Posts Tagged ‘Prisoner of the Road’

sursa foto: aici

Ieri ar fi trebuit să povestim aici puțin (dar foarte puțin, că nu-s eu tare vorbăreț) despre fiul unui profesor de silvicultură (tatăl) și al unei doamne ce a intrat în politică, fiu care are studii de istorie. Ar fi trebuit, pentru că ieri a împlinit 39 de ani, doar că am uitat, așa că ne-om opri la el astăzi, când face 39 de ani și o zi. Cel în cauză se cheamă Syvert Høyem, iar până pe 15 noiembrie 2008 a fost solistul formației norvegiene Madrugada, care și-a încheiat activitatea la acea dată. Ulterior a optat pentru o carieră solo, înregistrând însă un album și cu trupa The Volunteers. Și pentru că am zis că voi vorbi puțin, mă opresc aici și las locul muzicii, iar pe voi vă invit să ascultați 3 piese cu Madrugada și 3 piese cu Syvert Høyem.

sursa: youtube (user – costamostra)

sursa: youtube (user – Sivert Høyem)

sursa: youtube (user – MadrugadaOfficial)

sursa: youtube (user – kyotohs)

sursa: youtube (user – Teldemar SeedCountryGarden)

sursa: youtube (user – Sivert Høyem)

 

Un nume nu foarte cunoscut în România, şi asta nu neapărat din cauza lui, nici din cauza muzicii pe care o cântă, care este mult peste majoritatea pieselor difuzate de multe posturi de radio. Dar asta e o stare de fapt, nu îmi stă în obicei să caut vinovaţi, că asta oricum nu ar aduce nimic în plus. Şi dacă tot nu caut vinovaţi, am să mă limitez la a vă aduce câteva piese ale cântăreţului norvegian, cinci dintre ele din vremea când era solistul trupei Madrugada şi două mai recente, de când a optat pentru o carieră solo. Şi, indiferent că îmi veţi da dreptate sau nu, eu tot voi susţine că Sivert Høyem, care ieri a împlinit 38 de ani, este una din cele mai bune voci ale muzicii rock din ultimii 20 de ani. Şi dacă auziţi de rock, faceţi bine şi nu vă mai speriaţi ca nenea ăla de la subsol de tămâie, că rock nu înseamnă doar muzica aia de-ţi face creierii terci şi care e pe bază de grohăituri 😉 .

  • Syvert Høyem – Prisoner of the Road
  • Madrugada – Stories From The Streets
  • Madrugada – Hands Up – I Love You
  • Madrugada – A Deadend Mind
  • Madrugada – What’s On Your Mind?
  • Sivert Høyem – Don’t Pass Me By
  • Madrugada – Honey Bee

sursa: youtube (user – NRC – Norwegian Refugee Council)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – MadrugadaOfficial)

sursa: youtube (user – indieGee)

sursa: youtube (user – Tuftez)

sursa: youtube (user – elenal1)

sursa: youtube (user – irene81t)

baladeleLa precedenta întâlnire am vorbit puţin despre formaţia norvegiană Midnight Choir. Tot despre o formaţie norvegiană va fi vorba şi în această seară la Baladele lui Manole, care vor începe, ca de obicei, la 9 seara la Romanian Rock Radio. Câteva vorbe vor fi despre Madrugada, plus foarte multă muzică cu această trupă din ţara fiordurilor. Şi pentru că atunci când a fost emisiunea despre Midnight Choir am prefaţat-o cu piese ale celor de la Madrugada, emisiunea din această seară o prefaţez cu piese ale celor de la Midnight Choir şi ale lui Sivert Høyem. Astea fiind zise, nu îmi rămâne decât să vă invit ca de la 9 seara să staţi cu urechea ciulită la Romanian Rock Radio, unde vom avea azi un adevărat maraton muzical.

  • Sivert Høyem – Into The Sea
  • Midnight Choir – Mercy of Maria
  • Sivert Høyem – Far From Here
  • Midnight Choir – Long hard Ride
  • Sivert Høyem – Prisoner of the Road
  • Midnight Choir – Will You Carry Me Across the Water

sursa: youtube (user – Parlophone Music Norway)

sursa: youtube (user – stefi3989athens)

sursa: youtube (user – Icuupsidedown)

sursa: youtube (user – Harris Citizen)

sursa: youtube (user – NorwRefugeeCouncil)

sursa: youtube (user – theedge2508)