Posts Tagged ‘Praf de stele’

Probabil nu se mai aștepta nimeni ca topurile să revină în acest colț. Probabil nu mă mai așteptam nici măcar eu ca acest lucru să se întâmple. Și totuși, începând de astăzi, chiar dacă ceva mai timid decât în alte vremuri, topurile vor reveni. Nu vor mai fi prezente atât de des ca în anii în care le-ați mai găsit pe aici, dar nu cred că asta este o mare problemă. Prin urmare, vor fi patru, dar nu vor mai fi aceleași cu care erați obișnuiți, doar două dintre cele vechi supraviețuind, și vom avea câte unul în fiecare sfârșit de săptămână. Fiecare top va fi alcătuit din 5 piese, din care voi veți putea să votați maximum 3, însă pe lângă acestea vor mai fi două propuneri pentru următoarea ediție, ultima clasată din cele 5 piese din top urmând a fi înlocuită de propunerea care a adunat mai multe voturi (în cazul propunerilor veți putea vota o simgură piesă). Destul de multe schimbări, iar de început vom începe cu topul cu muzică românească, asta ca să nu fie șocul prea puternic. Ce piese găsiți în top puteți vedea și-n imaginea din dreapta, însă pentru a le vota va trebuie să le bifați în formularul aflat sub videoclipuri/slideshow-uri, iar după ce le-ați bifat mai trebuie doar să dați click pe butonul VOTE.

sursa: youtube (user – Bucovina Official)

sursa: youtube (user – OUTSTORM)

sursa: youtube (user – Cristian Ceo)

sursa: youtube (user – Alternosfera)

sursa: youtube (user – sawreeed)

Propunerile din care puteți desemna piesa ce va intra în ediția următoare a topului sunt Tiarra – Ielele și Travka – Corabia nebunilor.

sursa: youtube (user – kripplenoizzesillo)

sursa: youtube (user – Amynoza Gen)

 

Viţa de Vie
sursa: http://artitude.ro

Înainte să îmi iau rucsacul în spate şi să plec către pădurile din nordul Bucovinei şi de lângă Iaşi, lucru care se va întâmpla mâine cu noaptea în cap, am furat câteva minute ca să încropesc o scurtă postare ce va cuprinde exclusiv muzică românească (că tot nu am mai avut muzică autohtonă de ceva vremei), aparţinând unor trupe care nu au fost deloc pe aici sau au fost doar accidental. Prin urmare, vă invit să îi ascultaţi pe Travka (cu „Corabia nebunilor„), Trooper (cu „Doar a mea„), Luna Amară (cu „Albastru„), Urma (cu „Terminus„) şi Viţa de Vie (cu „Praf de stele„). Până când va fi să ne reîntâlnim, să vă fie zilele frumoase şi senine!

sursa: youtube (user – Amy2exec)

sursa: youtube (user – edu2004eu)

sursa: youtube (user – corhazul)

sursa: youtube (user – elvusador)

sursa: youtube (user – sawreed)