Posts Tagged ‘Fear Of The Dark’

Fiecare din noi se schimbă de-a lungul timpului, iar schimbările se reflectă în comportamentul nostru, în atitudinea noastră faţă de ceilalţi, în reacţiile noastre; nu ne schimbăm neapărat pentru că am dori noi acest lucru, de cele mai multe ori aceste schimbări sunt determinate de experienţele prin care trecem, de oameni, de societate. Iar oamenii, cel puţin din punctul meu de vedere, sunt cea mai ingrată şi infectă specie de pe faţa pământului şi vor avea grijă să ştie să îţi exploateze punctele vulnerabile, să te lovească atunci când te aştepţi mai puţin, să te facă să suferi atunci când ai avea cel mai puţin nevoie de aşa ceva. Sunt şi eu un om ca oricare altul, experienţele prin care am trecut în ultimele luni şi-au lăsat o amprentă destul de apăsată, de vizibilă asupra mea, iar asta se va vedea şi pe aici, pentru că şi colţul va suferi ceva schimbări în perioada următoare. Schimbări care se vor concretiza în absenţa oricărei urme de vers (de „producţii proprii” nu mai poate fi vorba, pentru că am renunţat la obiceiul ăsta, dar nu vor mai fi nici versuri ale unor poeţi consacraţi), colţul urmând să se axeze strict pe muzică. Postările vor fi mult mai rare, poate mai seci decât până acum, dar poate că între timp am devenit eu mai sec şi mai rece, poate că m-au făcut alţii să devin aşa. Dar asta e deja o altă poveste, care mă priveşte doar pe mine.

Pentru astăzi intenţionasem să postez un soi de „the best of” care să îi aibă protagonişti pe Poets of the Fall, însă cu muzica poeţilor nordici vă veţi întâlni doar miercuri, când eu voi fi pe meleaguri mureşene; până la urmă am pregătit pentru această întâlnire un ghiveci cu oarece tentă rock, ghiveci adunat de pe meleaguri diferite, de prin vreo 9 ţări. Prin urmare, vă las să îi ascultaţi pe The Cranberries (cu „Zombie„), Magic De Spell (cu „Sarajevo„), The Hooters (cu „Johnny B„), Heroes del Silencio (cu „Maldito Duende„), Sort Sol (cu „Next Century„), Therion (cu „Lemuria„), Byron (cu „Chihlimbar„), Iron Maiden (cu „Fear of the Dark„) şi Indochine (cu „J’Ai Demandé A La Lune„).

sursa: youtube (user – TheCranberriesVEVO)

sursa: youtube (user – PapaSouzas82)

sursa: youtube (user – TheHootersVEVO)

sursa: youtube (user – volcango)

sursa: youtube (user – missrock87)

sursa: youtube (user – VonLaymann)

sursa: youtube (user – mihai979797)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – IndochineVEVO)

tot ei au cîştigat şi săptămîna asta, tot cu ei începem.

sursa: youtube (user – almart251)

şi a mai început o săptămînă, nu neapărat sub cele mai bune auspicii, dar pînă la urmă ce poţi aştepta bun de la o zi de luni? lăsînd auspiciile şi indispoziţiile (sau mai degrabă lipsa de chef) deoparte, să vedem ce ne-a rezervat votul vostru de la ediţia precedentă. deloc surprinzător deja, Creedence Clearwater Revival au luat mai bine de jumătate din voturile exprimate; puţin mai problematic a fost pentru fanii celor de la Pink Floyd, care au avut de ales de data asta între două piese, dar cîştig de cauză a avut de data asta „High Hopes”, iar locul al treilea a revenit la egalitate celor de la Deep Purple şi piesei „Us And Them”, tot cu Pink Floyd. iar dacă ăsta e rezultatul votului, ne despărţim, ca de fiecare dată, de ultimele două clasate şi mergem mai departe cu Creedence Clearwater Revival şi Pink Floyd, cărora li se vor alătura propunerile venite de la dana şi cristi, adică Iron Maiden şi Queen. lista completă a pieselor pentru care puteţi vota pînă duminică e ceva mai jos, urmată, ca de fiecare dată, de videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora. vă reamintesc, deşi nu ştu dacă mai e cazul să o fac, că voturile trebuie să includă o singură piesă, cea care e preferata voastră; cît priveşte propunerile pentru ediţia următoare, acestea nu-s obligatorii; puteţi lăsa o propunere, puteţi susţine o propunere făcută de altcineva sau pur şi simplu puteţi să nu faceţi nici una din acestea. astea fiind zise, poate ar fi vremea să mă retrag şi să vă las în compania muzicii. să vă fie seara şi noaptea senine!

  • Iron Maiden – „Fear Of The Dark”
  • Pink Floyd – „High Hopes”
  • Queen – „We Are The Champions”
  • Creedence Clearwater Revival  – „Have You Ever Seen The Rain”

sursa: youtube (user – fufis123)

sursa: youtube (user – vicmauuu)

sursa: youtube (user – queenofficial)

sursa: youtube (user – masterofacdcsuckaS)

ţucu-vă!

la audiţie, dar şi la vot, îi invit şi pe  rokssana, pandhoraa, ştefanialuna pătrată, octocatstropi de sufletmellytheodoradiverseC.L.M., geanina, psi-wordsmeşterul manoleandroxa, anastasiagabryelle, mirela, cella, denisa, zinnaidavultureşti, bianca, vizualw, pishky, kadiaoana, tiberiulili3d, alt cer seninnapocel, peter, lunabetelunaphozone, bineînţeles că şi pe traficantul de hituri teo negură îl invit, dar nu numai pe ei, pentru că oricine este binevenit.