă piesele preferate.

Pentru că m-am întins cam mult la vorbă, cred că ar fi vremea să pun punct. Nu înainte de a vă invita la o nouă întâlnire cu baladele rock începând cu ora 9 seara, ca întotdeauna la Romanian Rock Radio.

sursa: youtube (user – MetallicaTV)

sursa: youtube (user – VoisLillia)

sursa: youtube (user – AngelOfTheDark82)

sursa: youtube (user – GerganaTaseva)

sursa: youtube (user – creatureofthenight35)

sursa: youtube (user – DaemonPazuzu)