Posts Tagged ‘If I Could Tell You’

Am ajuns şi la cea de-a treia şi ultima repriză muzicală dedicată sărbătoritului zilei de astăzi. Dintre albumele lui m-am oprit şi de această dată la două, mai exact la If I Could Tell You, lansat în 2000, şi la Truth of Touch, lansat în 2011, acesta din urmă fiind şi cel mai bine vândut album de muzică new age al anului 2011. Ca şi la precedenta rundă, vă propun şi acum spre ascultare câte trei piese de pe fiecare din aceste două albume, piese pe care le găsiţi în ordinea din lista de mai jos. Cam atât deocamdată, nu îmi rămâne decât să vă las în compania muzicii, sperând că v-a făcut plăcere această reîntâlnire cu acordurile compozitorului grec şi sperând în acelaşi timp că ne vom întâlni şi la topul cu muzică romantică, top care va veni undeva la ceas de seară.

  • On Sacred Ground
  • If I Could Tell You
  • Midnight Hymn
  • Truth Of Touch
  • Echo Of A Dream
  • Voyage

sursa: youtube (user – )

sursa: youtube (user – )

sursa: youtube (user – )

sursa: youtube (user – )

sursa: youtube (user – )

sursa: youtube (user – )

Nici nu mă spăl de multele iubiri

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.

Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă

Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.

                                    George Ţărnea

sursa: youtube (user – Leonidas Tritsiniotis)

După o perioadă destul de lungă de tăcere, datorată programului mai mult decât încărcat de care am avut parte de o vreme încoace, voi reveni în perioada următoare pe aici prin colţ, poate ceva mai timid, mai discret decât în vremea în care postam de 2-3 ori pe zi, dar voi reveni totuşi. Ce am făcut în ultima vreme poate am să vă spun mâine, pentru că sunt tare mândru că am fost singurii care am dat un rezultat la exit-poll-ul din Cluj cu o marjă de eroare chiar decentă (adică ceva de genul 0,5 %, spre deosebire de IRES şi CCSB, care au cam dat-o în bară, având erori de aproximativ 5 la sută, respectiv 3 la sută), şi mai sunt tare mândru şi de felul în care au lucrat oamenii mei, în condiţiile în care totul a fost făcut pe fugă, practic în ceasul al doisprezecelea. Până atunci vă propun o întâlnire cu muzica lui Yanni, invitându-vă să ascultaţi 6 piese care îi aparţin, adică „If I Could Tell You„, „To The One Who Knows„, „To Take… To Hold„, „A Word In Private„, „Reflections of Passion” şi „Meditation„. Să vă fie tuturor noaptea senină!

sursa: youtube (user – leotrit1)

sursa: youtube (user – samirafterone)

sursa: youtube (user – Molozsus)

sursa: youtube (user – Iliescuvalentin)

sursa: youtube (user – amenoremix)

sursa: youtube (user – RelaxationByFiona)

Şi dacă tot am revenit, cred că ar fi frumos să îi salut şi pe iulia, teo negură, luna pătrată, max peter, doru, marius bota, lavii, dănutz, lili3d, zinnaida, meşterul manole, memyselfandela, gramofon, hijo de algo, roxana, chris, DAP, pishky, andreotti, tury. Sigur am uitat pe dinafară pe mulţi din cei pe care ar fi trebuit să îi salut, dar sper să mă ierte, pentru că încă sunt pe pilot automat şi aş mai avea nevoie de o săptămână de somn non-stop ca să recuperez restanţele pe care le am la capitolul ăsta.