Posts Tagged ‘In My Time’

mi-am propus să renunţ la sărbătoriţii din cursul săptămînii şi să îi pun undeva la grămadă sîmbăta sau duminica. doar că cel despre care am de gînd să povestesc azi nu poate fi „pus la grămadă”, este un nume prea mare ca să îl pui la un loc cu alţi 4-5 şi să scrii despre el un rînd, maximum două, eventual să postezi şi o melodie de-a lui.

Yiannis Hrysomallis se numeşte cel la care făceam referire, iar acest nume probabil nu spune multora prea multe, dar dacă voi spune că este acelaşi cu cel pe care lumea îl cunoaşte ca Yanni, lucrurile vor sta cu totul altfel. Yanni s-a născut la data de 14 noiembrie 1954, în localitatea Kalamata, din Grecia. este un pianist autodidact, iar în copilărie susţinea recitaluri în faţa membrilor familiei, chiar dacă nu ştia să citească la acea vreme notele muzicale; la vîrsta de 14 ani a stabilit un record naţional al Greciei la înot în proba de 50 de metri liber. după absolvirea universităţii din Minnesota, unde a studiat psihologia, s-a dedicat carierei muzicale, bucurîndu-se de recunoaştere după lansarea albumelor „Dare to Dream” (1992) şi „In My Time” (1993). Muzica lui a fost folosită pe scară largă în televiziune şi la diferite evenimente sportive, cum ar fi campionate mondiale de patinaj, Super Bowl, Turul Franţei sau la olimpiade. succesul financiar a venit odată cu lansarea albumului „Yanni Live at the Acropolis”, înregistrat în 23 septembrie 1993 şi lansat în 1994. În martie 1997 a devenit unul dintre puţinii artişti occidentali cărora li s-a permis să cînte şi să înregistreze în Taj Mahal (India), în acelaşi an concertînd şi în Oraşul Interzis din China. deocamdată atît despre Yanni, cu mai multe voi reveni mai spre seară, pentru că astăzi „drumurile de seară” vor fi înlocuite de a doua parte a întîlnirii cu Yanni şi muzica sa.

sursa: youtube (user – mkhairulla)

sursa: youtube (user – ongakukozo2)

sursa: youtube (user – Yumistation)

sursa: youtube (user – fenglinand)

poate nu ar strica să treceţi şi pe la meşterul manole, teo negură, mirela, cristi, dana, ioan usca, freestyler, geanina, peter, vultureşti, zinnaida