Posts Tagged ‘How to Disappear Completely’

Radiohead

sursa foto: aici

O regulă nescrisă a casei zice că atunci când vezi numele unei trupe sau al unui solist la titlu, e cazul să te aștepți să găsești cele mai bune/cunoscute piese ale respectivei formații sau solistului în cauză. De data asta voi proceda puțin altfel și voi lăsa deoparte Creep, karma Police, No Surprises, Paranoid Android sau Fake Plastic Trees și am să vă invit să ascultați alte 6 piese din repertoriul trupei britanice, poate nu la fel de cunoscute ca cele pe care tocmai le-am menționat, dar care cu siguranță merită ascultate.

sursa: youtube (user – scatterbrain)

sursa: youtube (user – UGGO87)

sursa: youtube (user – Sandra González)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – MarkTurver1990)

sursa: youtube (user – Gastón Viñas)

În noaptea asta, după meditaţii îndelungi şi profunde, cauzate de vreo 3 blonde, pe numele lor de familie Heineken, am ajuns la concluzia că sunt un nimeni. Un oarecare, acolo, între alte 7 miliarde de inşi, un fir de nisip într-o nesfârşită Sahară. Dacă id-ul „domnul nimeni” nu ar fi fost luat, cu siguranţă mi l-aş fi însuşit în noaptea care a trecut, doar că a fost cineva mai rapid decât mine; nici măcar cu id-ul „nimeni” nu am mai mult noroc, pentru că, după cum mă anunţă wordpress, nu mai poate fi luat, chiar dacă nu îl foloseşte nimeni în momentul de faţă. Prin urmare, sunt condamnat să rămân un nimeni cu nume…

Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine, dar…Cine sunt eu? Sunt un om simplu, atât de simplu încât poate fi al naibii de complicat să fiu înţeles. Sunt cel care spune ceea ce simte sau ce îi trece prin cap, indiferent dacă interlocutorului îi convine sau nu ce am de spus, sunt cel care se bucură ca un copil atunci când vede un căţeluş mic şi pufos, care merge nesigur, sunt cel care se topeşte atunci când vede un bebeluş zâmbind, sunt cel care plânge atunci când îl doare, sunt cel care tace atunci când i se pare că nu mai e nimic de spus sau când vorbele nu îi mai vin, sunt cel care strigă atunci când vede o nedreptate.

Pentru mine oamenii nu se împart în şefi şi subalterni, în albi şi negri, în heterosexuali şi homosexuali, se împart în oameni şi…altceva; din păcate la „altceva” se înscriu parcă tot mai mulţi, e aglomeraţie mare acolo. Unii spun că am băgat o directoare de firmă în spital, spunându-i, taman în mijlocul unei şedinţe la care participa toată firma, adică undeva bine peste 250 de oameni, că locul ei poate fi oriunde altundeva, adică în vânzări sau la împins maşini, numai în conducerea unei firme nu. Un altcineva mi-a spus că aş fi „cea mai bun şef” pe care l-ar fi avut vreodată; respectivul fiind vorbitor de maghiară, nu cred că i se poate imputa eroarea de exprimare.

Iar dacă în viaţa de zi cu zi ştiu să fiu eu, să nu îmi pun măşti peste măşti, să nu încerc să mă adaptez la orice situaţie şi să fac situaţia să se adapteze la mine, nici în blogosferă nu am încercat să fiu altceva. Nu mă străduiesc să intru în graţiile nimănui, nu accept trocuri ieftine, nu accept nici măgării, cum sunt destule, iar poziţiile din topuri şi liste mă lasă rece. Ştiu, nu sunt cel mai comod dintre bloggeri, nici nu am cum să fiu, dar poate asta se datorează faptului că SUNT VIU, că TRĂIESC, că SIMT, că SPUN CE SIMT. Nu mă străduiesc să fiu doar miere cu toată lumea, nu ştiu (şi sper să nu învăţ niciodată) să periez sau să pup în fund, nu sunt adeptul şlehtelor sau bisericuţelor care dau iluzia siguranţei şi puterii.

Ştiu că s-ar putea să fac notă discordantă în peisaj, doar că viaţa mea e cu urcuşuri şi cu coborâşuri, cu surâsuri, dar şi cu lacrimi, cu realizări, dar şi cu eşecuri, cu bucurii, dar şi cu tristeţe. Iar toate astea se răsfrâng aici, pentru că blogul ăsta nu e o pagină de tabloid de doi bani găuriţi,  e o frântură din mine… Dacă nu vă place, asta e, eu nu ştiu să fiu altfel, şi nici nu vreau să învăţ vreodată. Pentru că eu, aşa nimeni cum ziceam mai devreme că sunt, sunt totuşi EU, nu o mască, nu o marionetă, nu un ceva care urmăreşte te miri ce interese ascunse.

Iar dacă în zilele ce vor veni voi da ceva mai rar pe aici, iar atunci când voi da nu mă voi prea înghesui să zic mare lucru, asta se va întâmpla probabil pentru că vorbele nu vor vrea nicicum să se lege, pentru că poate nu îmi e tocmai bine. Dar poate va reuşi muzica ce o voi lăsa pe aici să vorbească în numele meu…

sursa: youtube (user – 3DoorsDownVEVO)

surse: youtube (user – lindsey314)

sursa: youtube (user – larubya89)