Posts Tagged ‘Mele Kalikimaka (Merry Christmas)’

Christmas 3Au fost 72 de piese lăsate de voi ca propuneri, prin bunăvoința mea au devenit 70 (și am să vă explic mai jos de ce am lăsat două deoparte), iar acestora le-am mai adăugat încă 10 de la mine, astfel că avem 80 de piese în prima rundă a topului. O primă rundă care va cerne serios piesele, pentru că la finalul ei vom mai rămâne doar cu un sfert dintre ele.

Pe dinafară am lăsat Hooray! Hooray! al formației Boney M, care nu are absolut nimic cu Crăciunul, după cum exact în aceeași situație este Let It Snow, piesă a lui Dean Martin. Vor fi cu siguranță voci care să mă contrazică, dar degeaba, tot nu vor reuși să mă convingă, atâta vreme cât rezumatul acestui cântec ar fi cam așa: „Iarna-i grea, omătu-i mare/ Și le ninge ca-n povești,/ Poa’ să ningă-oricât de tare/ Câtă vreme mă iubești.”.

Prin urmare, vom avea 10 grupe, câte 8 piese în fiecare din aceste grupe, iar voi va trebui să vă desemnați preferatele, câte două la număr pentru fiecare grupă. Doar câte două pentru că numai două piese vor merge în faza sferturilor de finală, adică primele două clasate din fiecare grupă. Voturile voastre le aștept ca de obicei în comentarii la fiecare postare, comentarii în care să nominalizați cele două piese care vă plac cel mai mult dintre cele opt din grupa respectivă. Să pornim așadar la drum și să vedem ce ne-a rezervat random.org pentru prima grupă.

  • Smokie – Light a Candle
  • Mariah Carey – All I Want for Christmas Is You
  • Enya – Adeste Fideles
  • The Moody Blues – White Christmas
  • Ray Charles – The Spirit of Christmas
  • Sufjan Stevens – What Child Is This Anyway
  • Bing Crosby – Mele Kalikimaka (Merry Christmas)
  • Nat King Cole – The Christmas Song (Chestnuts Roasting On An Open Fire)

sursa: youtube (user – laurka3211)

sursa: youtube (user – MariahCareyVEVO)

sursa: youtube (user – André de Carvalho)

sursa: youtube (user – Bob Barry)

sursa: youtube (user – Melissa Grau)

sursa: youtube (user – Eirinn22)

sursa: youtube (user – Michael Schuck)

sursa: youtube (user – The Christmas Card)