
sursa: http://www.last.fm
După cum ziceam nu cu multă vreme în urmă, de săptămâna viitoare vor reveni aici cele 5 topuri cu care majoritatea dintre voi sunteţi deja familiarizaţi; nu le veţi găsi aici lunar, cum ziceam eu mai la început de an, vor veni tot la două săptămâni, iar cele de săptămâna viitoare vor fi puţi decalate, în sensul că vor începe de duminică, asta pentru că undeva pe parcursul săptămânii viitoare voi avea o zi în care voi absenta din blogosferă, fiind plecat din zori până în noapte pe la Deva. Dar, până să vie ziua de duminică, zi în care ne vom reîntâlni cu topurile, mai e ziua de azi, după care a mai fi şi ziua de mâine, zile pe care trebuie să le umplu cu ceva. Pentru mâine, pe lângă deja obişnuita „Una dintr-o mie”, voi pune la cale încă o întâlnire cu muzica trupei britanice Queen, iar pentru astăzi m-am oprit la ceea ce mulţi consideră că ar fi cel mai bun album al anului trecut. Wreking Balls a fost lansat pe 5 martie 2012 şi îi aparţine lui Bruce Springsteen, cântăreţ care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Albumul a ajuns până pe locul întâi în topurile din nu mai puţin de 16 ţări, iar piesa We Take Care of Our Own are două nominalizări la Grammy Awards, în timp ce Rocky Ground a fost inclusă de revista Rolling Stone în clasamentul celor mai bune piese ale lui 2012 pe locul 7. Cam asta a fost partea de vorbărie, de acum încolo vine rândul muzicii, iar piesele pe care vi le propun spre ascultare sunt:
- We Take Care of Our Own
- Shackled and Drawn
- Jack of All Trades
- Death to My Hometown
- Rocky Ground
- Land of Hope and Dreams
sursa: youtube (user – BruceSpringsteenVEVO)
sursa: youtube (user – runawaydream)
sursa: youtube (user – karma123)
sursa: youtube (user – BruceSpringsteenVEVO)
sursa: youtube (user – BruceSpringsteenVEVO)
sursa: youtube (user – Erivelto Henrique)