Posts Tagged ‘ura’

Mi-ar plăcea al naibii de mult să pot face un experiment. Să pun în mâna fiecărui locuitor al planetei ăsteia câte o coală de hârtie şi un creion şi să îi spun să se descrie în câteva cuvinte. Prin „fiecare locuitor” înţeleg fiecare individ de la 15-16 ani în sus, fie că e preşedinte de stat sau salahor, fie că e academician sau semianalfabet,  fie că are sute de milioane în conturi sau e cerşetor. Nu ştiu de ce, dar sunt aproape convins că 95 % (ca să nu zic 99 %) s-ar descrie în culori extrem de favorabile, şi-ar face un „portret” în care s-ar regăsi exclusiv calităţi. Mi-ar fi dat să descopăr, probabil, că pedofilul sau traficantul de droguri sunt oameni plini de calităţi, că au nişte principii morale extrem de sănătoase, iar vinovată pentru că au ajuns ceea ce au ajuns e doar conjunctura nefavorabilă. Mi-ar fi dat, probabil, să constat cu stupoare că cei care pun la cale războaie au nişte suflete curate, de copil şi sunt mânaţi în ceea ce fac de cele mai nobile idealuri. Mi-ar fi dat, probabil, să aflu că tot ceea ce e rău, murdar, abject, este de fapt bun, curat şi frumos, doar că perspectiva din care privesc eu lucrurile este una greşită. Sau poate nu este deloc una greşită, iar imaginea pe care mulţi dintre semenii noştri, mult prea mulţi, din păcate, o au despre ei este una alterată, deformată, care nu are absolut nimic în comun cu realitatea, cu ceea ce sunt ei de fapt. Altfel, de unde atâta ură şi atâta răutate într-o lume mult prea plină de oameni frumoşi şi buni?

sursa: youtube (user – daftpunk972685)

sursa: youtube (user – TheJammingDude)

sursa: youtube (user – Louvers)

sursa: youtube (user – messalina79)

sursa: youtube (user – PorkerTinker)

sursa: youtube (user – jackwarshaw)

De multă vreme mă bate gândul să scriu ceva cu titlul de mai sus, de acum cred că sunt mai bine de cinci luni de când a încolţit ideea, însă de fiecare dată am amânat pe o altă zi şi pe o altă zi, până când m-am trezit că a trecut aproape jumătate de an. Mi s-a întâmplat nu o dată să simt că nu aparţin acestui timp şi acestui loc şi probabil nu sunt singurul căruia i s-a întâmplat asta; forfota nebună a vremurilor pe care le trăim nu se potriveşte nicicum cu mine, dorinţa nebună a unora de a aduna cât mai mult şi cât mai multe nimicuri mi se pare aberantă, transformarea oricărui lucru, până şi a sentimentelor, în nişte banale şi insipide formule sau ecuaţii îmi pare absurdă. Ceva s-a schimbat totuşi în aceste cinci luni şi ceva, parcă am ajuns să nu îmi doresc să mă „mut” într-un alt timp, parcă totuşi îmi pare bine că trăiesc în prezentul acesta nebun; asta pentru că între timp inima mea s-a umplut de ea, o ea cum nici nu ştiu dacă am visat vreodată că voi întâlni, o ea care mi-a umplut visele şi sufletul aşa cum nu a mai ştiut nimeni.

Iar dacă timpul l-aş lăsa la locul lui şi nu aş mai vrea să călătoresc prin alte secole, locul cu siguranţă că mi-aş dori să îl schimb. Asta nu înseamnă că voi pune degetul pe hartă şi voi spune „uite, fix aici mi-ar plăcea să trăiesc”. Locul în care mi-aş dori să trăiesc este mai degrabă un loc dintr-un vis, o utopie; un loc în care să nu existe ură şi suferinţă, un loc în care să nu existe invidie şi durere, un loc în care să nu fie răutate şi lacrimi, un loc în care „binefacerile” civilizaţiei să nu fi ajuns, un loc fără minciună şi făţărnicie, un loc fără…alţi oameni. Doar ea şi eu, undeva pe o insuliţă pierdută într-un ocean nesfârşit, doar ea şi eu, şi o mare de iubire.

tentativă de clip producţie proprie, aşa că e inutil să menţionez sursa.