Posts Tagged ‘Non’

E, uite că am făcut-o şi pe asta, am reuşit să înghesui cele 5 topuri în 3 zile, iar de luni încolo vom intra în regim normal, adică doar un top pe zi, de luni până vineri. Atunci demult, prin aprilie, a fost pe aici un top aproape exclusiv „made in France”, trei dintre piese provenind de acolo, iar două dintre ele, cele interpretate de Edith Piaf şi Lara Fabian mergând mai departe, după cum se poate vedea din clasamentul alăturat. Voturi au fost 15, pentru care le mulţumesc celor care şi-au făcut timp să poposească pe aici, iar de Scorpions şi Jacques Brel, care au ocupat ultimele două locuri, ne despărţim astăzi. Nou-intrate în această ediţie sunt propunerile venite de la geanina şi de la psi, adică piese interpretate de Adriano Celentano şi U2. Lista completă a celor patru piese pentru care puteţi vota până joia viitoare inclusiv o găsiţi ceva mai jos; tot până joia viitoare aştept şi propunerile voastre, care propuneri trebuie să fie melodii aparţinând unor solişti sau trupe din Europa (exceptând Marea Britanie şi România, care îşi pot găsi locul foarte bine prin alte topuri). Sub lista cu cele patru piese veţi găsi, ca întotdeauna, videoclipuri sau slideshow-uri ale celor patru piese aflate în topul din această săptămână. Pentru că astăzi e „zi scurtă” la mine (asta însemnând că am de lucru de nu îmi văd capul, astfel că timpul alocat blogului se reduce considerabil), întâlnirea cu trupa britanică Queen se va întâmpla mâine. Să vă fie weekend-ul taman aşa cum vi-l doriţi!

  • U2 – „Magnificent”
  • Lara Fabian – “Je t’aime”
  • Adriano Celentano – „Susanna”
  • Edith Piaf – “Non, je ne regrette rien”

sursa: youtube (user – U2VEVO)

sursa: youtube (user – tlebos)

sursa: youtube (user – hakeri17)

sursa: youtube (user – ondrejtis)

La o porţie de muzică din bătrâna Europă îi invit şi pe vultureşti, teo negură, zinnaida, DAP, cellaluna pătratăschtiel, memyselfandela, crisaa, freestar, indiferent, cammely, andreotti, melly, cristi, shogunu’, diverseanastasia, ştefanialili3d, pretty wildoana, hijo de algo, pishky, ana maria, max peter, george, denisa,  dar nu numai pe ei, pentru că oricine este binevenit.

sursa: youtube (user – OdessaGuy)

Cu oarece întârziere, asta pentru că în ultima vreme am început să funcţionez ca CFR-ul, adică numai pe bază de întârzieri, am ajuns şi la întâlnirea săptămânală cu topul cu muzică europeană, întâlnire pe care am început-o cu Patricia Kaas, cea care a câştigat precedenta ediţie. 50% din cei care au votat pe aici au optat pentru piesa ei, ceilalţi 50% împărţindu-şi voturile la celelalte 3 piese aflate în cursă. În imaginea de alături puteţi vedea clasamentul complet al celei de-a şaptesprezecea ediţii, care clasament ne spune că astăzi ne despărţim de Roxette şi The Corrs, urmând să mergem mai departe cu piesele aflate pe primele două poziţii, cele aparţinând Patriciei Kaas şi finlandezilor de la Poets of the Fall, care fac ce fac şi reuşesc să prindă al doilea loc în top. Pentru această ediţie celor deja menţionaţi le vom pune alături propunerile venite de la qedeu şi cristi, adică piese interpretate de Edith Piaf şi Laura Pausini; iar dacă propunerea făcută de psi nu a fost să mai ajungă în top, chiar dacă a avut şi ea două susţineri, poate nici nu-i aşa mare tragedie, pentru că s-ar putea să ne întâlnim cu muzica celor de la Stratovarius mai spre seară. Lista completă a celor patru piese pentru care puteţi vota până joi inclusiv e ceva mai jos, urmată, ca de fiecare dată, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Cât despre propunerile la această categorie, aş vrea doar să reamintesc că trebuie să fie piese ale unor solişti sau trupe din Europa, mai puţin din România sau Marea Britanie. Astea fiind zise, vă las în compania muzicii şi vă doresc tuturor să aveţi o zi frumoasă!

  • Laura Pausini – „Solitudine”
  • Poets of the Fall – „Cradled In Love”
  • Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien „
  • Patricia Kaas – „Mon mec à moi”

sursa: youtube (user – AndreaSimplyTheBest)

sursa: youtube (user – PoetsOfTheFallBand)

sursa: youtube (user – ondrejtis)

sursa: youtube (user – unioncityblue2006)

La o porţie de muzică din bătrâna Europă îi invit şi pe vultureşti, teo negură, zinnaidacellaluna pătratăgeanina, schtiel, octocat, androxacammely, lavii, melly, ştefania, shogunu’, diverse, vizualw, anastasia, meşterul manolelili3d, lunabetelunaoana, hijo de algo, pishky, ana maria, denisa, loredana, phozone, dar nu numai pe ei, pentru că oricine este binevenit.