Posts Tagged ‘fotografie’

Pentru că am început nu tocmai în cea mai optimistă notă ziua şi pentru că max peter m-a „zgândărit” puţin cu postarea lui de ieri, am adunat la ceas de dimineaţă câţiva stropi de culoare dintr-o grădină fermecată a Clujului, iar pe o parte din ei vi-i ofer ceva mai jos.

Vă invit să treceţi şi pe la luna pătrată, meşterul manole, octocat, teo negură, vultureşti, geanina, marius bota, zinnaida şi qedeu.

Dacă m-am remarcat prin ceva în ultima perioadă, acel ceva a fost o prezenţă extrem de discretă şi de tăcută prin blogosferă, adică ceva ce nu mă caracterizează de obicei. Nu ştiu exact cum va fi perioada următoare prin colţul ăsta, probabil voi încerca să îl aduc undeva pe o linie de plutire, să aduc în continuare muzică bună pentru toţi cei care treceţi pe aici; „sincope” probabil vor mai fi, dar mă voi strădui să le fac să apară cât mai rar, încercând în acelaşi timp să respect măcar programul celor 5 topuri, iar atunci când timpul mi-o va îngădui să aduc şi ceva garnitură pe lângă. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au continuat să treacă pe aici şi în ultima vreme, în pofida tăcerii mele, celor care mi-au lăsat mesaje cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, sărbătoare care sper că v-a adus tuturor linişte, pace şi lumină în suflet şi în gând.

Până să ajungem la topul cu rock clasic, care va fi mai la ceas de seară, i-aş invita pe pasionaţii de fotografie să participe la concursul „Fotografia lunii aprilie”, în care se mai pot înscrie până joi (19 aprilie) inclusiv. Tema acestei luni este strada, cu tot ceea ce ţine de ea, de la peisaj urban, clădiri, la gestica trecătorilor, practic orice îşi are locul de desfăşurare în acest spaţiu. După cum spuneam, vă mai puteţi înscrie în acest concurs în următoarele trei zile, iar pentru mai multe detalii legate de acest concurs vă invit să vizitaţi grupul „porcilor abjecţi”, acolo unde veţi găsi suficiente informaţii despre el. Cam atât deocamdată, însă rămâne să ne întâlnim la ceas de seară cu a nouăsprezecea ediţie a topului cu rock clasic, dar pentru că totuşi suntem într-un colţ cu muzică, am să vă las în compania unei trupe mai puţin cunoscute, Wilco, şi a unei piese care se potriveşte cu ultima parte a postării. Să vă fie ziua şi săptămâna frumoasă tuturor!

sursa: youtube (user – wilcoclubvideos)

Vă invit să treceţi şi pe la meşterul manole, max peter, vultureşti, kadia, oana clara, luna pătrată, marius bota, teo negură, melly, geanina, shogunu’, diverse, vizualw, , andreotti

dacă ziua de azi nu am început-o în cel mai vesel mod cu putinţă, am să mă străduiesc ca pînă mai către seară, cînd voi veni cu topul, să o mai dreg. deocamdată o să fac un picuţ de reclamă concursului de fotografii care a început pe blogul „porcilor”. „Fotografia lunii”, pentru că aşa îi spune, chiar se vrea a fi un concurs de fotografie, încă unul de fotografie originală, iar cei care au „apucături” de fotograf sînt aşteptaţi să îşi înscrie pozele în concurs. ca orice lucru aflat la început, probabil nu este perfect şi e foarte posibil ca regulile lui să mai sufere modificări în timp, dar asta doar din dorinţa de a asigura condiţii egale tuturor participanţilor. pentru că un concurs care are la bază doar „like”-urile sau voturile vizitatorilor nu este neapărat unul corect, votarea în acest concurs va fi făcută atît de cei care vor vizita blogul (50% din votul final), cît şi de un juriu alcătuit din 3 membrii (tot 50% din votul final). fiecare lună va avea o altă temă, cea a lunii februarie a fost propusă de cel care a venit cu ideea concursului, următoarele vor veni fie tot din interiorul grupului, fie de la cîştigătorii concursului.

deocamdată poze înscrise în concurs sînt destul de puţine, însă sînt convins că vor mai fi şi alţi doritori care să participe la el, chiar dacă, cel puţin deocamdată, cîştigătorii nu vor primi decît cîte o diplomă şi se vor bucura de recunoaşterea noastră. dar nu numai fotografii sînt invitaţi la acest concurs, şi cei care nu au poze sînt bineveniţi în pagina concursului, unde vor găsi imaginile deja înscrise şi unde vor putea vota fotografia preferată. să vă fie ziua frumoasă, iar apusul soarelui să fie măcar asemănător celor din fotografiile înscrise în concursul despre care tocmai am povestit!

sursa: youtube (user – nickelbacktv)