Posts Tagged ‘Giving the Dog a Bone’

Dacă mă mai uit multă vreme pe geam la fulgii mari care se cern în neştire de câteva ore bune peste Cluj, nu-i exclus să fiu tentat să postez colinde. Totuşi, pentru că vremea colindelor a trecut de luni bune şi pentru că am promis că voi aduce în această seară un album mare, iar shogun-san presupun că aşteaptă cu nerăbdare să vadă cu ce îl servesc, ar fi vremea să vă spun că albumul la care m-am oprit este „Back In Black” al trupei australiene AC/DC. În topul celor mai bune 500 de albume al revistei „Rolling Stone” e situat undeva destul de jos, pe locul 73 dacă nu mă înşel, însă acel top nu este dedicat doar rock-ului sau hard rock-ului, în el intrând şi alte genuri muzicale. În topurile care sunt destinate exclusiv hard rock-ului se găseşte îndeobşte între primele cinci albume, disputându-şi supremaţia cu albume ce aparţin trupelor Metallica şi Iron Maiden.

Lansat pe 25 iulie 1980, „Back In Black” ocupă a doua poziţie într-un clasament al celor mai bine vândute albume din toate timpurile (după „Thriller” al lui Michael Jackson), cu un total de peste 49 de milioane de exemplare vândute, dintre care peste 22 de milioane în Statele Unite. Este în acelaşi timp şi primul album al trupei de după decesul solistului Bon Scott (în vârstă de 33 de ani), acesta fiind înlocuit la scurt timp cu Brian Johnson. Din cele 10 piese incluse pe album am să vă propun să ascultăm împreună „Hells Bells”, „Shoot to Thrill”, „Giving the Dog a Bone”, „Back in Black”, „You Shook Me All Night Long” şi „Rock and Roll Ain’t Noise Pollution”.

sursa: youtube (user – l1nkRang3)

sursa: youtube (user – acdcVEVO)

sursa: youtube (user – KcLynnMichaels)

sursa: youtube (user – HolywoodRose7)

sursa: youtube (user – jailbreakes)

sursa: youtube (user – pachoycamico)

Cam atât pentru astăzi, de mâine revenim la normal, asta însemnând că vă aştept la topurile noastre din fiecare zi. Să vă fie tuturor seara şi noaptea senine!

Ţucu-vă!