Posts Tagged ‘toamna’

sursa: youtube (user – Whoracle)

sursa: youtube (user – YgroPyrMusic)

sursa: youtube (user – MyBarbara52)

sursa: youtube (user – fruitloopz4eva)

sursa: youtube (user – dprz77)

A fost odată un câmp înverzit şi au mai fost două suflete. Două suflete care păreau a cânta acelaşi cântec, care păreau a visa acelaşi vis, care erau unul lângă celălalt şi păreau a fi făcute unul pentru celălalt. Apoi, într-una din zile, unul din cele două suflete a început să construiască un zid. Celălalt se chinuia zadarnic să treacă peste el, să îşi facă auzite cuvintele, chiar şi cântecul pe care îl cântaseră suna de acum fals, poate din cauza zidului acordurile erau decalate, nu se sincronizau nicicum. Zidul înălţat de primul suflet se urca tot mai sus cu fiecare zi, era tot mai semeţ, de la o vreme nici măcar visele nu mai reuşeau să îl treacă. Ele, sufletele, cântau de acum cântece diferite, oricum nu se mai auzeau, sunetele nu mai reuşeau să treacă de zidul tot mai înalt. Al doilea suflet se tot încăpăţâna să încerce să se urce pe el, să încerce să îl treacă, s-a rănit de nenumărate ori în colţurile ascuţite şi tăioase ale cărămizilor, a sângerat, a plâns, a strigat, a urlat. Nimic din toate încercările lui nu a avut sorţi de izbândă. Acum, un zid uriaş le desparte; nu se mai aud vorbe, nu se mai aud acorduri de cântec, nu mai sunt vise, au pierit şi ele, lovindu-se la nesfârşit de zid. Câmpul verde nu mai e nici el, a rămas doar pământ sterp, uscat,  soarele nu îşi mai poate arunca razele dincolo de zid, acolo unde, în locul primăverii, s-a aşternut o toamnă târzie, cu vânturi reci, îngheţate, ce bat dinspre miazănoapte. Cum e de cealaltă parte a zidului nu se mai vede de multă vreme; poate acolo e soare, ori poate nu e…

sursa: youtube (user – Djoren)

era pe la început de octombrie cînd Mirela m-a provocat la o leapşă; de felul meu, nu-s mare amator de lepşe, foarte rar se întîmplă să răspund unor astfel de provocări, iar asta doar dacă îmi place tema propusă. tema venită de la Mirela era „parfumul roadelor toamnei” şi primul impuls a fost de a o lăsa deoparte, de a o trata cu indiferenţă, cum fac de obicei în astfel de cazuri. atunci s-a întîmplat însă să ies la o ţigară şi în vreme ce fumam eu liniştit cuvintele au venit de la sine, iar ce a ieşit e mai jos. nu o fi mare scofală, ştiu prea bine asta, dar mie îmi e tare dragă postarea asta. şi pentru că în postarea iniţială era şi o piesă instrumentală a trupei Cargo, piesă căreia îi spune „Toamna”, o voi adăuga şi aici, sperînd că vă va bucura întîlnirea sau reîntîlnirea cu ea.

Al cincilea anotimp

Prin vene-mi curge miez de nucă
Şi în palme ţin un dovleac,
Mereu sînt pregătit de ducă
Şi mereu pregătit să tac,
Să mă îmbăt de-a ta splendoare,
Să-ţi fie eu ţie anotimp,
Să-nvăţ că dragostea nu doare,
Să îţi dau viaţă, să-mi dai timp.
Să fugim amîndoi în lume,
Iar tu să îmi fii veşnic doamnă,
Eu – anotimpul fără nume
Îndrăgostit pe veci de toamnă.

sursa: youtube (user – darkrosejust4u)