Posts Tagged ‘Turnul Sfatului’

Biserica Evanghelică din Deal

A fost întâi un drum prin grădina botanică din Cluj, undeva prin 21 aprilie, la vremea când acolo era o adevărată explozie de culoare; la vreo săptămână, a fost un drum la Sibiu, unde am umblat prin Muzeul Astra, prin Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Huet, unde am urcat în Turnul Sfatului, iar în final am poposit la Carul cu Flori; ieri şi azi a fost rândul ultimului din cele trei drumuri, drum care m-a dus pe străduţele înghesuite, pavate cu piatră cubică ale cetăţii medievale din Sighişoara. Au fost trei la număr, trei drumuri pe care nu mi-aş fi dorit să le fac singur; mi-aş fi dorit să o am alături pe ea, pe fata din vis, aş fi vrut să simt mâna ei în mâna mea, să îi văd zâmbetul de fiecare dată când aş fi întors capul, să mă pierd în ochii ei superbi şi să nu mă mai regăsesc niciodată. Mi-aş fi dorit să o am lângă mine în toate aceste trei drumuri, să îi arăt cotloanele cele mai ascunse ale grădinii botanice din Cluj, să îi însoţesc paşii pe toate aleile şi cărările din muzeul satului din Sibiu, să privim împreună panorama oraşului de pe Cibin de acolo de sus, din Turnul Sfatului, să mergem agale împreună pe străzile înguste şi încărcate de istorie ale cetăţii Sighişoarei. Dar, ca orice fată din vis, ea a rămas doar acolo, în visul meu, iar drumurile astea le-am făcut de unul singur, încercând să îmi imaginez cum ar fi fost dacă locul de lângă mine nu ar fi fost gol, încercând să sper că într-o zi ea va păşi de acolo, din vis, în viaţa mea şi le vom parcurge totuşi împreună. Cine este ea, această fată din vis, nu mă întrebaţi, pentru că oricum nu am să vă spun, este suficient dacă ştim noi doi.

sursa: youtube (user – 2007deadangel)

sursa: youtube (user – LonelyMoonRise)

Notă: o postare cu ceva mai multe despre Sighişoara şi cu mai multe imagini de acolo va veni cândva în aceste zile, probabil mâine sau poimâine.