Posts Tagged ‘Magnificent’

Ultima întâlnire cu topurile de săptămâna asta este rezervată, ca întotdeauna, celui european. Care top european a avut o câştigătoare cât se poate de detaşată ediţia trecută şi alte trei candidate care s-au luptat pentru al doilea loc, câştig de cauză având până la urmă U2. Dar cred că e mai bine să nu vă „povestesc” clasamentul, oricum îl puteţi vedea în imaginea alăturată. 15 voturi au fost cu totul, voturi pentru care le mulţumesc celor care şi-au făcut timp să poposească şi pe aici, iar două treimi din aceste voturi s-au dus la Lara Fabian. Iar dacă aşa arată clasamentul rezultat din însumarea voturilor voastre, asta înseamnă că vom merge mai departe cu Lara Fabian şi U2 (care a avut câştig de cauză în faţa celor de la Saturnus doar pe baza criteriului „vechimii” în top), cărora le vom pune alături propunerile venite de la alexandra şi psi, adică piese interpretate de Soldat Louis şi Lacuna Coil, piese care nu au mai fost prin top, ceea ce zic eu că e de bine. Lista celor patru piese pentru care puteţi vota până joi (alegându-vă piesa preferată din cele patru) e ceva mai jos, urmată, ca de fiecare dată, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor.

  • Soldat Louis – “T’es mon secret”
  • U2 – „Magnificent”
  • Lacuna Coil – „Purify”
  • Lara Fabian – „Je t’aime”

sursa: youtube (user – cogitoz69)

sursa: youtube (user – U2VEVO)

sursa: youtube (user – luschtnouer)

sursa: youtube (user – tlebos)

Astea fiind zise, nu îmi rămâne decât să vă invit să treceţi şi pe la adelina, meşterul manole, slowaholic, geanina, vultureşti, teo negură, zinnaida, cella, octocat, DAP, luna pătrată, cristischtiel, memyselfandela, crisaa, freestar, ulise, d’agathacammelymellyanastasia, ştefania, indiferent, lili3d, pretty wildpishky, alex, ana mariamax peter, roxana, george, denisa, florina sau kadia.

Mai punem punct încă unei săptămâni de topuri şi o facem ca de obicei prin intermediul topului european, „cenuşăreasa” topurilor de aici, adică cel venit ceva mai recent între topuri şi care pare-se că nu se bucură de aceeaşi apreciere din partea voastră ca şi celelalte. 14 voturi mari şi late s-au strâns în „urnă” la precedenta ediţie, voturi pentru care le mulţumesc celor care au trecut pe aici; cum s-au distribuit aceste voturi puteţi vedea în imaginea alăturată. Noile intrate, adică Ramazotti şi Dulce Pontes, îşi fac bagajele şi părăsesc la braţ topul, iar noi mergem mai departe cu Lara Fabian şi U2, cărora le punem alături pentru această ediţie propunerile venite de la indiferent şi psi, adică piese ce aparţin trupelor Sunrise Avenue şi Saturnus. Lista celor patru piese pentru care puteţi vota până joia viitoare o găsiţi ceva mai jos, tot până atunci aştept şi propunerile voastre pentru următoarea ediţie, care propuneri trebuie să fie melodii din spaţiul european, adică din Rusia până în Islanda, mai puţin piese din România şi Marea Britanie (Irlanda se acceptă, totuşi). După lista celor patru piese găsiţi, ca întotdeauna, videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora, ca să puteţi vota în cunoştinţă de cauză. Şi gata, aici pun punct topurilor de săptămâna asta, iar mai spre seară vă aştept la o întâlnire cu cineva care azi îşi serbează ziua de naştere, dar deocamdată prefer să nu vă spun despre cine e vorba.

  • Sunrise Avenue – „The Right One”
  • U2 – „Magnificent”
  • Saturnus – „All Alone”
  • Lara Fabian – “Je t’aime”

sursa: youtube (user – BlackxxButterfly)

sursa: youtube (user – U2VEVO)

sursa: youtube (user – mayhem9008)

sursa: youtube (user – tlebos)

Astea fiind zise, nu îmi rămâne decât să vă invit să treceţi şi pe la meşterul manole, slowaholic, geanina, vultureşti, teo negură, zinnaida, cella, DAP, luna pătrată, cristischtiel, memyselfandela, crisaa, freestar, ulise, d’agathacammelymellyanastasia, ştefanialili3d, pretty wildpishky, alex, ana mariamax peter, roxana, george, denisa, florina sau kadia.

Grăbit ca tot mereu în ultima vreme, laconic şi mai ceva, dar oarecum mulţumit că am ajuns la capătul unei alte săptămâni de topuri. Cum am ajuns la capătul ei nu îmi dau seama prea bine, dar până la urmă totuşi am ajuns cumva. Cele 18 voturi din ediţia precedentă (cu mulţimiri tuturor celor care au votat) au dat clasamentul din imaginea alăturată, cu o câştigătoare detaşată, o luptă echilibrată pentru locul al doilea şi cu o ultimă clasată care nu prea a avut nici o şansă să meargă mai departe. Noi însă mergem mai departe cu Lara Fabian şi U2, cărora le vom pune alături pentru această ediţie propunerile lăsate de cristi şi psi, adică piese interpretate de Eros Ramazzotti şi Dulce Pontes. Cam atât pentru azi, doar v-am avertizat că voi fi laconic (şi nu cred să îmi vină cheful de vorbă prea curând), puţin mai jos găsiţi lista completă a celor patru piese pentru care puteţi vota până joi, urmată, ca întotdeauna, de videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora.

  • Eros Ramazzotti – „Fuoco Nel Fuoco”
  • U2 – „Magnificent”
  • Dulce Pontes – „Cancao do Mar”
  • Lara Fabian – “Je t’aime”

sursa: youtube (user – ErosRamazzottiVEVO)

sursa: youtube (user – U2VEVO)

sursa: youtube (user – lendsy)

sursa: youtube (user – tlebos)

Astea fiind zise, nu îmi rămâne decât să vă invit să treceţi şi pe la meşterul manole, slowaholic, geanina, vultureşti, teo negură, zinnaida, cella, DAP, luna pătratăschtiel, memyselfandela, crisaa, freestar, d’agatha, indiferent, cammelymellyanastasia, ştefanialili3d, pretty wildpishky, alex, ana mariamax peter, roxana, george, denisa sau kadia.