S-a cam terminat cu binele, pentru că de aici încolo vin nişte grupe tare grele; grupe cu nume mari, cu piese de excepţie, iar prima din ele este chiar aceasta, alcătuită din piese ce aparţin trupelor Helloween, Bon Jovie, Scorpions, Europe şi lui Joe Satriani. Partea bună e că nu trebuie să faceţi clasamente, ierarhii, doar să daţi note, note care se pot repeta. Lista celor cinci piese e puţin mai jos, puţin şi mai jos sunt videoclipurile sau slideshow-urile pieselor, iar la finalul postării veţi găsi şi link-ul care vă duce la formularul unde se pot vota piesele.
Cam din trei în trei zile vor fi postările aici în următoarea perioadă, de acolo şi titlul postării de faţă. Din trei în trei zile vor fi grupele topului celor mai bune balade rock, iar dacă ieri, pe 13, a fost prima, următoarele vor fi pe 16, 19, 22 şi aşa mai departe. Poate voi mai „scăpa” câte o postare pe lângă ele, dar asta se va întâmpla destul de rar, probabil când va fi vreo aniversare demnă de luat în seamă. În rest, va fi cam linişte, ceva destul de neobişnuit pe aici, dar câteodată fiecare din noi are nevoie de linişte. Inclusiv eu.
Joan Osborne – One Of Us
R.E.M. – Nightswimming
Cat Stevens – Father and Son
Traveling Wilburys – Handle With Care
Indochine – J’ai Demandé A La Lune
Gun – The Only One
Madrugada – Quite Emotional
Helloween – Forever and One
sursa: youtube (user – bakkerbier)
sursa: youtube (user – remhq)
sursa: youtube (user – Cristobal Felipe Godoy yañez)
I am quite busy today, so I won’t speak too much. Those of you who didn’t vote in the first four groups of our top can do that and they’ll find the groups on the left side of the page, in the section called „The Best 100 Rock Ballads”. Those who want to nominate songs for this top they also can do that onthis page, if the songs aren’t on the lists; all you have to do is to let a comment in the comment form from the bottom of the page. The list with the songs from these fifth group is slightly below, followed by videos and slideshows of these songs and, at the bottom of the post, by the link were you can rate the songs. In about 8 hours (at 4 p.m. – G.M.T.) you’ll find here the second group of the day. Have a great day everyone!
Astăzi, pentru că sunt cam ocupat, o să fiu mult mai scurt. Prin urmare, cei care nu au votat încă în primele grupe ale topului o pot face încă, iar grupele le vor găsi în partea stângă a paginii, în secţiunea numită „The Best 100 Rock Ballads”. Cei care vor să propună piese pentru acest top, o pot face la rândul lor pe această pagină, dacă acea piesă sau acele piese nu se regăsesc în listele de pe această pagină; pentru a lăsa propuneri tot ce aveţi de făcut e să lăsaţi un comentariu în formularul de comentarii de la baza paginii. Lista cu cele şapte piese din această grupă e puţin mai jos, urmată ca întotdeauna de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor, iar la baza postării găsiţi link-ul care trebuie accesat pentru votarea pieselor. Pe la ora 6 (ora României) veţi găsi aici şi cea de-a doua grupă a zilei. Să vă fie ziua taman cum v-o doriţi!