Posts Tagged ‘suflet’

Lepşele nu au fost niciodată febleţea mea, când mai primesc câte o provocare de genul ăsta am senzaţia că aş scrie cu mâna stângă, eu nefiind stângaci. Cum însă am primit de ceva vreme două bucăţi lepşe, am să încerc să le onorez totuşi pe amândouă. Prima din ele, de care am să încerc să mă ocup acum, se cheamă “Leapșa pe bloguri: Cine te inspiră?” şi am primit-o de la popa ţeapă, care, la rândul lui, a primit-o de la blogatu. Din start am o mare problemă cu leapşa asta, pentru că nu am avut niciodată un model anume, nu cred că mi-am zis niciodată „uite, ca nen-tu ăla vreau să fiu”. Am însă o mulţime de contra-modele, exemplare pe fruntea cărora scrie „AŞA NU”, humanoizi cu care nu mi-aş dori să am absolut nimic în comun; şi-s mulţi, al naibii de mulţi. Totuşi, există şi oameni care îmi plac, pe care îi admir; nu zic că aş vrea neapărat să fiu ca ei, pentru că vreau să fiu eu, nu o copie la scară redusă a lui X sau a lui Y. Îmi plac cei care pun suflet în ceea ce fac, cei cărora li se citeşte pasiunea în priviri, în vorbe, care emană pasiune prin toţi porii. Unul dintre ei era Steve Irwin, cu care aveţi ocazia să vă reîntâlniţi ceva mai jos. Şi pentru că acum văd că leapşa asta îmi cere să numesc pe cineva de pe la noi care să mă inspire, ba ar mai trebui să intre şi în categoria prietenilor mei, am o bătaie de cap în plus. Bun, să o fac şi pe asta atunci; o cheamă Oana, e plecată de câţiva ani buni din România, însă de cel puţin două ori pe an revine în ţară. Ce îmi place la ea? Îmi place că nu a ştiut niciodată să fie egoistă, îmi place că de fiecare dată când ai nevoie de ea, ştie să te facă să simţi că e acolo, chiar dacă e la mii de kilometri, îmi place că are întotdeauna timp şi disponibilitate să te ajute atunci când ai nevoie. Îmi place că ştie să îşi facă timp pentru toţi prietenii ei, fără vreo excepţie, îmi place că face ceea ce simte ea că trebuie să facă, nu ceea ce îi spun nişte reguli sau norme mai mult sau mai puţin idioate. Nu e vreo personalitate, cred că nu şi-a propus niciodată să devină, dar e un suflet cum găseşti extrem de greu.

Cam atât cu această primă leapşă restantă, nu am idee dacă mi-am făcut treaba cum se aştepta cel care a lansat-o, dar măcar am încercat.

sursa: youtube (user – thesacrement)

Acest post vine ca un răspuns la “Leapşa pe bloguri: Cine te inspiră?” şi ia parte la lansarea  Topului Românilor Inspiraționali . Pe voi cine vă inspiră?

Locul gol

Posted: 22/08/2012 by Călin in d-ale mele
Etichete:, , , , , ,

Te trezeşti, dintr-o dată, năuc; te ştergi la ochi, să te convingi că vezi bine, dar totul e aievea, locul de lângă tine este gol. Este cald încă, dar totuşi este gol, este aşa cum nu ţi-ai fi dorit să fie. Nu ştii ce să faci, nu ştii pe ce să pui mâna, te prăbuşeşti cu o viteză ameţitoare într-un hău ce s-a deschis în faţa ta într-o clipă. Nu mai înţelegi dintr-o dată nimic, îţi pare neverosimil ce s-a întâmplat, şi totuşi s-a întâmplat, chiar dacă poate părea o doar o poveste; dar s-a întâmplat, nu poţi nega asta, nu poţi nega ce simţi, nu te poţi nega pe tine.

Viaţa aranjează lucrurile într-o ordine numai de ea ştiută, o ordine care de multe ori pare că nu are nici un sens, nici o logică; pe ea ai vrea să o iei de gât, să dai cu ea de pământ, pentru că nu a ştiut să pună lucrurile într-o cu totul altă ordine. Ea, viaţa, îţi dă într-o clipă ceva ce nu credeai că vei mai găsi, pentru ca apoi, într-o altă clipă, să ţi-l ia, luând însă şi o bucată din sufletul tău. Te uiţi la locul gol de lângă tine şi nu înţelegi de ce este gol, nu înţelegi de ce a rânduit viaţa lucrurile astfel. Nu cauţi vinovaţi pentru ce s-a întâmplat, pentru că ştii prea bine că nu este nimeni vinovat; nici cel care a plecat nu are nici o vină, după cum nici tu, cel care a rămas, nu ai nici o vină. Te uiţi la locul gol de lângă tine, apoi închizi ochii şi încerci să îţi imaginezi cum ar fi fost dacă acel loc nu ar fi rămas gol; şi descoperi că nici măcar asta nu mai poţi…

sursa: youtube (user – SoulAsylumVEVO)

Puţini, foarte puţini sunt oamenii cu adevărat importanţi pentru fiecare din noi, oamenii care într-un fel sau altul ne marchează viaţa, oamenii care îşi câştigă dreptul la un loc numai al lor în sufletele noastre. Restul, cei mulţi, sunt o masă compactă, oameni fără chip, cu care eventual ne-am intersectat cândva întâmplător, ori care au trecut prin viaţa noastră în fugă, fără să lase o urmă a trecerii lor, asemeni unui şarpe care trece peste o piatră.

Puţini, foarte puţini, sunt oamenii cu adevărat importanţi pentru fiecare din noi, iar atunci când unul dintre aceştia pleacă într-un fel sau altul din viaţa noastră, simţim cum murim puţin, simţim înlăuntrul nostru un gol pe care ştim că nu îl va putea umple vreodata altcineva. Pentru că nici un “altcineva” nu va fi asemeni celui care a plecat, nu va avea zâmbetul lui, vorba lui caldă, ori cuvântul de încurajare pe care ştia să-l găsească atunci când aveam nevoie. Şi indiferent dacă au plecat mai curând sau mai demult, îi vom regăsi mereu acolo, în sufletul nostru, acolo unde vor avea mereu un loc numai al lor.

sursa: youtube (user – VELVETHEART101)