Posts Tagged ‘Proconsul’

romanian 20Pentru că mai este doar o lună până să dea Crăciunul peste noi, iar până atunci vom avea (ca în fiecare an) Topul celor mai frumoase cântece de Crăciun, de luni vom avea sferturile de finală ale lui Romanian 20, și pentru că timpul e scurt, cele patru grupe ale sferturilor vor fi programate luni și marți (câte două, prin urmare), joi vom avea semifinalele, iar sâmbătă finala.

Vom avea de această dată grupe alcătuite din câte 5 piese, cu aranjarea pieselor în grupe a fost responsabil tot random.org (așa că nu e cazul să mă blagosloviți pe mine dacă nu vă va plăcea cum sunt aranjate), iar din cele 5 va trebui să desemnați câte 3, cele care vă plac mai mult dintre ele. Din fiecare grupă vom avea câte două calificate în semifinale (primele două în ordinea punctajelor, firește), iar ultimele două locuri ce vor asigura calificarea vor fi ocupate de două din piesele aflate pe locul 3 în grupe, respectiv cele care au cele mai multe voturi.

Dar până să ajungem la top, să ascultăm câteva piese care nici măcar nu au fost propuse pentru acest top, chiar dacă (unele din ele) ar fi meritat să ajungă în el.

sursa: youtube (user – Tom Hewitt)

sursa: youtube (user – Proconsul)

sursa: youtube (user – Indubitabil02)

sursa: youtube (user – Stefania Stan)

sursa: youtube (user – Rico Kid)

sursa: youtube (user – NieelzzZ)

 

sursa: youtube (user – gogosar82)

am început încă o dată cu bănăţenii de la Cargo, semn că din nou au încheiat pe primul loc ediţia ce tocmai s-a încheiat a topului cu muzică românească. foarte echilibrată de această dată lupta pentru cel de-al doilea loc, iar într-un final a avut cîştig de cauză trupa Proconsul, în dauna lui Aurelian Andreescu. ceea ce a rezultat din cele 17 voturi care s-au adunat la ediţia precedentă, voturi pentru care le mulţumesc tuturor celor care şi-au spus părerea, puteţi vedea în imaginea alăturată. conform obiceiului deja bine înrădăcinat pe aici, ne vom despărţi de ocupanţii ultimelor două locuri, adică de Aurelian Andreescu şi Zoia Alecu, urmînd ca pentru această ediţie să mergem mai departe cu piesele de pe primele două locuri, piese care aparţin formaţiilor Cargo şi Proconsul, cărora le-am pus alături două piese interpretate de Laura Stoica şi Pro Musica (adică încă o trupă din Banat). lista completă a celor patru piese pentru care puteţi vota pînă lunea viitoare o găsiţi ceva mai jos (votul constînd într-un simplu comentariu la această postare, în care să spuneţi care din cele patru piese e preferata voastră), iar lista e urmată, ca întotdeauna, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor aflate în concurs. cam atît pentru astăzi, să vă fie tuturor seara şi noaptea senine!

  • Pro Musica – „Glossa”
  • Proconsul – „Cerul”
  • Laura Stoica  – „Un actor grăbit”
  • Cargo – „Dacă ploaia s-ar opri”

sursa: youtube (user – LonelyMoonRise)

sursa: youtube (user – musicroton)

sursa: youtube (user – bigbud3kg)

sursa: youtube (user – djtr1ck)

ţucu-vă!

…un mănunchi de cîntece şi…să vă iubiţi frumos în fiecare zi, în fiecare clipă!

sursa: youtube (user – ElessarCalafalas)

sursa: youtube (user – doktorul)

sursa: youtube (user – PoisonMint)

sursa: youtube (user – lifeISlight2)

sursa: youtube (user – LonelyMoonRise)

sursa: youtube (user – erbichomalo)

sursa: youtube (user – MegaVick12)

sursa: youtube (user – musicroton)

nu ar strica să vedeţi ce zic şi luna pătrată, doru, teo negură, meşterul manole, geanina, florentina, cristi, kadia, diverse, schtiel, dana, cris-mary, vizualw