Posts Tagged ‘Elvis Presley’

Am ajund ceva mai târziu astăzi cu cântecele de Crăciun, dar până la urmă important e că am ajuns. Mai avem foarte puțin din această primă etapă a topului, adică exact încă o grupă înafara celei de acum, care ne prilejuiește o întâlnire (sau reîntâlnire) cu Elvis Presley, Nat King Cole, Barbara Streisand, Mahalia Jackson, Twisted Sister și U2. 

Regulile sunt aceleași, adică cele de mai jos:

  • în prima etapă avem 8 grupe, fiecare alcătuită din câte 6 piese, iar dintre acestea voi puteți vota maximum 3 în formularul de la finalul fiecărei postări
  • vor trece în sferturile de finală primele 3 clasate din fiecare grupă, iar sferurile de finală și semifinalele se vor desfășura exact după aceleași reguli, doar că vom avea patru, respectiv două grupe
  • în toate cele 8 grupe din prima rundă se va putea vota până în data de 10 decembrie, iar între 11 și 14 decembrie vom parcurge împreună etapa sferturilor de finală
  • în 18 și 19 va veni rândul semifinalelor, iar finala va fi în 22 decembrie, urmând ca în seara de 25 decembrie să aflăm care este cântecul pe care voi l-ați desemnat ca fiind cel mai frumos cântec de Crăciun

Iar acum, dacă am trecut și de reguli, ar fi timpul să trecem și la muzică. Cele 6 piese pot fi ascultate ceva mai jos, iar sub ele veți găsi și formularul de vot, în care vă puteți desemna preferatele.

 

 

 

 

 

 

 

christmas-3Ne apropiem de finalul primei etape a lui Best Christmas Songs 2016, ale cărei ultime două grupe le veți găsi astăzi aici, prima chiar acum, iar a doua după ora 17. O primă etapă peste care am trecut în mare viteză, pentru că mai avem destul de puțin timp până la Crăciun, iar până atunci va trebui să trecem și prin etapa sferturilor de finală, iar apoi vor veni semifinalele și finala. După cum spuneam, astăzi vom parcurge ultimele două grupe, însă în toate cele 8 grupe ale topului veți putea vota până duminică la ora 12, iar de luni mergem mai departe cu cea de-a doua etapă a topului.

Să vedem însă ce ne rezervă cea de-a șaptea grupă a primei runde, în care veți găsi piese interpretate de 3 Doors Down, The Irish Rovers, Jethro Tull, Elvis Presley, Sum41, Ray Charles, Loreena Mckennit și Trans Siberian Orchestra. Videoclipuri și slideshow-uri ale celor 8 cântece găsiți mai jos, iar lista completă o găsiți în formularul de vot din finalul postării, acolo unde vă puteți desemna favoritele.

sursa: youtube (user – Emanuel Leal)

sursa: youtube (user – ThePubOnTheCorner)

sursa: youtube (user – Marcusvdgg71)

sursa: youtube (user – Jordi Esteve)

sursa: youtube (user – Loreks)

sursa: youtube (user – ChristmasTimeTV)

sursa: youtube (user – vanefreja86)

sursa: youtube (user – AtlanticRecords)

christmas-3Elvis Presley, Firehouse, Wham!, Mahalia Jackson, BB King, Frank Sinatra, Greg Lake & Ian Anderson și Mud aduc cele 8 piese ale celei de-a doua grupe a zilei, iar dacă arunci fie și doar o privire fugară peste distribuția grupei, îți vei da seama că vom avea o grupă mai liniștită, mai cuminte decât precedentele. Dar distribuția a ales-o random.org, el e singurul vinovat dacă unele grupe vă plac mai mult și altele mai puțin, ori poate chiar deloc. Tocmai pentru a înlătura doza de întâmplare indusă de random.org, în faza următoare vor merge piesele care adună cele mai multe voturi, nu primele două sau trei din fiecare grupă, ca în anii precedenți.

Am spus inițial că mâine vom avea ultimele două grupe ale primei etape, însă între timp m-am răzgândit, asta însemnând că ultimele două grupe vor veni mâine și poimâine. Iar votarea pentru toate grupele se va încheia duminică la ora 12, nu sâmbătă, cum spusesem în urmă cu câteva zile.

sursa: youtube (user – KeepChooglin)

sursa: youtube (user – Vinnie Terranova)

sursa: youtube (user – WhamVEVO)

sursa: youtube (user – KJ McRae)

sursa: youtube 9user – Keith Coxx)

sursa: youtube (user – mjm1799)

sursa: youtube (user – TarkusChristmas)

sursa: youtube (user – Mud)