Posts Tagged ‘varianta mea’

M-am grăbit când am zis mai devreme că vor fi mâine două postări cu muzică ce-i aparţine lui Vangelis; va fi una singură, iar de ce va fi doar una veţi descoperi la momentul potrivit, adică mâine dimineaţă.

Spuneam cu ceva vreme în urmă că, odată încheiat topul celor mai bune 100 balade rock, voi întocmi şi un top al meu. Am descoperit că nu-i deloc o treabă uşoară şi că ordinea într-un astfel de top poate fi una destul de relativă. Totuşi am întocmit un astfel de clasament, sensibil diferit de cel oficial, pentru că aproape o cincime din piese diferă, după cum diferă substanţial şi ordinea în care le văd eu faţă de ordinea din cel „oficial”. Ceea ce e mai jos nu se vrea nicidecum un îndemn să votaţi (cei ce nu aţi votat încă) pentru Guns, Led Zeppelin sau Scorpions, l-am întocmit doar pentru că am promis c-o voi face. Şi nici nu e ceva bătut în cuie, pentru că dacă mâine dimineaţă voi lua exact aceleaşi 100 de piese, le voi pune probabil într-o cu totul altă ordine.

topul meu

Iar la postarea asta nu voi „lipi” piesele din fruntea clasamentului, preferând şase piese care s-a întâmplat să nu ajungă în primele 100, dar care la mine sunt între primele 20.

sursa: youtube (user – strokes612)

sursa: youtube (user – CaptainJimKirk)

sursa: youtube (user – Def Leppard)

sursa: youtube (user – Juan Sampedro Martínez)

sursa: youtube (user – milesawaysvpa)

sursa: youtube (user – CinderellaVEVO)