Posts Tagged ‘I Don’t Like Mondays’

Nu mi-au plăcut niciodată dimineţile de luni; nici când eram puştan şi trebuia să mă trezesc să mă duc la şcoală, nici mai târziu, în facultate, când ziua de luni însemna începutul unei noi săptămâni de cursuri şi seminarii, cu atât mai puţin de când m-am făcut mare 🙂 . Iar când dimineaţa de luni mai vine şi la pachet cu o bază de date în SPSS (ăsta e un program de statistică), bază pe care trebuie să o „periez” şi pe care am de lucru vreo două zile de acum încolo, îmi place cu atât mai puţin. Dar, cum zice românul, „c’est la vie, c’est la guerre” (în traducere profund becaliană asta ar însemna „aşa-i la vie, aşa-i la gară”), astfel că nu îmi rămâne decât să mă apuc cu drag şi dor de lucru. Până să fac asta, am să vă las mai jos nişte cântece în care se vorbeşte exact despre ziua de luni; The Boomtown Rats (cu „I Don’t Like Mondays”), The Bangles (cu „Manic Monday”), Vasco Rossi (cu „Lunedi”), The Verve (cu „Make It ‘Till Monday”), Nikos Papazoglou (cu „ΔΕΥΤΕΡΑ ΞΗΜΕΡΩΜΑΤΑ”), The Mamas & The Papas (cu „Monday, Monday”) sunt cei pe care îi găsiţi mai jos, iar mie, chiar dacă e luni, nu-mi rămâne decât să vă doresc să aveţi o zi frumoasă.

sursa: youtube (user – TheBoomtownRatsVEVO)

sursa: youtube (user – TheExpiredOldiesMusi)

sursa: youtube (user – fagabrizio)

sursa: youtube (user – chidoTV)

sursa: youtube (user – apitharxos1453)

sursa: youtube (user – OscarOsR)

Vă invit să daţi o raită şi pe la DAP, cristidoru, dana, teo negură, luna pătrată, max sau alt cer senin