Posts Tagged ‘Over My Head (Better Off Dead)’

Cam aşa voi fi în perioada următoare, pentru că se anunţă vremuri grele pentru mine, vremuri în care nu voi avea timp nici să respir, însă voi încerca să fac cumva să mai trec măcar din când în când şi pe aici. Nu voi putea trece în fiecare zi, aşa că topurile vor avea de aşteptat vremuri mai prielnice. Care vremuri mai prielnice nu am habar când vor veni, dar vor veni ele cândva. Zilele astea am reuşit şi să supăr nişte oameni, respectiv pe cei care s-au ocupat de organizarea SkirtBike Cluj, însă chiar nu am ce le face; dacă mie respectivul eveniment mi s-a părut mai degrabă ratat, nu am să mă arăt entuziasmat. Dar poate că e mai bine să rămân eu la muzică, pentru că atunci când mă apuc să scriu reuşesc mereu să deranjez pe cineva şi să tulbur nişte ape. Am încropit la repezeală un fel de ghiveci muzical pentru această seară, ghiveci în care veţi găsi ce scrie în lista de mai jos. Sper să nu vă supăraţi tare pe mine dacă în perioada următoare nu mă veţi găsi aici zi de zi, dar chiar nu am cum. Atât deocamdată, până la următoarea întâlnire cu muzica (bună, sper eu) s-auzim numai de bine!

  • Firehouse – „When I Look Into Your Eyes”
  • Enya – „Sail Away”
  • Tanita Tikaram – „Twist In My Sobriety”
  • LeeAnn Rimes – „Can’t Fight The Moonlight”
  • Fountains of Wayne – „Stacy’s Mom”
  • The Offspring – „You’re Gonna Go Far, Kid”
  • Sum41 – „Over My Head (Better Off Dead)”

sursa: youtube (user – FirehouseVEVO)

sursa: youtube (user – chuckgary)

sursa: youtube (user – UschisChannel2)

sursa: youtube (user – MissVampire91)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – OffspringVEVO)

sursa: youtube (user – Sum41VEVO)

P.S. Îmi ce scuze şi pentru întârzierea cu care răspund la mesaje, unde am rămas în urmă rău de tot, dar promit să încerc să recuperez.