Posts Tagged ‘Playing by Heart’

Kitaro

Kitaro
sursa: http://www.last.fm

28 de grade zice-se că ar fi temperatura maximă azi la Cluj, 29 mâine, iar marţi, miercuri şi joi puţin peste 30. Iar dacă azi stau cuminţel pe acasă, într-una din acele zile cu peste 30 de grade îmi voi lua lua lumea în cap şi mă voi duce undeva mai sus, unde temperatura e ceva mai acceptabilă. Ce înseamnă acel „mai sus” nu m-am hotărât încă, ar putea fi Cheile Dumitresei, ori Tarniţa, ori poate Valea Drăganului. Până va fi să fie mai am ceva vreme să mă hotărăsc, dar probabil voi opta pentru prima variantă, pentru că e un loc în care nu am mai fost până acum. Dacă tot e duminică, şi încă una liniştită, cu soare, în care responsabilul cu vremea a închis în sfârşit robinetul şi nu mai plouă în delir peste noi, cu ceva muzică liniştită am să vă tratez şi eu pe voi, cei puţini care mai sunteţi prin faţa unui calculator.

  • Loreena McKennit – Skellig
  • Altan – Siúil a Rún
  • Kitaro – Caravansary
  • Yanni – The Rain Must Fall
  • Medwyn Goodall – Andes
  • Asha (Asher Quinn) – Come Away, Come Away
  • Roger Calverley – Greenwood
  • Yanni – Playing By Heart
  • Enya – Carribean Blue

sursa: youtube (user – Loki Doki)

sursa: youtube (user – Zaubermaus777)

sursa: youtube (user – EugenioJorge)

sursa: youtube (user – YanniVEVO)

sursa: youtube (user – becixmat)

sursa: youtube (user – 777loveisall)

sursa: youtube (user – apoptygmagirl87)

sursa: youtube (user – MehrabS)

sursa: youtube (user – clifforio)

Cu tine

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

                  Adrian Păunescu

sursa: youtube (user – 1971THX)