…să vedeți postarea de față, înseamnă că s-a întâmplat ceva. Nu cu mine, numai cu calculatorul meu, care de ceva vreme dă semne de oboseală și probabil a răposat între timp. Asta înseamnă că până ce un alt calculator îi va lua locul voi cam lipsi din spațiile virtuale. Oricum, eu sper ca această pauză să nu fie foarte lungă și să ne reîntâlnim cât de curând 🙂 .
Nu am idee ce se va întâmpla prin colţul ăsta în perioada care va urma, s-ar putea să fie din nou linişte şi pace până sâmbătă, când probabil voi avea din nou ceva timp liber, ori poate vor reveni topurile de mâine, asta în măsura în care seara voi mai avea timp şi energie să mă ocup de ele. Cum topul cu rock clasic este oricum cu o ediţie înaintea celorlalte, pentru azi nu se punea nicicum prezenţa unui top pe aici; dar, dacă vor fi sau nu topuri în perioada care urmează, rămâne să vedem mâine. Pentru azi v-am pregătit un „ghiveci” de dimensiuni considerabile, care să vă potolească setea de muzică pe ziua de azi. Este vorba de 10 piese, cu unele din ele v-aţi mai întâlnit pe aici cu ceva timp în urmă, cu altele ba, piese care, în ordinea în care le găsiţi ceva mai jos, ar fi următoarele: „Elderly Woman Behind The Counter In A Small Town” cu Pearl Jam, „Shape Of My Heart” cu Sting, „The First Cut Is The Deepest” cu Sheryl Crow, „Lemon Tree” cu Fools Garden, „It’s My Life” cu Bon Jovi, „Lady In Black” cu Uriah Heep, „Wish I Had An Angel” cu Nightwish, „When You Came Into My Life” cu Scorpions, „Birdy” cu 22 Pistepirkko şi „The Crown and the Ring” cu Manowar. Până când a fi să ne reîntâlnim, s-auzim numai de bine!