Posts Tagged ‘Erwtas arxaggelos’

El era unul de-al casei. Eram de-o şchioapă şi, chiar dacă nu înţelegeam nici măcar o vorbă, îi fredonam câteva din cântece. Da, la mine în casă s-a ascultat de când mă ştiu muzică grecească; sângele apă nu se face, iar dacă te-ai născut cu muzica grecească în vene, atunci nu ai cum să scapi de ea nicicum. Probabil multora dintre voi, cei care citiţi aceste rânduri, numele lui Dimitris Mitropanos nu vă spune nimic; poate că nici nu are cum să vă spună. Pentru mine Dimitris era un fel de prieten de departe, un prieten nevăzut, a cărui muzică m-a însoţit mereu, ale cărui cântece mi-au mers mereu la suflet şi care mi-au fost alături şi în momente mai bune, dar şi în momente mai puţin bune. Azi am aflat că acest prieten de departe nu mai e; întâmplător sau nu, el s-a dus într-o zi de 17, iar eu am aflat tot într-o zi de 17, însă la câteva luni după. Şi nu pot decât să îi spun pe limba lui

αντίο, αγαπητέ φίλε!

σας ευχαριστώ!

sursa: youtube (user – KonstantinosMax)

sursa: youtube (user – pelekas1)

sursa: youtube (user – 2Nixtes)

sursa: youtube (user – AndreasPhill)

sursa: youtube (user – stillkorcari37)

Şi o veste ceva mai bună pe final: probabil de mâine (sâmbătă adică) voi reînnoda povestea trupei britanice Queen, pe care am înrerupt-o nici nu mai ştiu când.