Posts Tagged ‘Loreena McKennit’

Am promis cu câteva zile îm urmă că voi aduce de Crăciun ceva mai multă muzică decât în zilele precedente, iar dacă am promis ceva, frumos e să mă și țin de cuvânt. Vom face câteva incursiuni în muzica de Crăciun, iar prima dintre ele va aduce muzică irlandeză și celtică.

Veți găsi mai jos nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare, ca Enya, Loreena Mckennit, Altan, dar și nume mai puțin cunoscute la noi, ca Orla Fallon, Karan Casey sau David Arkenstone.

Iar ceva mai târziu, adică undeva pe la orele prânzului, vă aștept la o altă întâlnire cu muzica de Crăciun.

 

 

 

 

 

 

 

Mergem în ritm alert cu topul celor mai frumoase cântece de Crăciun, pentru că mai sunt mai puțin de două săptămâni până în seara de ajun, când vom afla care dintre cântecele înscrise în ediția din acest an a fost desemnat de voturile voastre drept cel mai frumos cântec de Crăciun. În cea de-a doua grupă a sferturilor de finală găsim piese interpretate de Queen, Loreena Mckennit, Trans Siberian Orchestra, Lynyrd Skynyrd, The Pogues Featuring Kirsty MacColl și Mahalia Jackson. 

Iar acum vom trece direct la muzică, invitându-vă să ascultați cele 6 piese aflate mai jos, după care vă puteți desemna preferatele în formularul de vot aflat chiar sub ultima piesă.

 

 

 

 

 

 

Ne oprim astăzi la cea de-a patra grupă a lui Best Christmas Songs, în care îi găsim pe BB King, Loreena Mckennit, Twisted Sister, Christy Moore, Shakin’ Stevens și din nou Trans Siberian Orchestra. Din nou Trans Siberian Orchestra pentru că ei au mai multe albume cu cântece de Crăciun, și oricum nu sunt singurii pe care îi veți întâlni în mai multe grupe ale topului – Enya, Twisted Sister, Mahalia Jackson sau Lynyrd Skynyrd sunt în aceeași situație.

Știu că poate deveni plictisitoare repetarea de fiecare dată a regulilor topului, dar pentru cei care ajung în premieră aici ea poate fi foarte utilă:

  • în prima etapă avem 8 grupe, fiecare alcătuită din câte 6 piese, iar dintre acestea voi puteți vota maximum 3 în formularul de la finalul fiecărei postări
  • vor trece în sferturile de finală primele 3 clasate din fiecare grupă, iar sferurile de finală și semifinalele se vor desfășura exact după aceleași reguli, doar că vom avea patru, respectiv două grupe
  • în toate cele 8 grupe din prima rundă se va putea vota până în data de 10 decembrie, iar între 11 și 14 decembrie vom parcurge împreună etapa sferturilor de finală
  • în 18 și 19 va veni rândul semifinalelor, iar finala va fi în 22 decembrie, urmând ca în seara de 25 decembrie să aflăm care este cântecul pe care voi l-ați desemnat ca fiind cel mai frumos cântec de Crăciun

Cele șase piese le găsiți ceva mai jos, iar sub ele aveți formularul de vot, în care vă puteți desemna preferatele din această grupă.