Posts Tagged ‘Terry Oldfield’

Mai exact în familia Oldfield. Zilele trecute s-a întâmplat să am o discuție tocmai despre această familie. discuție oarecum contradictorie, partenerul meu de discuție susținând că Terry Oldfield ar fi sora lui Mike Oldfield, iar eu încăpățânându-mă să susțin că este de fapt fratele lui. Și pentru că azi mi-am adus aminte de acea discuție, vom asculta câteva piese cu cei trei frați Oldfield, adică Sally (cea mai mare dintre frați), Terry (mijlociul, Terence după numele din buletin) și Mike (cel mai mic). Partea leului îi va reveni, oarecum firesc, lui Mike, cel mai cunoscut și apreciat dintre cei trei, însă găsiți mai jos și câte două piese cu frații mai mari.

sursa: youtube (user – koshmar666)

sursa: youtube (user – Hảo Vũ Viết)

sursa: youtube (user – lapalissiano)

sursa: youtube (user – jegoportret pl.)

sursa: youtube (user – terryoldfield)

sursa: youtube (user – Christiane Santiago)

sursa: youtube (user – Luis S. Guillen)

sursa: youtube (user – MissSylvie90)

sursa: youtube (user – lapalissiano)

sursa: youtube (user – MikeOldfieldVEVO)

După cum se poate observa, am revenit pe aici. Doar că azi voi prefera să tac, lăsând muzica să își depene povestea.

sursa: youtube (user – Adrian von Ziegler)

sursa: youtube (user – JBDryMartini)

sursa: youtube (user – szamszara)

sursa: youtube (user – AssortiCreative)

sursa: youtube (user – AabDaaq)

sursa: youtube (user – Dimitris Tsaganos)

sursa: youtube (user – archrnos)

papornita cu vorbeDacă e să mă iau după wordpress, azi se împlinesc doi ani de la prima postare din paporniţă. Din cealaltă paporniţă, cea veche, pe care după nici 4 luni m-am gândit c-ar fi vremea s-o lichidez. Dar contul a rămas acelaşi, paporniţa a fost urmată de acest colţ, iar de pe la începutul lui 2013 şi de paporniţa cea nouă. O aniversare mai ciudată, cel puţin pentru mine, care tocmai mă pregăteam să vă anunţ că îmi iau vacanţă de aici pentru o vreme. Şi chiar mi-o voi lua, probabil pentru vreo două săptămâni, dar singuri tot nu veţi rămâne, pentru că vă va ţine Dan companie. Poate şi eu, dar asta doar dacă mi-a veni cheful, adică articolul ăla de-mi lipseşte cu desăvârşire de ieri încoace.

Dar dacă tot e rost de sărbătoare, aici o să îi zic cu nişte piese care mie îmi plac (iar alegerea acestora e chiar în funcţie de ce îmi trece acum prin cap, pentru că ar fi mult mai multe), iar în paporniţă veţi găsi mai spre seară câteva din imaginile pe care le-am postat de-a lungul timpului şi pe care le consider ca fiind mai răsărite.

  • Terry Oldfield – Dreamer
  • Queen – The Show Must Go On
  • W.A.S.P. – Wild Child
  • Metallica – Nothing Else Matters
  • R.E.M. – Losing My Religion
  • Cruachan – Ride On
  • Eluveitie – Omnos

sursa: youtube (user – MissSylvie90)

sursa: youtube (user – VVasp)

sursa: youtube (user – Heskil)

sursa: youtube (user – dudeme12)

sursa: youtube (user – remhq)

sursa: youtube (user – LadyAislinn69)

sursa: youtube (user – NuclearBlastEurope)