Posts Tagged ‘October 8’

October 8

Posted: 08/10/2015 by Călin in muzici amestecate
Etichete:, ,

Azi nu avem obișnuita baladă rock, iar motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că azi e 8 octombrie. Și dacă e 8 octombrie vom asculta împreună piesa October 8 a trupei norvegiene Midnight Choir, piesă de pe albumul Amsterdam Stranded (1998).

sursa: youtube (user – Nisi World)

Pentru că mi-am amânat plecarea către munte pe mâine şi pentru că am ceva timp la dispoziţie, m-am gândit că poate nu ar strica să mai aduc ceva muzici pe aici, iar în perioada în care voi fi plecat va mai umple şi Dan acest colţ cu impresiile de la Artmania. Iar după ce am să revin pornim la drum cu Rock 100, topul cu care vă tot ameninţ de câteva luni şi pe care l-am tot amânat. Cei care mai trec pe aici şi cei care văd ce postez eu pe facebook ştiu că acum câteva luni am fost „bântuit” de două trupe norvegiene, pe care le-am prezentat destul de sumar într-o emisiune de la Romanian Rock Radio. Una dintre ele este Madrugada, iar cea de-a doua, la care mă opresc acum, este Midnight Choir. Alcătuită din Al DeLoner (Atle Byström), Paal Flaata, şi Ron Olsen, trupa norvegiană a fost activă între 1992 şi 2004, perioadă în care a lansat cinci albume, cărora li se adaugă două compilaţii. Unii spun că ceea ce cântau ei era rock alternativ, alţii spun că ar fi mai degrabă indie rock şi cred că înclin să le dau dreptate acestora din urmă. În anul 1998 au câştigat Spellemannprisen, un fel de echivalent norvegian al Grammy, secţiunea în care s-au impus fiind cel mai bun album rock cu Amsterdam Stranded. Cam asta a fost povestea, acum e vremea pentru muzică şi nu e exclus să ne întâlnim încă o dată cu trupa norvegiană după ce voi reveni. Dar deocamdată vă invit să ascultaţi piesele de mai jos:

  • October 8
  • Jeff Bridges
  • Mercy Of Maria
  • Lift Me Up
  • Long Time Ago
  • Will You Carry Me Across The Water

sursa: youtube (user – Sofi F)

sursa: youtube (user – pjolterbeist)

sursa: youtube (user – TheZoziful)

sursa: youtube (user – Lefteris665)

sursa: youtube (user – TimDesire)

sursa: youtube (user – theedge2508)

Vă avertizam cu ceva timp în urmă că voi fi tare discret o perioadă, asta din cauza programului încărcat. Şi chiar am fost extrem de discret în ultima săptămână, ba aproape invizibil prin lumile virtuale. Şi voi mai fi o vreme, pentru că bătăile mele de cap încă nu s-au încheiat, dar peste cel mult o săptămână voi reveni, atât aici, cât şi în paporniţă, pentru care sper să apuc să adun nişte poze noi. Până atunci însă mai e ceva vreme, iar acum, pentru că am intrat să scriu doar câteva rânduri pe fugă, vă las în compania norvegienilor de la Midnight Choir şi a unor imagini pe care le-am adunat în ultimii doi-trei ani.

sursa: youtube (user – je 🙂 )