Posts Tagged ‘fals’

În noaptea asta, după meditaţii îndelungi şi profunde, cauzate de vreo 3 blonde, pe numele lor de familie Heineken, am ajuns la concluzia că sunt un nimeni. Un oarecare, acolo, între alte 7 miliarde de inşi, un fir de nisip într-o nesfârşită Sahară. Dacă id-ul „domnul nimeni” nu ar fi fost luat, cu siguranţă mi l-aş fi însuşit în noaptea care a trecut, doar că a fost cineva mai rapid decât mine; nici măcar cu id-ul „nimeni” nu am mai mult noroc, pentru că, după cum mă anunţă wordpress, nu mai poate fi luat, chiar dacă nu îl foloseşte nimeni în momentul de faţă. Prin urmare, sunt condamnat să rămân un nimeni cu nume…

Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine, dar…Cine sunt eu? Sunt un om simplu, atât de simplu încât poate fi al naibii de complicat să fiu înţeles. Sunt cel care spune ceea ce simte sau ce îi trece prin cap, indiferent dacă interlocutorului îi convine sau nu ce am de spus, sunt cel care se bucură ca un copil atunci când vede un căţeluş mic şi pufos, care merge nesigur, sunt cel care se topeşte atunci când vede un bebeluş zâmbind, sunt cel care plânge atunci când îl doare, sunt cel care tace atunci când i se pare că nu mai e nimic de spus sau când vorbele nu îi mai vin, sunt cel care strigă atunci când vede o nedreptate.

Pentru mine oamenii nu se împart în şefi şi subalterni, în albi şi negri, în heterosexuali şi homosexuali, se împart în oameni şi…altceva; din păcate la „altceva” se înscriu parcă tot mai mulţi, e aglomeraţie mare acolo. Unii spun că am băgat o directoare de firmă în spital, spunându-i, taman în mijlocul unei şedinţe la care participa toată firma, adică undeva bine peste 250 de oameni, că locul ei poate fi oriunde altundeva, adică în vânzări sau la împins maşini, numai în conducerea unei firme nu. Un altcineva mi-a spus că aş fi „cea mai bun şef” pe care l-ar fi avut vreodată; respectivul fiind vorbitor de maghiară, nu cred că i se poate imputa eroarea de exprimare.

Iar dacă în viaţa de zi cu zi ştiu să fiu eu, să nu îmi pun măşti peste măşti, să nu încerc să mă adaptez la orice situaţie şi să fac situaţia să se adapteze la mine, nici în blogosferă nu am încercat să fiu altceva. Nu mă străduiesc să intru în graţiile nimănui, nu accept trocuri ieftine, nu accept nici măgării, cum sunt destule, iar poziţiile din topuri şi liste mă lasă rece. Ştiu, nu sunt cel mai comod dintre bloggeri, nici nu am cum să fiu, dar poate asta se datorează faptului că SUNT VIU, că TRĂIESC, că SIMT, că SPUN CE SIMT. Nu mă străduiesc să fiu doar miere cu toată lumea, nu ştiu (şi sper să nu învăţ niciodată) să periez sau să pup în fund, nu sunt adeptul şlehtelor sau bisericuţelor care dau iluzia siguranţei şi puterii.

Ştiu că s-ar putea să fac notă discordantă în peisaj, doar că viaţa mea e cu urcuşuri şi cu coborâşuri, cu surâsuri, dar şi cu lacrimi, cu realizări, dar şi cu eşecuri, cu bucurii, dar şi cu tristeţe. Iar toate astea se răsfrâng aici, pentru că blogul ăsta nu e o pagină de tabloid de doi bani găuriţi,  e o frântură din mine… Dacă nu vă place, asta e, eu nu ştiu să fiu altfel, şi nici nu vreau să învăţ vreodată. Pentru că eu, aşa nimeni cum ziceam mai devreme că sunt, sunt totuşi EU, nu o mască, nu o marionetă, nu un ceva care urmăreşte te miri ce interese ascunse.

Iar dacă în zilele ce vor veni voi da ceva mai rar pe aici, iar atunci când voi da nu mă voi prea înghesui să zic mare lucru, asta se va întâmpla probabil pentru că vorbele nu vor vrea nicicum să se lege, pentru că poate nu îmi e tocmai bine. Dar poate va reuşi muzica ce o voi lăsa pe aici să vorbească în numele meu…

sursa: youtube (user – 3DoorsDownVEVO)

surse: youtube (user – lindsey314)

sursa: youtube (user – larubya89)

nu sînt o oaie, nu îmi place spiritul de turmă, nu ştiu cum e să nu îţi pui întrebări şi să mergi într-o anumită direcţie doar pentru că şi alţii fac acelaşi lucru. puţini sînt cei care ajung la sufletul meu, şi mai puţini cei care reuşesc să rămînă acolo; la fel, puţine sînt blogurile despre care pot spune că îmi plac, iar numărul lor parcă e în scădere. probabil vă întrebaţi ce legătură are introducerea asta în care am vorbit despre spirit de turmă, despre suflet, cu blogosfera. eu zic că are, dar vom vedea cînd vom ajunge la final.

blogosfera, ca orice comunitate, are anumite reguli după care se ghidează; unele or fi bune, nu pot contesta asta, altele or fi mai puţin bune. nu mă voi apuca eu să judec care din aceste reguli sînt bune şi merită respectate şi care, dimpotrivă, nu prea au nimic bun în ele. în cele de mai jos am să vorbesc mai degrabă despre modificările în comportamentul meu faţă de bloguri, blogroll, bloggeri, lepşe şi alte cele cu care ne întîlnim prin blogosferă.

1. blogroll – poate aţi observat deja, ori poate nu, dar blogroll-ul meu a început să se subţieze şi va continua şi în perioada următoare, pentru că vreau să las acolo numai blogurile pe care le vizitez în mod frecvent, blogurile unde mă simt bine. nu am nimic cu ceilalţi, însă anumite bloguri abordează teme care mie fie nu îmi sînt foarte la îndemînă, fie pur şi simplu nu îmi plac; nu e vina autorilor că temele alese de ei nu-s pe gustul meu, totul se reduce strict la gusturi aici;

2. reciprocităţi – reciprocităţile artificiale, reciprocităţile impuse nu au fost niciodată pe gustul meu. că se poartă e treaba lor, asta nu înseamnă că le veţi întîlni şi la mine. dacă cineva mă adaugă în blogroll e problema lui, o face poate pentru că îi place muzica de aici; asta nu înseamnă însă că automat îi voi introduce şi eu blogul în blogroll, pentru că dacă nu îmi va plăcea nu o voi face nici într-o sută de ani. nu e vorba de rank-uri, de topuri sau alte de-astea, e vorba de „a plăcea” sau „a nu plăcea”. dacă cineva lasă un mesaj pe un blog, aşteaptă la rîndul său o vizită şi un mesaj; de la mine iar nu veţi avea parte de aşa ceva; chiar dacă vizita nu e exclus să o fac (dacă timpul îmi permite), mesaj voi lăsa doar în măsura în care articolul îmi va plăcea şi voi avea ceva de spus. nu îmi stă în obicei să bat cîmpii cu graţie, să las mesaje de genul „vai, ce mişto”, „hi, hi, hi”, „ha, ha, ha”, doar de dragul de a lăsa o urmă a trecerii mele pe acolo. nici la „like„-uri, indiferent unde ar fi ele, nu voi răspunde cu aceeaşi monedă decît dacă îmi va plăcea postarea respectivei sau respectivului. ping-urile vor fi singurele la care voi răspunde cu aceeaşi monedă, pentru că mi se pare firesc să procedez în acest mod; pe utilizatorii altor platforme am să îi rog să mă anunţe cînd dau un ping către blogul meu, pentru că de regulă nu apar la mine.

3. lepşe – nu mi-au plăcut niciodată temele impuse, indiferent că e vorba de un text pe o anumită temă sau de postarea uneia sau mai multe imagini. să scriu pe o temă impusă e ca şi cum aş încerca să scriu cu mîna stîngă, iar din cauza asta nici nu prea are ce să iasă mai de Doamne-ajută. mai nou am văzut că se poartă lepşe de genul „desktop de blogger” (împotriva căreia chiar nu am nimic de obiectat), care a fost urmată de „telefon de blogger”, care mi se pare o aberaţie mai mare decît cel care a creat-o; aştept cu nerăbdare lepşe care să se cheme „lanţ de blogger”, „cuptor cu microunde de blogger” sau, de ce nu, „chiloţi de blogger”. nu am nimic împotriva „miercurii fără cuvinte” sau postărilor de la „life in pictures”, dar înafara creşterii artificiale a numărului vizitatorilor nu văd ce finalitate au. dacă vreau să văd nişte imagini deosebite sînt suficiente bloguri ale unor fotografi talentaţi, e plin internetul de poze cu adevărat deosebite. nu mă pot entuziasma cînd văd o poză ce reprezintă un lighean pe jumătate plin cu apă, după cum nu pot pica în extaz de 30 de ori consecutiv, văzînd poze care conţin cam la nesfîrşit aceleaşi patrupede. prin urmare, am decis să nu mai particip la nici un fel de leapşă decît în cazuri extreme, cînd acea leapşă chiar îmi place şi îmi spune ceva.

poate rîndurile de mai sus au reuşit să deranjeze pe multă lume, deşi nu asta era menirea lor; cei care au înţeles ce şi de ce am scris cele de mai sus şi care vin pe la mine pentru că le place ceea ce postez, sînt convins că vor veni în continuare. cei care se vor simţi jigniţi (deşi nu am vrut să jignesc pe nimeni şi cred că nici nu am făcut-o), probabil nu vor mai veni, dar pînă la urmă nu ştiu dacă asta e vreo mare pierdere, pentru că oricum nu dau doi bani pe statistici, liste şi poziţii în te miri ce topuri.

sursa: youtube (user – RoadRunnerUK)

oamenii-copertă

Posted: 06/01/2012 by Călin in gânduri
Etichete:, , , ,

facebook-ul, ca oricare alt spaţiu virtual, ne oferă posibilitatea să „cunoaştem” oameni; oameni cu care, în majoritatea cazurilor, nu am fi avut altfel cum să ajungem în contact, oameni din diferite colţuri ale lumii, oameni pe care probabil nicicînd nu vom avea ocazia să îi întîlnim. oameni drăguţi, care au poze frumoase în conturile lor de facebook, dau like-uri peste like-uri la tot ceea ce postăm noi, care par interesaţi de persoana noastră şi interesanţi în acelaşi timp. doar că ceea ce ne oferă facebook-ul sau orice alt spaţiu virtual este foarte departe de imaginea reală a acelui om (şi nu mă refer strict la aspectul fizic), este o imagine prelucrată, retuşată, o imagine care să placă şi care se poate întîmpla să aibă prea puţine în comun cu cel pe care îl „reprezintă”.

să presupupunem că te-ai afla în faţa vitrinei unei librării, vitrină în care sînt aranjate o mulţime de cărţi cu titluri care îţi sînt total necunoscute. priveşti în vitrină, te uiţi la coperţi, una parcă e prea ţipătoare, altele arată bine, încă vreo două dintr-un colţ parcă nu prea sînt pe gustul tău. poţi spune despre acele cărţi de care nu ai auzit pînă atunci că îţi plac? facebook-ul este cam acelaşi lucru, la o scară mult mai mare; o vitrină uriaşă în care nu vezi altceva decît coperţi de oameni; vezi exteriorul, vezi spoiala, dar paginile nu le vezi. scriitura din acele pagini poate fi meşteşugită sau şchioapă, poate fi siropoasă sau dură, poate avea o mulţime de alte caracteristici care să îţi fie sau să nu îţi fie pe plac. omul-copertă, cel pe care îl vezi pe facebook, pe blog, pe linkedin sau te miri unde altundeva nu îţi oferă accesul la ceea ce este el ca om, preferînd să îţi ofere de cele mai multe ori o imagine total deformată a eu-lui său, o imagine cît mai plăcută sau/şi mai dezirabilă.

se mai întîmplă din cînd în cînd, destul de rar, ca unul sau altul din aceşti oameni-copertă să se deschidă, mai mult sau mai puţin accidental. surprizele pe care le poţi avea în astfel de momente pot fi foarte mari, poţi constata că între coperta frumoasă, strălucitoare şi ceea ce se ascundea în spatele ei este o diferenţă ca de la cer la pămînt. odată ce coperta nu mai acoperă conţinutul, poţi vedea ceea ce se ascundea în spatele acesteia, iar imaginea care ţi se oferă este de foarte multe ori departe de ceea ce ai văzut mai devreme şi foarte departe de a fi una frumoasă, pe placul tău. aveţi grijă ce coperţi alegeţi!

sursa: youtube (user – altbobo14)

aici ar fi trebuit să fie postat altceva, dar în ultimul moment mi-am zis că locul acelor rînduri ar fi mai degrabă la Cu cine aveţi de-a face aici, unde le voi posta peste vreun sfert de oră; şi cum am rămas fără postare, am încropit-o asta, pornind de la o discuţie pe care am avut-o pe facebook acum nici două săptămîni şi de la o mască ce a căzut ieri, lăsînd să iasă la iveală ceva urît.

ţucu-vă!

poate nu ar fi rău să treceţi şi pe la teo negură, meşterul manole, octocat, luna pătrată, C.L.M., vultureşti, theodora, peter, geanina, cristi