Posts Tagged ‘The Spirit Of Christmas’

Se apropie sfârşitul; sfârşitul perioadei în care se poate vota în Topul celor mai frumoase cântece de Crăciun, să nu fiu înţeles greşit. Despre alte soiuri de sfârşituri îi las pe alţii să delireze în linişte. Prin urmare, mai sunt doar câteva ore (fix până la miezul nopţii) în care puteţi să votaţi piesele preferate în acest top. Link-uri care duc către cele trei grupe semifinale găsiţi în partea stângă a paginii, în secţiunea „Aci poţi vota”.

Anul trecut, când a fost vorba de top, am uitat de ei; anul ăsta, la fel, şi nu ştiu cum reuşesc asta, pentru că e vorba totuşi despre una dintre trupele care îmi plac. Cei la care fac referire sunt trupa britanică The Moody Blues, iar albumul la care ne vom opri este December, lansat în 2003. Acesta este doar cel de-al doilea album al celor de la The Moody Blues care conţine piese compuse de altcineva decât membrii trupei, primul fiind The Magnigicent Moodies, albumul lor de debut, lansat în 1965; iar între ele au fost nu mai puţin de 14 albume de studio, fără a pune la socoteală compilaţiile şi albumele live. December include 11 piese, din care am să vi le propun spre ascultare pe următoarele:

  • Don’t Need A Reindeer
  • December Snow
  • On This Christmas Day
  • Happy Xmas (War is Over)
  • The Spirit Of Christmas
  • When A Child Is Born
  • White Christmas şi In the Bleak Midwinter

sursa: youtube (user – Danielle Stevens)

sursa: youtube (user – retrolisa)

sursa: youtube (user – redbaron863)

sursa: youtube (user – troutlord1)

sursa: youtube (user – redbaron863)

sursa: youtube (user – regnillip)

sursa: youtube (user – TarkusChristmas)

Nu vă zic eu în ce ordine să le luaţi, însă vă recomand să nu rataţi ultimul videoclip, care include ultimele două piese ale albumului şi imagini din filmul Eight Below; iar dacă nu aţi văzut filmul, chiar vi-l recomand, şi nu pentru prestaţiile actorilor, care nu sunt ieşite din comun; vi-l recomand pentru câinii ăştia minunaţi, care au de fapt rolurile principale în acest film, şi pentru lecţia pe care am putea-o învăţa de la ei.

P.S. Zicea cineva ceva de un sfârşit al lumii? Că eu m-am luat cu curăţenia prin casă şi mi-e teamă că l-am pierdut. Şi pe ăsta 🙂 . Şi, fără absolut nici o legătură cu postarea, un sfârşit de lume mult mai reuşit decât toate variantele aberante ce au fost vehiculate în ultima vreme.

sursa: youtube (user – emimusic)