Pentru că mâine vă las singuri pe aici, mi-am zis să postez în seara asta ceva, ca să nu îmi duceți dorul. Și, ca să nu am nevoie de prea multe vorbe, am ales un nume care nu are nevoie de prezentare, adică Mike Oldfield. Iar piesele pe care le găsiți mai jos sunt Only Time Will Tell, Clear Light, Weightless, Arrival, The Lake, Ascension și Dark Island.
După cum se poate observa dacă aruncați o privire în stânga, elipsa ce zăcea acolo a dispărut, fiind înlocuită cu o altă imagine, pe care de fapt o găsiți și aici, în partea dreaptă. Nu știu dacă e mai reușită sau mai potrivită, dar dacă tot m-am jucat ieri puțin, mi-am zis să schimb „haina „colțului. Parcă e puțin prea mult alb, dar probabil cândva îi voi mai aduce niște modificări, însă până atunci o voi lăsa așa. Și pentru că o inaugurare trebuie botezată cu șampanie, am să vă las în compania trupei Oasis cu Champagne Supernova, după care, fără nici o legătură cu ei sau cu ce am scris, veți găsi câte ceva cu Mike Oldfield. Nu de alta, dar cu muzica lui m-am trezit eu azi în urechi.
Şi-am ajuns cumva şi la ziua de vineri, care, chiar dacă stă sub semnul lui 13, nu are absolut nici un motiv să fie una cu ghinion. Pentru clujeni ar trebui să fie chiar una frumoasă, pentru că în oraşul de sub Feleac începe astăzi Festivalul Interbelic, care va continua şi în următoarele două zile. Dar, pentru că suntem aici să povestim despre muzică, să vă spun cine sunt protagoniştii grupei cu numărul 10; în ordinea numerelor de pe tricou videoclipurilor şi slideshow-urilor de mai jos, îi veţi găsi pe Eric Clapton, Soul Asylum, Whitesnake, Three Days Grace, Asia, Genesis, America, Lynyrd Skynyrd, Cradle Of Filth şi Red Hot Chili Peppers. Piesele vă las să le descoperiţi singuri, iar pentru desemnarea favoritelor voastre aveţi sub videoclipuri un formular în care bifaţi piesele voastre preferate, după care daţi click pe „Vote„.