Cum random.org este vinovat pentru distribuţia grupelor, unele din ele sunt mai puţin echilibrate, altele sunt mai echilibrate, iar altele sunt de-a dreptul criminale. Veţi vedea de ce zic că unele-s criminale când vom ajunge pe la grupele 27, 28 🙂 . Oricum, nici cu această grupă, care îi pune la un loc pe Uriah Heep, Santana, Manowar, The Animals şi The Doors nu îmi e ruşine. Ştiu că mă repet, dar probabil o voi tot face, în special pentru cei care nu au dat peste top de la începutul lui: votarea se face prin comentarii la postări, comentarii care să includă o ierarhie de la locul întâi la locul al cincilea. Doar aceste voturi vor fi considerate valide şi doar ele vor intra în tragerea la sorţi pentru premiile care vor ajunge în final la 3 dintre cei care au votat măcar la una din cele 40 de grupe ale topului. Distribuţia v-am zis-o, mai jos găsiţi lista completă a pieselor din grupă şi videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora. Iar dacă mâine va fi doar o grupă, înseamnă că nu m-am adunat încă de pe drumuri, dar vom recupera restanţa sâmbătă (dacă va fi vreo restanţă).
Mă aşteptam la melodii ceva mai ritmate, mai heavy, dar nu a fost să fie acu’. Aşa că am optat pentru Heart of Steel cu Manowar din piesele lăsate de voi, iar eu duc mai departe fazanul cu Red Hot Chili Peppers.
sursa: youtube (user – WishmasterTheDark)
sursa: youtube (user – Red Hot Chili Peppers)
Dar cum cu S au tot fost propuneri, vă aştept cu formaţii al căror nume începe cu litera B!
Şi nu în ultimul rând, e vineri, încă puţin şi dă weekendul peste noi 🙂 !
Spuneam mai devreme că este posibil ca cele 5 topuri, cu care a început de fapt acest colţ cu muzică, să dispară din peisaj. Asta în primul rând pentru că îmi e imposibil să le duc mai departe; nu prea poţi numi „top” ceva la care cu greu se strâng 5-6 voturi, ori în această situaţie nu îşi mai prea au rostul. Cu ele a început orientarea către muzică a vechiului meu blog, tot cu ele şi-a început viaţa şi actualul, însă misiunea lor pare a se fi încheiat.
Ştiu, reciprocitatea este un lucru foarte apreciat în blogosferă, doar că acest blog nu are nimic în comun cu reciprocităţile; nu are nimic în comun nici cu dorinţa de a face bani de pe urma lui, nici cu a face trafic grămadă, intrând în tot felul de „provocări”. E doar un loc în care lumea să intre cu plăcere, să se relaxeze preţ de câteva minute ascultând muzică (bună, sper eu). Şi dacă la unele postări, în special la topuri, e nevoie şi de comentarii, de interacţiune, asta e ceva firesc, ele nu pot fi construite altfel. Dar asta nu va face din mine comentatorul de frunte al blogosferei, pentru că şi aşa îmi mănâncă suficient timp blogul, care mai necesită şi documentare, şi „săpături”. Nu, blogul ăsta nu prea are nimic în comun cu un blog pe care postezi o poză, după care aştepţi ca lumea să comenteze la acea poză. Nici cu un blog pe care abordezi subiecte de interes major, de genul „când e mai bine să te epilezi, înainte sau după?”. După ce vreţi voi…după ce ţi-ai băut cafeaua, după somnul de frumuseţe, după ora Moscovei. În spatele lui, chiar dacă poate părea uşor să îl construieşti (cel puţin la prima vedere) se ascunde destul de multă muncă, ori şi zilele mele au fix 24 de ore, ore în care mai trebuie să şi muncesc, să mai fac o mulţime de alte lucruri. Prin urmare…dacă veniţi pe aici de plăcere, nu pot decât să mă bucur; dacă veniţi însă aşteptând ca imediat ce aţi lăsat un comentariu să dau fuga la blogul vostru, să las şi eu la rândul meu unul, veţi fi cam dezamăgiţi.
Ar fi trebuit să vă spun câteva cuvinte şi despre Rock 100, dar m-am cam întins la vorbă. Totuşi, să vă zic că Rock 100 este un proiect de genul Best 100 Rock Ballads, doar că, dacă primul a fost făcut pe fugă, în mare grabă, acesta nu va mai avea aceeaşi soartă. Va fi un alt top de 100 de piese (iniţial vor fi probabil mai multe, astfel că va avea o etapă preliminară, la finalul căreia vor rămâne exact 100), doar că de această dată nu va mai fi vorba de balade rock, va fi vorba de piese rock, din oricare din subgenurile rock-ului. Pentru a definitiva lista pieselor pentru etapa preliminară a acestui top voi avea nevoie din nou de ajutorul vostru, astfel că aştept de la voi propuneri pentru acest top. Iar dacă la precedentul nu am avut nişte reguli foarte clare şi ne-am trezit la un anumit moment cu câte 6-7 piese cu aceeaşi trupă în primele 100, de această dată numărul pieselor cu o formaţie sau un solist va fi de maximum 4. Dacă între propunerile voastre vor fi mai multe propuneri cu o anumită formaţie, dintre acelea voi alege eu 4 care vor merge mai departe; ori poate voi supune şi asta la vot, înainte să debuteze etapa preliminară. Dar până să înceapă etapa preliminară mai este ceva vreme, pentru că vreau să vă las mai mult timp să faceţi propuneri. Adică exact o lună, în care veţi putea lăsa propunerile voastre în pagina destinată acestora (ca şi comentarii la pagina respectivă, iar pe măsură ce voi primi propuneri de la voi am să le trec în lista pe care o voi începe eu cu câteva piese). Cam atât deocamdată, voi mai reveni cu alte detalii pe măsură ce îmi va fi şi mie mai limpede modul în care voi proceda cu acest top.
Şi după atâta vorbărie parcă ar merge şi nişte muzică…