Posts Tagged ‘nori’

map 03.1

Porţiunea marcată cu culoare mai închisă este cea pe care am apucat să o străbat

Cei care treceţi pe aici sau mai aruncaţi câte o privire în paporniţă ştiţi că am lipsit câteva zile în cursul săptămânii trecute. Şi am lipsit pentru că intenţionam să fac traseul Huedin – Beliş – Fântânele – Mărişel – lacul Tarniţa – Someşul Rece – Cluj Napoca pe jos, de capul meu, cu rucsacul în spate şi cu cortul pe post de adăpost pe timp de noapte. Poate pentru altcineva această călătorie, încheiată mult mai devreme decât am prevăzut, ar intra în categoria eşecuri. Începută sub auspicii promiţătoare, într-o dimineaţă însorită de marţi, s-a încheiat trei zile mai târziu, sub un cer împovărat de nori grei, aducători de ploaie, nori ce m-au însoţit în toate cele trei zile. Mai în glumă, mai în serios, am zis că am fost plecat acolo pentru a face inventarul norilor şi al ploilor. Chiar şi aşa, în pofida norilor, a tunetelor şi a ploilor care m-au însoţit mereu, această scurtă călătorie a avut şi părţile ei bune şi frumoase. A avut în primul rând locurile, pe care, între răsăritul soarelui şi prima din multele ploi ale unei zile, am reuşit să le văd într-o oarecare măsură; locuri de o frumuseţe ireală parcă, peisaje care te lasă fără cuvinte şi îţi pic 141taie respiraţia. Pe lângă asta au mai fost şi oamenii. Oameni obişnuiţi, fără prea multă şcoală, cu palmele mâinilor pline de bătături de la munca de zi cu zi. Oameni care te salută pe drum, chiar dacă nu te cunosc, oameni care se oferă să te ducă în locuri cu privelişte deosebită sau care, pe o ploaie cu spume, opresc maşina lângă tine şi îţi spun pe un ton imperativ „Urcă!”. O lume aparte, desprinsă parcă dintr-o altă lume; o lume în care natura se manifestă mai brutal parcă, dar ale cărei frumuseţi compensează din plin această duritate; o lume cu oameni ale căror chipuri sunt cioplite parcă în piatră, oameni care zâmbesc rar şi vorbesc puţin, dar cărora li se pare la fel de firesc ca mersul pe jos să îl ajute pe cel care are nevoie de o mână de ajutor.

pic 494„Un eşec” ar spune poate mulţi. Pentru mine această scurtă incursiune în inima Apusenilor a fost însă cu totul altceva. Este foarte adevărat, mi-aş fi dorit să ajung la „linia de sosire” pe care mi-am trasat-o, dar dacă de această dată nu a fost să fie, va fi data viitoare; şi dacă nu va fi nici data viitoare, atunci va fi la următoarea încercare. Chiar dacă vremea nu a fost de partea mea, mi-am primit răsplata înzecit în acele doar trei zile din alte părţi. Iar într-o dimineaţă de vineri, când plecam dintr-un Beliş desprins parcă din filmele lui Hitchcock, mi-am promis că peste o vreme, nu foarte multă, voi reveni în acele locuri. Iar atunci când voi reveni, voi sta ceva mai mult, iar dacă vremea nu îmi va fi din nou potrivnică voi şi umbla mai mult şi voi duce până la capăt drumul care în acest iulie mi s-a împotmolit între nori.

Acum ar fi vremea să spun câteva vorbe şi despre campania organizată de Heineken, campanie intitulată „Călători legendari din social media”, o campanie unică prin premiul pus la bătaie, premiu care dă un farmec deosebit acesteia. Premiul constă într-o călătorie legendară şi un SPACE TRAINING. Ştiu, sună foarte tentant, şi vă invit pe cei ce vă ştiţi dornici de aventură să vă înscrieţi. Detalii complete despre campanie găsiţi la Răzvan. Şi dacă tot am pomenit de Heineken, v-o prezint şi pe blonda transpirată ce mi-a ţinut companie în prima seară, după a doua ploaie zdravănă a zilei 🙂 .

pic 032

Iar acum vine partea mai delicată pentru mine, cea în care am să vă rog pe cei care credeţi că postarea de faţă merită un like şi un share să procedaţi în consecinţă. Nu de alta, dar ea este înscrisă într-un concurs, iar acolo aceste detalii contează.

Cu ceva vreme în urmă am promis că voi reveni cu câteva rânduri şi ceva mai multe imagini dintr-o plimbare pe care am făcut-o acum aproape o lună la Detunata, în judeţul Alba. Imaginile le veţi găsi în slideshow-ul pe care l-am încropit şi care e undeva la sfârşitul postării, iar rândurile iată-le:

A fost un braţ de zile însorite înainte, urmate de un snop de zile cu cer senin după. Între ele s-a nimerit să fie duminica de 14 octombrie, o zi care nu a semănat deloc nici cu cele de dinaintea ei, dar nici cu cele de după ea. Erau ceva nori când am plecat din Cluj, pe Feleac deja era ceaţă, o ceaţă de care nu am scăpat decât pentru foarte scurte intervale de timp în acea zi, perioade în care a plouat. Ceaţă pe drumul până la Turda, ceva mai încolo, după ce am intrat în judeţul Alba a început să plouă; ploaie măruntă, mocănească, ce nu dădea semne că ar avea de gând să se oprească prea curând. Totuşi s-a oprit într-un final, la vremea când noi ne serveam cafeaua de dimineaţă, chiar dacă nu mai prea era dimineaţă; asta se întâmpla în Abrud, adică destul de aproape de destinaţia noastră, într-un local care se cheamă Gold Cafe, în care ne-a ţinut companie şi un gramofon. De la Abrud am luat-o spre Alba Iulia, însă la ieşirea din Abrud am făcut-o în stânga, pe drumul ce duce spre Bucium Şasa, unde am ajuns în vreo jumătate de oră. Din centrul comunei, mai exact din spatele bisericii, am luat-o pieptiş, iar lucrul ăsta l-am făcut cu maşina, ceea ce s-a dovedit a fi nu tocmai inspirat, din cauza noroiului de pe drum, care ne-a şi făcut să abandonăm maşina în gospodăria unui localnic. De acolo am luat-o frumuşel pe jos; vremea părea că ar avea de gând să se îmbunătăţească, dar, cum ne-am convins ceva mai târziu, doar părea. Urcuş cât cuprinde, nori tot mai joşi, într-un final ajungem şi la izvorul pe care ni-l dăduse un localnic ca punct de reper. De aici încolo ne-am apucat să o căutăm pe numita Detunata, fără a reuşi în final să dăm ochii cu ea. Pentru început am luat-o pe un traseu greşit, ajungând totuşi la nişte formaţiuni bazaltice; urcuş la greu, pe cărări, prin pădure, pe bolovani, pe unde s-a putut. Într-un final am dat şi de traseul bun, l-am urmat cu sfinţenie, dar Detunata tot nu am reuşit s-o vedem, iar asta din cauza ceţii, care la un anumit moment nu te lăsa să vezi la mai mult de 10 metri. Zona e frumoasă, e chiar deosebită, însă acea zi în care am fost cu capul în nori la propriu nu a fost deloc cea mai fericită alegere pentru a vedea Detunata. Una peste alta, chiar dacă nu am reuşit să dau ochii cu Detunata, senzaţia a fost una plăcută, pentru că mi-a fost dat să văd locuri frumoase, locuri desprinse parcă din „Fefeleaga” lui Agârbiceanu. Aşa că mi-am promis să repet drumul ăsta şi la anul, doar că voi face asta vara şi voi studia ceva mai atent prognozele meteo înainte să pornesc la drum.

Cam asta ar fi în rezumat, pentru că am lăsat multe pe dinafară, ca să nu vă plictisesc cumplit, dar tot a ieşit un cearceaf întreg. Vă las acum să vă bucuraţi de nori şi de ceaţă 🙂 .

sursa: youtube (user – je 🙂 )